Concesionarea celor 10 spatii din Cetate merge mai departe. Pe burta, dinspre licitatie spre negocieri directe

După ce a împărțit mai toată Cetatea, toate spațiile comerciale și de alimentație publică, unor amici, prieteni, rude și rubedenii, administrația condusă cu mînă de fier forjat de către Mircea Hava a găsit că mai are vreo 10 spații pe care vrea să le scoată la mezat.

Astea, însă, urmează să fie scoase la licitație, spre deosebire de celelalte, despre care am tot scris noi în seria de texte “alba iulia, oraș amanetat”, și care au fost concesionate prin minunatul procedeu al asocierii în participațiune. Adicălea, mergea fiul de directoare, partenerul de afaceri al Primăriei, șmecherul X-ulescu ori plia Y, și pur și simplu cerea să-i fie dat un spațiu în concesiune, la preț de moca, pe motiv că va investi el/ea o cîrcă de bani, va dezvolta un mega biznis, iar 10% din profit va reveni Primăriei, care se va îmbogăți peste așteptări în felul acesta. Desigur, niciunul, dar absolut niciunul dintre contractele Primăriei, cele de asociere în participațiune, nu aduce municipalității un venit mai mare decît minimul trecut în contracte, căci - ce să vezi - nimeni nu face profit cît să plătească, în cadrul celor 10 procente, mai mult decît minimul prevăzut de contract. Care minim e, vorba aia, de un ridicol sublim, cu sume de 50 sau 100 de euroi lunar pentru un mega sparțiu.

Dar, despre toate aventurile astea puteți citi în link-urile de la finalul textului.
Acum, că vă ziceam de cele zece spații pe care Primăria plănuiește să le scoată la mezat, trebuie spus că ele au mai fost scoase la mezat o dată, în 24 iunie, așa cum am scris noi aici.

Numai că nu s-au dat, pe motiv că, ce să vezi, nu a existat interes. Desigur, municipalitatea nu s-a străduit prea tare să caute oameni de afaceri și potențiali investitori, care să concesioneze spațiile și să aducă bani la buget. Căci, exceptînd anunțul obligatoriu, în monitorul oficial ori în ambalajul de slănină al județului, scris cu litere mici, probabil undeva între reclamele la Maica Filofteea care deschide cartea sfîntă și Vrăjitoare Elvira, care dă-n ghioc, municipalitatea n-a prea mediatizat licitația. Nu tu comunicate de presă, nu tu panouri, nu tu nimic nene. S-a mers pe burtă ca la exercițiile militare. Asta în timp ce orice mic răhățel, orice proiecțel născocit de doctorul în soluri agricole ce încalță papucii de city-manager e lăudat pînă și în presa internațională. În advertoriale și texte plătite, evident.

Așadar, în 24 iunie a avut loc un fel de simulacru de licitație la care, normal, nu a venit suficientă lume, gen. Nu vrea, dom’le, lumea spații în Cetate. Nu sînt cîrciumari care ar vrea un bar acolo sau afaceriști care să dezvolte spațiile alea în biznisuri de succes. Așa că licitația s-a anulat.
După ce s-a anulat, cum zice legea - căci așa se fac șmenurile la Primăria lui Hava, cu legea în mînă și la nivel de artă - s-a decis organizarea unei noi licitații. Desigur, publicitatea s-a făcut exact ca înainte, ba chiar și mai pe burtă. Nici măcar pe site-ul Primăriei, ăla în care au fost băgați vreo 4.000 de euroi, ori pe blogul de turism al site-ului Primăriei - care a costat vreo 20.000 de euroi - nu apare informația. Dar, nu contează, căci licitația se va ține. Tot așa, ca înainte, căci din ce se pare nici pentru a doua rundă nu au fost depuse oferte. Sigur, cînd vezi cît de mult se străduiește Primăria lui Hava să mediatizeze chestia asta, să aducă - cu adevărat - investitori serioși în Cetate, nu poți să nu privești, circumspect, și să spui un sincer WHAT THE FUCK?!

Conform informațiilor primite de la municipalitate, a doua tură de licitații va avea loc pe data de 29 iulie. Termenul de cumpărare al caietelor de sarcini este vineri, 24 iulie. Conform unor surse din Primărie, pînă acum nu prea a existat interes, așa că cel mai probabil și licitația asta se va fi anulat.
Ce înseamnă asta? Păi, “pă lege”, cum ar zice Hava, se va mai face o rundă iar dacă și aia va fi anulată - și cel mai probabil așa se va întîmpla - se va putea trece “pă lege” la negocieri directe. Și, clasic, superb, sublim, spațiile vor fi ajuns tot la cine trebuie. Pă lege!

Așadar, dacă sînteți interesat de concesionarea unui spațiu în Cetate, dacă știți pe cineva care e interesat de concesionarea unui spațiu în Cetate, anunțați-l/o. Pînă vineri, 24 iulie, mai poate să se înscrie la licitația ce va fi organizată pe 29 iulie.


Lista cu spații și prețurile de pornire o găsiți aici.

Mai multe despre spațiile din Cetate puteți citi în linkurile de mai jos.

 

Despre seria de texte Alba Iulia - oraș amanetat.

 

Despre spațiile ajunse la Petrom și OMV.


Despre Winner’s Club Țălnar, hectarul de teren concesionat pe 50 de euro lunar.


Despre Restaurantul Medieval, fost Pub 13, concesionat pe 200 de euro lunar.


Despre spațiile Ryma, cu o suprafață de peste 6.000 de mp, concesionat cu 100 de euro lunar. Și despre cum a fost evaluat apoi tot spațiul, de către firma deținută de mama persoanei care coordonează ong-ul RYMA, la prețul unui apartament cu două camere.


Despre cum se asocia Primăria lui Hava cu Ziarul Unirea, ca să facă un magazin și o stație de autobus, și despre cum a ajuns apoi să fie cedată concesionea către firma nepoatei directoarei Teofila Țîr.


Despre terenurile de tenis ale clubului Mova, cu o suprafață de aproape jumătate de hectare, concesionate cu 50 de euro lunar.


Despre localul Habitat, despre cine îl deține și despre cît 200 de euro lunar costă concesiunea lui.


Despre cele mai zece hectare concesionate lui Danil Sabău, patronul Grup Corint, firmă care a primit și mai toate contractele de reabilitare a Cetății. Despre spațiul în care e Hotelul Medieval, concesionat cu 200 de euro pe lună, ori despre Traseul Celor Trei Fortificații, concesionat cu 800 de euro pe lună.



Despre restaurantul - pizzerie Gothic, care în acte e spațiu expozițional, și care a fost concesionat de către Primărie lui Alex Sinea, fiului directoarei Teofila Țîr. Pentru fabulosul preț de 50 de euro lunar.

{fcomment}

Despre seria de texte Alba Iulia - oraș amanetat.
Despre seria de texte Alba Iulia - oraș amanetat.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper