Felicitări domnului Ciprian Hârceagă, pentru concursul câștigat mâine! Noul șef al Poliției Locale Alba Iulia!

N-a fost niciodată Poliția Locală vreo instituție care să impună respect ori să trezească admirație în rândul cetățenilor. Și, cu toate astea, era o vreme în care, până și pentru a ajunge un amărât de gardian public, trebuia să fi făcut măcar stagiul militar.

Lucrurile s-au schimbat, iar reforma lui Gabriel Pleșa, impusă cu mâna de fier forjat ce-i tremură la fiecare semnătură cu dedicație, pare să ducă instituția pe noi și noi culmi ale sinecurismului bugetar.

Mâine, la ora 11:00, la sediul Primăriei Alba Iulia va avea loc proba scrisă a examenului pentru ocuparea postului de șef al Poliției Locale Alba Iulia. La probă va candida, în mod transparent și corect, candidatul cu numele și prenumele de „74141/24.06.2022”. Că așa se poartă, mai nou, transparența în Primăria lui Gabriel Pleșa. Ca și când, dacă publică niște numere de dosar în locul numelor, n-o să aflăm cine e omul pentru care formația Pleșa&Co face dedicații bugetare.

De altfel, v-am spus încă de acum ceva vreme că se pregătește încă o românească pentru postul ăsta.

Numărul 74141/24.06.2022 este, în fapt, Ciprian Hârceagă, omul care, în buna tradiție a posturilor scoase la concurs de către Primărie, va participa de unul singur. Și, să vedeți minune, cel mai probabil va și câștiga! Cu toate că n-ar fi prima dată când Pleșa își aduce un om, se aliniază planetele de candidează sărmanul singur și, fleoșc!, trebuie să candideze iar, pentru că a picat.

Să facem puțină istorie și să vedem cum s-a ajuns aici. Pleșa a promis reformă. Reformă! A aruncat cu zeci de mii de euro, ca la lăutari, pe un audit, după care și-a pus auditu-n palmă și palma-n tur. Și a făcut nimic. Mă rog, l-au mazilit pe Daniel Ilcu, fostul șef al Poliției Locale, într-un proces prin care Poliția Locală a trecut de la starea de ilegalitate la o altă stare de ilegalitate. Bașca, așa cum s-a dovedit în instanțe, pe Ilcu l-au dat afară în mod ilegal. Că merita sau nu omul să mai ocupe postul, e o cu totul altă discuție. Am scris și noi de ne-am plictisit despre măgăriile făcute de poliția locală în vremea ălora dinainte, așa că nu mai insistăm acum. Despre povestea cu Ilcu puteți citi aici, mai ales că o să plătim din bugetul orașului niște zeci de mii de euro pentru măgăreața lui Pleșa.

Ei bine, pentru că reforma era incompletă, și trebuia nu doar dat unul afară, dar și angajat unul nou, a fost găsită această variantă. Procedură corectă, concurs cinstit, câștigat – mâine – de Ciprian Hârceagă. Da’ cine-i acest Ciprian Hârceagă, o să ne întrebați? Păi, stați așa, să vă povestim.

Ciprian, locăl polis boss Ciprian, că putem deja să-i spunem așa, e un jurist și avocat, uneori nici măcar din oficiu. Înainte să se facă avocat, ar fi vrut să se facă – precum orice copil din familie bună, căci mami a fost judecător la Curtea de Apel – doctor. Ciprian a și intrat la medicină, însă din păcate n-a făcut față. Așa că s-a apucat să facă spate, iar mami l-a adus pe calea cea bună, a justiției. Adică, s-a dus și el să facă dreptul, ca orice copil deștept, din familie bună. Și, numai bine, până a făcut el dreptul și toate școlile pe care le-a mai făcut, s-a scos armata obligatorie. Ceea ce e pe undeva nasol, că, vă dați seama, dacă făcea și armata acum putea să fie șef peste Poliția Militară Locală.

Ei bine, după ce a terminat Dreptul, Ciprian s-a făcut avocat. Probabil s-ar fi putut face judecător, ca și mami, dar a preferat să rămână avocat și să lupte pentru oameni. Plus că, cine știe, dacă se făcea judecător îl trimitea statul român pe te miri unde, la Haga sau Lausanne. Așa că mai bine avocat.

Asta și pentru că, în calitate de avocat, poți face multe lucruri bune, corecte, cinstite și legale. Spre exemplu, înainte să ajungi în mod cinstit și corect în postul câștigat corect, fără dedicație, fără pile sau ceva, șef al Poliției Locale Alba Iulia, poți să fii avocat cu simbrie la Primărie. Adică să-ți dea primăria bani să o reprezinți cu succes, sau insucces, în instanțe. Bașca, poți fi și mai aproape de soție, care e și ea șefă prin Primărie.

Paranteză.

Andreea Hârceagă, soția lui Ciprian, e șefa la SPCLEP, în Primăria Alba Iulia, ăia de vă ziceam că s-au dus să se antreneze la Mamaia, în delegație/training în interes de serviciu. Andreea, cum era firesc, a ajuns și ea în Primărie, ba chiar șefă, tot pe merit și în mod cinstit. Faptul că, înainte să devină jumătatea lui Ciprian și să-i ia numele, o chema Țâr, fix ca pe Teofila Țâr, directorul economic al Primăriei, e doar chestiune așa, care nu contează. Sau ce, își închipuie cineva că dacă e nepoata directorului economic al Primăriei a beneficiat de vreun tratament special? Terminați cu prostiile!

Gata paranteza.

Să revenim la Ciprian, eroul nostru care de mâine va purta chipiul de șef al Poliției Locale. Contractele cu Primăria, pentru serviciile lui de avocat de succes, pare c-au fost mai mult din pasiune. Până la urmă ce-s, de exemplu, câteva sute de mii? Uite, de exemplu, cât a luat de la Primărie în perioada 2016 – 2019. Vreo 320.000, o nimica toată! (în dreapta, mai încasator decât Hârceagă, e avocatul Bercu, cel pe care Pleșa l-a făcut consilier personal – o vreme, până și-a dat demisia. Și e ăla care a luat polițiștii locali la 11m, când l-au prins că a parcat pe trecerea de pietoni, și le zicea că el și Hârceagă sunt avocații primăriei, deci ciocu mic)

sume plătite de Primărie pentru consultanță juridică

Sigur că relația lui Ciprian Hârceagă cu Primăria Alba Iulia nu se rezumă doar la faptul că e un bun încasator, că e nepot, după soție, al mămicii banilor publici, Teofila Țâr, ori că soția e și ea o mică șefă pe acolo. Nicidecum.

Pe lângă faptul că e un avocat de mare succes la banul public, Ciprian Hârceagă e și un bun afacerist. Desigur, tot cu statul, că doar el a făcut Drept, nu Științe Economice, astfel că merita să-și ia dreptul de la Primărie. Adică, există și la ora asta un contract de asociere în participațiune, între Primăria Alba Iulia și firma lui Ciprian Hârceagă, Occident 2000 SRL, valabil încă din 2007. Practic, Hârceagă, prin firma lui, e partener de afaceri cu Primăria. Yupi!

Povestea toată o puteți găsi în linkul ăsta. Pe scurt, însă, asocierea asta a fost o vrăjeală, prin care firma urma să facă o stație de autobus și un pavilion comercial, pe spațiul public, după care firma urma să plătească 100 de euro pe lună Primăriei contra exploatării pavilionului. E vorba despre clădirea din stația de autobus de la Spitalul Județean Alba, cea din imaginea de mai jos.

“pavilionul” la care firma lui Hârceagă este partener de afaceri cu Primăria

Desigur, ar mai fi multe de zis despre Cirpian Hârceagă și Primărie, bani, afaceri și alte chestii, dar deja ne ia cu emoții pentru examenul pe care-l va promova mâine. Mai ales că mâine se întoarce la serviciu, să se asigure că totul e cinstit și corect, desigur, și viceprimarul Emil Popescu, și el un avocat cu dosar înduioșător, dar mai ales bun, foarte bun prieten al lui Hârceagă.

Așadar, felicitări, Ciprian Hârceagă, pentru concursul pe care-l veți fi câștigat mâine. Implicit, felicitări și primarului Gabriel Pleșa, pentru extraordinara reformă făcută în Primărie, pentru că, prin sudoarea muncii și neostenita muncă depusă, duceți Alba Iulia pe noi și noi culmi ale succesului societății multilateral dezvoltate! Ura! Ura!

(va urma, normal că va urma)

 

4.7 14 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

9 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile
Ciprian
Ciprian
12 iulie 2022 0:14

Alexandru, ești bolnav… 😔

Ciprian
Ciprian
12 iulie 2022 0:15

Alexandru ești bolnav

Ciprian
Ciprian
12 iulie 2022 0:17

Alexandru ești dus cu capul

trackback

[…] Citește și: Felicitări domnului Ciprian Hârceagă, pentru concursul câștigat mâine! Noul șef al Poliției … […]

trackback

[…] Citește și: Felicitări domnului Ciprian Hârceagă, pentru concursul câștigat mâine! […]

trackback

[…] Andreea e soția lui Ciprian Hârceagă, fiul propriei mame, fostă judecătoare la curtea de apel, eșuat la facultatea de medicină și ajuns avocat, pentru că de ce nu?!, și montat în postul de șef al Poliței Locale după o poveste cu cântec, pe care o puteți citi aici. […]

trackback

[…] o astfel de mutare i-ar da și mai multă putere lui Emil Popescu, la a cărui butonieră oricum atârnă deja șeful Poliției Locale, Ciprian Hârceagă, sau arhitectul șef, Alexandru Damian, a cărui relație e mai apropiată de Popescu decât de […]

trackback

[…] plus, la final de vot, a vorbit și șeful Poliției Locale, Ciprian Hârceagă, care a acuzat consilierii de lipsă de empatie. După care, plin de empatie, s-a dus înapoi la […]

trackback

[…] cu GDPR, la rândul său, ar fi încercat să-l contacteze pe șeful Poliției Locale, Ciprian Hârceagă, însă acesta nu ar fi răspuns apelurilor, după care a încercat să o contacteze și pe șefa […]