Dragoste cu nabadai. Hava il vrea pe Buglea, dar nu pe lista

Dragoste cu nabadai. Hava il vrea pe Buglea, dar nu pe lista
08 Sep 2015

Foși pedeliști, foști peneliști, unii ce-au prins nu doar carnet de PCR, dar și funcții, alții care abia dacă au purtat cravata de pionier ori șoim al patriei, nu mai contează. În noul PNL e bine și frumos și liniște, căci iubirea îi leagă. Iubirea de bani, iubirea de funcții, nevoie de a ajunge la butoane. Mai departe însă de haina asta nouă și mare, făcute din două haine mai mic, încă există frecușuri și resentimente. Sigur, nu-și mai dau ștăngi în public, dar încă o fac în spatele ușilor închise. Pozează de mînă prin oraș dar se trag de păr cînd votantul nu vede.
Spre exemplu, în ultima vreme se negociază intens pentru listele de la viitoarele alegeri locale. Cele pentru consilii, acolo unde nu e dispută pentru candidatura la funcția de primar. Iar la Alba Iulia nu e. După cîteva întîlniri între Florin Roman și Mircea Hava s-a decis că noul PNL va obține 16 locuri în viitorul Consiliu Local, din totalul celor 21. Tot ca urmare a negocierilor s-a stabilit că 10 dintre aceste locuri urmează să revină peneliștilor pedeliști la bază și 6 peneliștilor peneliști la bază. Sigur, poate părea o cifră cam mare, să obțină PNL 16 din cele 21 de locuri. Pe de altă parte, dacă punem la socoteală egocentrismul lui Hava și infantilismul visător al lui Roman, mă mir că n-au stabilit 20 de locuri eligibile drept țintă pentru viitoarele alegeri. Dar, trecînd însă peste planurile astea mai mult sau mai puțin realiste, negocierile astea s-au lăsat și cu niște mici supărări. Ori incertitudini, dacă le putem zice așa. Adicălea, la ultima întîlnire dintre Hava și Roman, cînd Florinel i-a dus lista cu numele propuse de gruparea penelistă, Mircea a privit atent și s-a oprit în dreptul numelui Rareș Buglea. A pus degetul pe nume, a strîmbat din mustață și a zis un sec: aici mai discutăm.
De ce nu l-ar vrea pe Buglea? Cu siguranță nu din cauză că se simte amenințat de el. Să fim cinstiți, Buglea - chiar și pregătit de vînătoare - nu-l sperie nici măcar pe unul de talia lui Ovidiu Jidveian, darămite pe Hava. Pe de altă parte, însă, Buglea mai desenează din cînd în cînd, prin Consiliul Local, în afara pătrățelelor desemnate de Hava. Apoi ar mai fi și meciurile din trecut, cînd Buglea, la cele 60 de kile ale sale, și-a cam permis să se contreze și ia de piept cu Hava, care-l depășește net atît la kilograme cît și la procente, experiență sau notorietate. Așa că, se pare, în ciuda faptului că fuziunea PNL-PDL i-a retezat lui Buglea din avîntul pionieresc, și uneori poate fi văzut chiar pupînd proiectele Primarelui, Mircea Hava nu e genul de om care uită. Și ar mai fi, nu în ultimul rînd, faptul că Buglea, atît cît poate el, își permite să gîndească cu propria lui minte. Iar asta ar putea fi problematic pentru Hava, mai ales în condițiile în care gîndirea lui Buglea, atît cît e ea, nu poate fi reglată din butoanele economice, cum e cazul altor peneliști ajuși prin Consiliu, care au ba o firmă, ba o afacere, ba un mic interes, ba au nevoie sau le vor pe toate.

{fcomment}

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Comentarii   

+1 #1 M 09-09-2015 08:30
Ba poate fi reglat din butoane din moment ce, desi nu are nici o afacere, isi primeste leafa de la stat, stat degeaba la consiliul concurentei pe postul de jurist.
Citat

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper