Românul îți va vorbi nostalgic despre cum străbunii noștri mâncau sănătos pită cu slană. Va face asta în timp ce stați la pizza sau la șaorma. Ori într-un restaurant fițos. Îți va șopti conspirativ despre dezvoltarea noastră tehnologică ante-decembristă, pe care Occidentul era invidios și voia s-o distrugă. Apoi te va chema să-i vezi mașina adusă din vest de Gicu, pe o filieră „pă care o știe el”.

Te va avertiza asupra faptului că „ăia din UE și SUA” nu vor decât să ne ia totul și să ne transforme într-o colonie de-a lor. Eventual, va aduce în sprijinul afirmațiilor sale spuse de-ale rușilor sau chinezilor, pe care-i va lăuda cât de bine se descurcă și cât de puternic țin piept imperialiștilor decadenți și homosexuali. Apoi te va anunța că s-a săturat de Românica și pleacă dincolo. Nu, nu în mult-lăudatele Rusia și China. În UE sau SUA. Sau că a primit o bursă afară și se duce. Din nou, tot la mult-blamații capitaliști.

Sau te poți trezi că, plecat de ani de zile în Occident, îți spune pe internet cât de rău e acolo, cum s-a degradat societatea, cum nu mai ai acolo mamă, tată, familie, religie, sex, drepturi… Și-și vine să-l întrebi de ce mama zmeului nu se-ntoarce-n România, dacă e așa rău pe cele meleaguri? Sau de ce nu se duce în țările alea de ridică-n slăvi valorile tradiționale, unde religia e religie, copiii sunt ai tăi și statul nu se bagă peste tine, unde familia e sfântă, unde nu se permit deviații sexuale.

Mi-am amintit de toate astea în timp ce mă uitam la naționala mică de fotbal cum joacă la Europene. M-am bucurat teribil de mult când, cu ani în urmă, Hagi a decis să investească într-o academie. Și am lăudat inițiativa în diverse discuții. Am avut parte, uneori, de replici de genul „Păi și ce, crezi c-o face așa, de bun la suflet ce e? O face ca să câștige bani, nu te gândi tu!” Spus așa, pe tonul disprețuitor cu care eram învățați pe vremuri la istorie despre patronii ce sugeau sângele proletariatului. Similar, de câteva ori am primit replici la fel de acide când am lăudat-o pe Halep. Că doar și-aia nu se gândește decât cum să se-mbuibe.

Paradoxal, însă, devenim extrem de toleranți când vine vorba despre cei care fură din avutul obștesc. Facem cu ochiul, ridicăm din umeri și spunem pe un ton familiar: „Ei, s-au descurcat și ei. Ce, parcă alții n-au furat?”

Sau poate că nu e niciun fel de paradox. Patronii cluburilor de fotbal de la noi au făcut mare tam-tam când Federația a impus regula introducerii în teren a unor jucători sub 21 de ani. Au strigat că sunt afacerile lor, că ăștia micii fac erori care pe ei îi costă bani, că aia, că ailaltă. Dar iată că acum, după acest Campionat European, își vor freca mâinile fericiți când pe nedoriții tineri vor primi oferte mai consistente de la cluburi de afară, grație evoluției avute în meciurile de acolo. Și, ghici ce? Cum academia lui Hagi își vede de treabă, vor veni an de an tineri din care vom avea ce alege. Vor apărea rezultate, vor veni bani.

Nu, Hagi n-a inventat roata. Nici Federația. Ei au încercat să ia rețete văzute în Occident și au judecat că, dacă acolo au avut succes repetate de n ori, poate vor avea și la noi. Și, ce să vezi, chiar au! Că doar de-aia sunt rețete. Firește, nu aduc rezultate peste noapte. Pentru că alea tot peste noapte dispar. Sunt rețete pe termen mediu și lung.

Termenul scurt înseamnă „a te descurca”. Termenul mediu și lung – „a prospera”. Faptul că un om vrea să câștige bani prin muncă nu-l transformă într-un monstru. Dimpotrivă, dacă prin câștigul lui asigură și câștigul altora, înseamnă că e un element folositor societății. Noi slăvim modelele de șmecherie, dar disprețuim succesul obținut prin planificare și organizare. „Băi, dacă e așa bun cum zici, să facă pentru alții!”

Îmi permit să fac o mică observație: ca să poți fi filantrop, trebuie întâi să ai de unde să dai.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare