Vine campaniaaaa. Și le-a luat minteaaa. Mogulașii sugători de fonduri sînt puși pe scandal

Doamneeeelor, domnișoaaaarelor și domnilor!!! În această minunată seară de aprilie avem ocazia să discutăm, direct în direct, despre niște mogulași locali, antrenați - level 3 - în ale alfabetului, care au pretenția că fac presă, doar pentru că Primăria Alba Iulia le pompează un purcoi de bani în dosuri, ca mai apoi ei să toarne cuvinte de bine în direcția Primăriei.

În colțul verde - de la dolar - îl avem pe unul dintre cei mai mari experți în conjugarea verbului “a primi”, la persoana întîi, Flooooorin Corcoz!  (alba24.ro)
În colțul roșu - de la hîrtia de 500 de euro - îl avem pe un alt maestru,  de data aceasta al conjugării verbului “a vrea”, tot la persoana întîi, Zeeeeelu Popaaaa! (ziarulunirea.ro)

Cei doi veritabili luptători, care de ani de zile fac knock - out ideea de presă liberă în Alba Iulia, se pregătesc să intre în ring și să și-o dea smardoiește, gen perversă ca pe strada cu banii Primăriei. Pînă atunci însă, oamenii se sparg în amenințări și circus. Căci, vorba aia, the show must go on. Iar Hava, se știe, dă cu banul în cine-i cîntă mai bine în strună. Ori cine are mușchiul agramat al amenințării mai încordat.

Pe scurt, circul a plecat de la.... prrram.. prrram.. prrram, ați ghicit, BANI.
Zelu Popa nu suportă concurența. Adică, vorba aia, Alba Iulia e prea mică pentru două publicații de laudă și dedicații. Prin urmare, n-ar fi rău dacă publicația lui Florin Corcoz ar crăpa. Sau, mă rog, fiindcă e greu ca un nimic să crape, să crape sursa de finanțare. Adică acele panouri publicitare pe care Independent Media, firma lui Corcoz & Makkai, le deține în oraș. Și care-s  un biznis - asociere în participațiune - în care Primăria e partener cu respectiva firmă. Și pentru care, evident, Corcoz & Makkai plătesc sub prețul pieței. Și, ce să vezi minune, fix în prag de campanie, lui Corcoz stau să-i expire contractele. Deeeci, prin urmare, Independent Media a cerut Primăriei, și Consiliului Local, să le fie prelungit contractul. Iar de aici circusul. Căci Zelu Popa s-a dus în Primărie, c-o falcă în cer și una în pămînt, urlînd că așa ceva nu se poate, că e ilegal, că alea și alea. Și, cu vocea lui de guguștiuc suav, a și rostit de vreo cîteva ori cuvîntul DNA. Pen’că, în mod normal, pe lege, nemaimergînd asocierea în participațiune, contractul n-ar mai trebui prelungit, iar respectivele spații ar trebui scoare la licitație. Unde, normal, nu-i chiar sigur că ajung tot la Corcoz.
Bașca, Zelu Popa a și trimis Primăriei o solicitare prin care cere și el, pentru firma ce editează Ziarul Unirea, vreo 18 spații de pus panouri publicitare. Asta așa, că doar, vorba aia, de ce n-ar mînca și el dintr-o combinație din care mănîncă și Corcoz? Că ori sîntem bugetofagi ori nu mai sîntem...

Normal, Corcoz a făcut niște spume de i s-a zburlit mustața și i s-a îngroșat vena de pe gît, de parcă pompa Dunărea prin ea și nu o țîră de sînge. Emoționat cum era, mai ceva ca la primul parandărăt, s-a dus și el la Primărie și a urlat că ce-i asta, că cum se face că instituții publice trimit informații de interes public pe post de publicitate numai la Unirea. Gen, APA CTTA, care în loc să anunțe toată presa că se taie apa - că era de interes public - a ales să-și bage știrea în Unirea, pe post de publicitate. Și, sigur, la faza asta avea dreptate. Așa cum și Zelu Popa e probabil să aibă dreptate, pe lege, legat de faza cu prelungirea contractelor pentru panouri. Ba mai mult, Corcoz și-a umflat mușchul - 48 cm, în talie - și ar fi zis că dacă cineva îi strică ploile, dacă i se ia sursa de venit - că are și omul mașină, două, trei, o casă, angajați, alea, alea - are să rupă pisica în două și are să le-o dea directă, celor din Primărie. Că are să stea cu ochii pe ei și are să facă publice toate sumele pe care Primăria le bagă în conturile Unirea, cu dedicație. Că, vorba aia, are să strice armonia consumului de bani publici în comunitatea bugetofagilor.

Nene, e circ, nu glumă. E grav și Mircea Hava ar trebui să facă ceva. Că dacă celor doi cocoșei nu le mai ajung grăunțele aruncate pe jos de măritul Primar, ori de celelalte instituții publice, se duce naibii totul, face Alba Iulia implozie.
Băi, dar chiar și așa, da’ am ajuns să nu mai fie bani la buget cît să mulțumim doi amețiți de bugetofagi de provincie? Păi chiar așa să fi ajuns Cealaltă Capitală? Alo, nenea Mircea, ne mișcăm și noi mai cu talent?

Desigur, mîine se va discuta în CL cererea celor de la Independent Media, iar circul se va lansa oficial. Că doar e vorba de bani. Așa că o să revenim.

P.S. V-am zis oare că pe lingă K-TV (televiziunea unui bugetofag din București, cu șmenuri în Valea Jiului) se va mai deschide și un fel de altă televiziune locală, Cetatea Alba Carolina TV, ori ceva de genul ăsta? Și că acest CACTV e deținut de același asociat al lui Danil Sabău (Grup Corint, amicul lui Hava, renovare cetate, alea alea)? Ba mai mult, că și ei vor niște spații pentru panouri publicitare? Băi nene, se vede că începe campania, să dea dracii, nu alta. Hai, ne auzim pe mîine, direct în direct, cu meciul cocoșeilor bugetofagi și cu tot circul ce se anunță. Să fie bine, să nu fie rău, că binele înfrînge bugetul local!

Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Comentarii   

0 #3 gicu 12-05-2016 09:47
CTP a EXPLODAT: asta este MITĂ electorală ordinară. O ÎNJOSIRE!
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu are o ieșire furibundă la adresa breslei din care face parte și arată că jurnaliștii care acceptă pensiile speciale oferite de parlamentari nu fac altceva decât să primească mită electorală.Nu-mi amintesc, de pe vremea când eram președintele Clubului Român de Presă și până azi, vreo cerere formulată autorităților de către Club sau altă organizație a breslei, cu privire la pensii speciale pentru jurnaliști.

Constat, de la rău început, o discriminare: jurnalistul nu are a beneficia de avantaje față de orice om al muncii din această țară. Jurnalismul este, sau, mai exact, era o meserie vocațională, nobilă și grea, tocmai de aceea un jurnalist adevărat nu solicită așa ceva, pentru că intră în coliziune morală cu ea: vasăzică scriem și strigăm din toți bojocii împotriva pensiilor speciale, adică nerușinate, pe care și le dau parlamentarii, primarii etc., ca să ni le adjudecăm noi?!

Legea prin care jurnaliștii pensionari primesc un plus de 50% din pensie lunar a fost votată de parlament, promulgată de președintele Iohannis și își produce efectele.
Este o mită electorală ordinară, aruncată presei de un parlament șifonat rău tocmai de presă, după Colectiv.
O înjosire a meseriei de jurnalist.
Citat
0 #2 gicu 26-04-2016 15:07
Apa CTTA nu e institutie publica. E societate comerciala cu capital privat. Verificati la registrul comertului.
Citat
0 #1 macel 22-04-2016 08:38
se pare ca deja incepe macelul. Vad ca sursele tale sant bine informate:)

http://alba24.ro/cu-ochii-pe-banii-publici-tirajul-unui-ziar-din-alba-surprinzator-de-mare-cu-toate-ca-in-toata-tara-interesul-pentru-print-a-scazut-dramatic-482553.html
Citat

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper