Joi, 05.12.2019, ora 19.30, SKEPSIS vă invită să fiți martori direcți la Întâmplări Vișinii – despre noi, despre ei, un spectacol original construit pe baza unor texte semnate de Matei Vișniec.

    Cu piese traduse în peste 25 de limbi, jucate în peste 30 de țări, Matei Vișniec este cu certitudine unul dintre cei mai remarcabili dramaturgi contemporani, fiind al doilea dramaturg român care reușește să se impună în lumea selectă și extrem de conservatoare a teatrului francez, după Eugène Ionesco.

    Spectacolul este construit pe baza unei serii de piese într-un singur act, alcătuind un grup de episoade fiecare unic, însă toate la un loc asemănătoare, ca niște degete indicând posibilități diferite de a contempla aceeași destinație. Se derulează o serie de episoade care abordează tematici diferite, precum umanitatea, războiul, supraviețuirea, viața și moartea. Personajele puse în situații diverse își confruntă destinele și spectatorul este inițiat treptat în esența a ceea ce înseamnă teatrul lui Vișniec – un teatru în care trecutul și prezentul, sacrificiul și lașitatea, instinctul și conștiința se întrepătrund și se joacă la granița dintre lumină și întuneric.

    Vă propunem o seară dedicată teatrului contemporan și promovării autorilor români, o seară a contrastelor, cu momente de suspans și relaxare, o seară cu întâmplări dulci și amărui…întâmplări  vișinii despre noi, despre ei!

    Spectacolul este prezentat în cadrul proiectului cultural “Stagiunea cu Skepsis 2019” –un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.

    Biletele – 10 lei (pret intreg), 5 lei (pret redus pentru elevi, studenti si pensionari) se găsesc la Secretariatul Casei de Cultura a Studenţilor începând de Marți, 03.12.2019, între orele 09.00 – 15.00, încasărle fiind destinate exclusiv susținerii proiectului.

Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare