×

Eroare

JUser: :_load: Utilizatorul cu ID-ul 323 nu a putut fi încărcat

Astro-Zoom pe Luna Plina, Rosie și Super, cu Eclipsa bonus

Bine v-am regăsit, dragi iubitori ai astrelor și ai lucrurilor interesante ale universului. Zile de o mare însemnătate se apropie de noi, fără de tăgadă, și iată că, în cinstea lor, Bătrâna băbească astrologicească de pe lângă redacția Abnews a ieșit în trombă din ascunzătoarea ei de nimeni mirosită, ca să ne mai spună ce și cum mai e cu lumea asta.

 

Se face că, iată, ne aflăm acum în pragul unui eveniment astronomic complex și cu totul și cu totul special, la care avem șansa de a asista și pe care îl putem chiar vedea pe viu, cum ar veni. Tot ce trebuie să facem e să ne uităm pe cer la momentul potrivit și să sperăm că Universul ne lasă să vedem chestia.

 

Iată despre ce este vorba:

 

Astronomic vorbind,

 

în noaptea de duminică, 27, spre luni, 28 septembrie, între 5 și 6 dimineața, Luna își atinge perigeul, adică acel punct al mișcării sale orbitale în care se află cel mai aproape de Pământ. (Apogeul e când Luna e cel mai departe de pământ. Apogeu vs. perigeu). În plimbările ei în jurul nostru, ea trece lunar (ce coincidență!) prin acel punct, doar că de această dată, este plină!

 

Ceea ce înseamnă că Luna Plină aflându-se în cel mai aproapiat punct de Pământ, se va vedea mai maaaaare, cu exact 14%, din câte spun cei de la NASA. Adică va fi o Super Lună.

 

Exact în acel moment, Pământul va trece printre Lună și Soare, ceea ce = Eclipsă totală - un alt fenomen interesant.

 

Mai mult, atmosfera Pământului - sau umbra ei, proiecția ei - va face ca Luna să pară roșie.

 

Toată această combinație de evenimente speciale adunate într-unul singur se întâmplă rar. Mai precis, o dată la vreo 2-3 decenii. Ultima a fost prin 1982, iar următoarea va fi, se pare, prin 2033.

 

Din câte spun tot cei de la NASA, variantă confirmată și de Bătrâna B. a noastră, fenomenul va fi vizibil din America de Nord și de Sud, zona Oceanului Atlantic, Europa, Africa și Orientul Mijlociu.

 

La noi, în România, toată treaba se va petrece luni dimineață între orele 3:11 și 8:23, însă partea de maxim al eclipsei va avea loc între 5.30 și 6.00, mai precis, punctul culminant va fi la ora 5.47, potrivit astronomilor de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

 

„Hmm, dacă mă gândesc bine, la ultima Eclipsă totală de Lună plină și Roșie în perigeu nici nu cred că mă hotărâsem încă să vin pe Pământ, dar acum, că sunt aici, mă simt norocoasă și îmi propun să profit la maxim de această primă întâlnire a noastră”, îi spun Bătrânei B. aflată într-un unghi nici ascuțit nici obtuz, pe care mi-o imaginez cu coada ochiului minții cum nu prididește să și le numele pe ale ei.

 

Și pentru că, vorba lui Exupéry, esențialul este invizibil pentru ochi, odată cu toată această combinație de evenimente toate-ntr-unul, se mai petrec încă niște unele.

 

Astrologic vorbind,

 

momentul va fi resimțit puternic emoțional, zic specialiștii. Se poate lăsa cu descărcări, cu devastări, cu ieșiri sub formă de vulcan. Știți cum e cu ăștia, nu rămâne nimic viu în jur.

 

Ideea e că momentul are legătură totală cu relațiile, fiind noi acum proaspăt intrați în Balanță. Venus, prietena relațiilor, fiind în Fecioară, treaba va fi pe bază de analiză. Analiza relațiilor deci. Tot felul de relații: personale, de familie, profesionale, circumstanțiale, inghinale, temperat-continenlate etc.

 

Vin răspunsuri la întrebări gen: Ce rol joci, ce dai, ce primești. Ești sau nu ești ok cu situația și ce ar trebui să se întâmple ca să fie ok. Sunt bine setate limitele de echilibru sau e haos general? Acum e moment bun de deschis ochii și urechile sufletului că se zice să astrele șoptesc secrete importante și iluminante.

 

Lucruri noi și bune pot ieși din niște momente de reflecție, așa că e de bine. Ca să fie și mai simplu, inspirăm, aprindem lumina dintre coaste și ne bucurăm de viață, că atunci e mai mult ca sigur că totul va fi clar și frumos. Numai bine și pe curând!

Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper