Până marți, 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.711 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (covid-19). 1.047.915 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 233 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (covid-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Media națională de infectare cu noul coronavirus este de 0,08 la 1.000 de locuitori.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 34 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.297 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 02.08.2021 (10:00) – 03.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (3 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Bacău, Brașov, Neamț și Teleorman.

Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Unul dintre decese este anterior intervalului mai sus menționat și a fost introdus în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, în urma verificărilor efectuate. Acesta s-a produs în luna octombrie 2020, în județul Brașov.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au înregistrat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu covid-19 este de 441. Dintre acestea, 60 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.723.697 de teste RT-PCR și 1.882.726 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.561 de teste RT-PCR (6.294 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.267 la cerere) și 19.306 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.224 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 590 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.925 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 78 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 375 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 969 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de covid-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 2 august, 379 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 114.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Acestea sunt informaţii oficiale, publicate de Grupul de Comunicare Strategică în ziua de 3 august 2021.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile