Băi, trăim într-o minunată lume, pe bune. Sigur, actuala administrație merită dată pe răzătoare pentru că ne-a adus în situația asta în care – mai avem vreo trei săptămâni – iar ne vom umple de gunoaie printre blocuri. Însă, nu poți nici să nu vezi că prin alte părți „merge și așa”, că dă-o în căcat de lege – iar ăștia de aici nu reușesc să găsească o soluție.

Că dacă e acolo de ce acolo și dacă dincolo de ce dincolo.

Acum suntem în punctul în care mai avem vreo trei săptămâni, cum ziceam, până expiră termenul în care Paul Voicu și Primăria Alba Iulia trebuiau să găsească o soluție. Să găsească un loc în care să amenajeze o rampă temporară, pentru transbordarea deșeurilor. Nu există încă o astfel de variantă.

Varianta cu Partoș a picat la fel de repede cum a fost propusă. Cea de pe șoseaua de centură, pe terenul domnului Petre Constantinescu, nu doar că era super scumpă, dar aducea la pachet și gunoaiele din Blaj, că exista acolo un contract semnat deja cu Finnaniciar Urban, care voiau și ei rampă de transbordare.

S-a mers la Galda de Jos, unde cei de la Polaris l-au găsit pe un om de afaceri – cu care mai colaborau ei – care avea un teren și cam tot ce aveau nevoie pentru rampă. Nu a fost să fie nici acolo, căci consilierii, în unanimitate, au respins proiectul prin care avizau doar accesul spre viitoarea rampă. Deci, nici autorizație de construcție și nimic nu se va mai face.

Paul Voicu și Polaris au ajuns „back to square one”, la punctul în care încep să caute iar soluții. Acum când, așa cum ziceam, mai există vreo 3 săptămâni după care gata cu rampa din Bărăbanț.

Ei, dar stați așa, că în timp ce ăștia de aici caută soluții legale și nu le iese nicicum, alții suferă de o mare durere la bască și depozitează chiar și fără autorizație de mediu.

Uite, de exemplu, băieții de la Finnanciar Urban au început să depoziteze gunoaie pe terenul de pe centură, cel închiriat de la Petre Constantinescu. NU EXISTĂ UN AVIZ APM pentru acel teren. Deși au cerut așa ceva, celor de la Finnanciar Urban li s-a spus, de la APM, că e bine că găsească un loc mai apropiat de punctul de lucru – adică de Blaj – pentru stația de transbordare. Așa și? Ce dacă nu au aviz? Ete fîs!

Băieții depozitează liniștiți, cu maximă durere la bască.

Ce drăguț! Gunoaiele din Blaj au ajuns la Alba Iulia și sunt depozitate, temporar sanchi, pe șoseaua de centură. Pe terenul lui Petre Constantinescu, închiriat de cei de la Finnanciar Urban – compania din siajul pesediștilor de Argeș care operează în Blaj. Fără să aibă autorizație de Mediu. Pentru că, vorba aia, dacă n-ai autorizație n-are cum să ți-o suspende APM-ul. Iar dacă Garda doarme și vede numai ce vrea, cu atât mai bine. Probabil că asta e și soluția pe care trebuie să o abordeze Paul Voicu și Polaris M Holding.

تم النشر بواسطة ‏‎abnews.ro‎‏ في الاثنين، ٢٤ فبراير ٢٠٢٠

Garda de Mediu a început să doarmă în mocasinii statului. Dănuț Hălălai e în concediu medical și, pare-se, în lipsa lui se moțăie prin instituție cu mare talent.

Așadar, ce să și faci? Unii trebuie să găsească soluții legale, și orice ar propune nu e bine, în timp e alții suferă de durere la bască și fac cum vor. Păi, vorba aia, dacă n-ai autorizație de mediu și o arzi pe lângă lege, n-are cum să-ți ridice APM-ul autorizația de mediu.

Așa că ar putea, foarte simplu, să facă și Paul Voicu & Polaris așa. Să ducă și ei gunoaiele pe undeva, oriunde, nici nu contează, pe lângă lege. Ori pe centură, ori la Războieni, ori la dracu în praznic. Că mna, pare că ăsta e modelul de succes.

1
Lasa un raspuns

avatar
1 Subiecte de comentariu
0 Rasunsuri
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
0 Autorul comentariului
Comentarriu recent al autorului
  Aboneaza-te  
cele mai noi cele mai vechi cele mai votate
Notificare
trackback

[…] mulți bani. Asta nu i-a oprit însă pe cei de la Financiar Urban să-și înceapă treaba. Căci, așa cum am arătat aici, ei deja duc acolo gunoaie. Așa, mai pe șuștache, dar duc. Desigur, atenția nedisimulată a Gărzii de Mediu e ocupată cu altele. Ochi de vultur când vine […]