Jandarmii din Alba, la datorie, în mijlocul cetățenilor și în acest sfârșit de săptămână

În perioada 5-7 august 2022, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Avram Iancu” Alba vor acționa alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea și menținerea climatului de ordine și siguranță publică la manifestările care vor avea loc pe raza județului Alba.

Vor fi în atenție manifestări cultural-artistice, tradiționale și religioase precum : Truk Tuning Art – TTA 2022; (paradă de camioane), zilnic începând cu ora 18.00, în Cetatea Alba Carolina; Roșia Montană ALIVE; (festival de muzica, film și teatru), zilnic începând cu ora 15.00 în comuna Roșia Montană; Zilele Comunității Maghiare din Unirea; – în localitatea Unirea ;Descoperă Rowmania, concurs de vâslit, începând cu ora 09.30, zona podului peste Mureș; Poezii pe șase roți, interval orar 16.00 – 22.00, Strada Muzeului din Cetatea Alba Carolina.

Jandarmeria Alba recomandă participanților la aceste manifestări să respecte măsurile dispuse de organizatori și forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, să nu se implice în conflicte de orice natură, iar dacă observă persoane care manifestă un comportament antisocial să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine publică.

Dacă vă aflați într-o situație dificilă sau dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale, solicitați ajutorul jandarmilor sibieni sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile