Succesurile financiare ale Halei Principia. Cine n-are prieteni să-și cumpere cu bani publici

La nici un an distanță de cînd și-a deschis porțile, Muzeul Principia a devenit deja un simbol al orașului. Mă rog, poate că simbol e un cuvînt cam pretențios, căci “obiectivul” e unul dintre cele mai bagatelizate din oraș, fiind cunoscut maidegrabă drept “stația de metrou” ori “hala agroalimentară din Cetate” decît Muzeul Principia.
Cu toate acestea, “obiectivul turistic”, cum ni-l prezentau băieții și fetele din Primăria Alba, își arată eficiența financiară. Căci să nu vă închipuiți că cei 3,5 milioane de euro, cît a costat măgăoaia, au fost cheltuiți numai așa, ca să aibă Danil Sabău ce băga în cont Grup Corint SRL. Desigur, eficiența financiară a Muzeului Principia e direct proporțională cu modul în care arată: adică e un kitsch financiar. Or, cum le place finanțiștilor să zică, înregistrează o creștere negativă.

Din iunie 2015 și pînă la finele lui februarie 2016 veniturile Muzeului Principia s-au ridicat la suma de 110.460 de lei. Banii ăștia au fost adunați ca urmare a unui număr de 15.834 de vizitatori, dintre care 1.336 au fost vizitatori neplătitori, respectiv delegații oficiale, vernisaje, parteneriate, specialiști, etc.
Evident, în numărul plătitorilor sînt incluse și vizitele elevilor din oraș, cei care sînt duși cu școala, fix ca la Muzeul Național de Istorie, pentru ca mai apoi să se poată lăuda conducerea muzeului cu numărul ridicat de turiști ce au trecut pragul instituției.

Ei bine, la așa venituri substanțiale, să vă zicem și ce cheltuieli a avut Muzeul Principia în perioada similară. Păi, numai costurile cu electricitatea s-au ridicat la 61.850 lei.
În plus, pentru perioada iunie 2015 - februarie 2016, Primăria Alba Iulia a semnat un minunat contract - atribuire directă - cu Asociația Prietenii Muzeului Unirii Alba Iulia, în valoare de 127.500 lei. Că, vorba aia, cine n-are prieteni își cumpără. Ei bine, de banii ăștia, “Prietenii Muzeului” urmau să ofere, timp de zece luni, servicii de derulare a activităților muzeale și de ghidaj turistic pentru promovarea monumentelor și siturilor arheologice restaurate la respectivul obiectiv turistic. Acum, nici nu vreau să încep o discuție privind “restaurarea” unor obiective care au fost reconstruite, ci aș vrea să punctez doar faptul că serviciile de ghid turistic, la un “muzeu” de 600 mp, a cărui vizitare durează cîteva minute, hai 10 minute dacă mergi în moonwalking, precum Michael Jackson, au scos lunar din banii primăriei cîte 12.750 lei. De ce? Păi pentru că “Prietenii Muzeului” sînt aît de prieteni cu Muzeul încît sînt chiar angajați ai acestuia.
 
Adică, Asociația Prietenii Muzeului Unirii este infiintata in 2011 și are sediul în Alba Iulia, Str. Mihai Viteazul,  nr 12 - 14, adică fix la Muzeul Unirii. Conform datelor de la Ministerul Justiției, din Asociație fac parte, pe post de asociați/fondatori: Muzeul Național al Unirii, Petruța Dorina Popa,  Alexandru Știrban, Elena Cucui și Diana Ciugudean.

Consiliul Director al asociației este format din: Petruța Dorina Pop - președinte, Inel Constantin Ioan - vicepreședinte,  Alexandru Știrban, Elena Cucui și Diana Ciugudean - membri.

Petruța Dorina Pop este absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, secția Sociologie, e fostă ziaristă la Radio Reîntregirea, Radio Ardeleanul ori Ziarul Informația, precum și angajată a Centrului Cultural “Augustin Bena”. A mai lucrat în proiecte cu finanțare de la Consiliul Județean ori AFCN și se ocupă în principal de tradiții și folclor. Mai multe despre doamna Petruța Dorina Pop găsiți aici, cum aici găsiți cu ce se ocupă atunci cînd nu e prietenă a Muzeului.

Constantin Ioan Inel este nimeni altul decît Directorul General Adjunct al Muzeului Național al Unirii. Iar în ultima declarație de interese nu a completat nimic, cu toate că e, așa cum zice Ministerul Justiției, vicepreședinte al Consiliului Director al Asociației Prietenii Muzeului Unirii.

Alexandru Știrban este șeful secției Conservare Restaurare din cadrul Muzeului Național al Unirii. Deci, tot un prieten apropiat.

Diana Ciugudean este și ea, la rîndul ei, angajată a Muzeului Național al Unirii, la fel ca și Elena Cucui. Cu alte cuvinte, aproape toți sînt angajați ai Muzeului. Și, normal, prieteni buni.

Or, vorba aia, cu așa prieteni, cine mai are nevoie de dușmani ai banului public? Căci, în nici un an de zile, Muzeul Principia a reușit să producă o gaură de 78.890 lei în bugetul local. Asta după ce, cum vă ziceam, în toată măgăoaia s-au băgat peste 14 milioane de lei. Și în condițiile în care Mircea Hava ne explica cum acel obiectiv va aduce un plus, nu doar de imagine, ci și financiar la bugetul local. Or, e clar că la nivel de imagine e un cel mai mare kitsch din Piața Cetății, în timp ce financiar aduce un plus negativ. Dar, măcar Prietenii Muzeului sînt, probabil, mulțumiți.

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper