În ziua de 18 octombrie 2020 poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au fost sesizaţi, prin 112, de către un bărbat din localitatea Şeuşa, comuna Ciugud, cu privire la faptul un bărbat care îl ajută în gospodărie i-a sustras autoutilitara pe care o lăsase, în curtea locuinţei, cu cheile în contact.

Autoutilitara reclamată ca fiind furată a fost identificată în trafic şi oprită, de către poliţiştii din Teiuş, pe raza localităţii Căpud.

La volanul acesteia se afla bărbatul de 52 de ani, din Căpud, indicat de reclamant ca fiind autorul furtului.

Poliţiştii au constatat că şoferul „ilegalist” nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul din Căpud este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile