Susțin inițiativa administrației locale de lăsa animalele în habitatul lor natural și a muta, în consecință, circul în instituții!

Recunosc, mare mi-a fost mirarea că la finalul zilei de ieri n-am avut parte de artificii, dar până la urmă cred că trebuie să fim pregătiți să îmbrățișăm SCHIMBAREA!

Pentru mine, în calitate de tânăr om politic, evenimentele precum cel de ieri sunt momente de studiu, în care caut valori și erori, așa că am privit detașat și obiectiv la cele întâmplate în Consiliul Local.

M-am chinuit să găsesc o notă pozitivă. Probabil curajul colegului de generație ar putea fi trecut la partea pozitivă, și mi-aș dori tare mult să fie așa. Dar e greu să confunzi curajul cu naivitatea chiar și atunci când ești la început. Dacă s-a vrut formă fără fond, de dragul lipsei de subiecte, atunci îmi retrag gândul optimist. E aberant să vorbești de lipsă de legitimitate când te afli în poziție de 2% după ultimele alegeri.

Despre colegii de la PSD, tot tinere speranțe, ce s-ar putea spune? O nouă lecție despre lașitate și lipsă de consecvență politică, dar nimic nou sub soare aici.

În cele din urmă, vreau să-l felicit sincer pe domnul Paul Voicu pentru rezultat, dar mai ales pentru lipsa artificiilor!

I-am urmărit atent discursul, pentru că este un personaj politic cu experiența domnului Hava, de zeci de ani, iar în calitate de tânăr politician eram gata să iau notițele necesare. Și într-adevăr a fost un discurs în nota brandului PD-ist, în care s-a antrenat în toți acești ani: ironic, peiorativ, balcanic și cu repetarea subliminală a expresiei “am făcut o înțelegere”. Căci dumnealui știe cum funcționează gluma și repetiția în subconștientul oamenilor, fiindcă are ani de pregătire havaiană.

Mă opresc aici, e vară și lumea n-are chef de texte lungi. Sunt prea multe de făcut în orașul nostru cu atât de multe posibilități smart.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare