Te uiți la ce achiziții fac ăștia din Primăria Alba Iulia și-ți vine uneori să râzi. Că deh, până la urmă râzi pe banii tăi. Fiți atenți aici. Săptămâna trecută, oamenii lui Paul Voicu au decis că trebuie să cumpere două cafetiere. Mă rog, espressoare, că mna, sunt „necesare activității de protocol (delegați, invitați, etc)”. Aia era prioritatea pe 31 ianuarie, să cumpere două espressoare. Bun, bravo!

Și s-au pus ei de au cumpărat chestiile astea, cu 3.008 lei. Sigur, nu-i mult. Există espressoare și la un preț de patru ori mai mare – din ce am văzut pe Altex – dar alea sunt pentru cei care-și fac cafenele. Că, altfel, există și unele espressoare care costă doar câteva sute de lei.

Nu asta e însă faza. Că e ok să ai Primăria dotată cu un aparat de cafea ok. Nu-l poți trimite pe cine știe ce oficial venit în vizită cu două de un leu să-și ia cafea de la tonomatul de lângă instituție.

Băi, dar au cumpărat aparatele astea de la o firmă, Reflex Computers SRL din Deva, care nu se ocupă cu vânzarea de cafetiere. Că, dacă te uiți la ei pe site, ai să vezi că oamenii oferă consultanță IT, administrează servere și vând și oferă mentenanță la imprimante și calculatoare. Iar dacă-i cauți pe net, ai să mai găsești că au avut niscaiva contracte cu instituții de prin Hunedoara.

Iată însă, că, le vând cafetiere – pardon, espressoare – celor din Primăria Alba Iulia. Parcă văd că e, ca pe vremuri, cu mașinile de cusut de la Cugir, pe care oricum le montai, tot la mitralieră ajungeai. Așa și aici, orice boabe de cafea au să bage în mașinile noi, tot niște imagini cu o ceașcă de cafea au să iasă din imprimată. Ăsta, din espressor.

Sau, cine știe, or fi pus în cerințele pentru ofertă că vor râșniță, și le-au dat oamenii ăia niște calculatoare mai vechi, numai bune să faci cafeaua cu ele.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare