După ce a rezolvat problema urbanismului, Pleșa își trimite omuleții la cursuri de urbanism

Mai departe de lamentările unor trepăduși, care se joacă de-a politica prin toate partidele posibile și sanchi mor de grija cetățenilor, care nu mai pot să cumpere terenuri și să construiască în condiții normale, și prin urmare nu mai iese de-un comision, de-un lanț de AUR extremist, e evident că actuala administrație a făcut rahatul praf în ce privește urbanismul.

E foarte posibil ca tot ce se întâmplă în ultimii doi ani să fie rezultatul prostiei și nepriceperii, cu toate că nu-i tocmai probabil.

Semne au existat încă de la începutul „reformei”. Nu-i puțin lucru să faci „concurs” pentru postul de arhitect șef, să vină cineva bine conectat la partidul din care fac parte șefii cei noi ai  Primăriei, iar vedeta, ce are toate șansele să-și încheie cariera în administrație din postura de tânără speranță, să trebuiască să dea de două ori examen, de unul singur, ca să poată ajunge în post.

Nu-i nici puțin lucru să faci un nou regulament de urbanism, să-l treci prin CL, să începi să-l pui în aplicare și, abia după luni de zile de când haosul se instalează, să te adresezi unor instituții de specialitate, recte ITM regional Brașov, ca să întrebi dacă e bine ceea e faci. Bașca, să-ți mai și spună cei de acolo că nu, nu e bine.

Nici nu e de mirare că, în această horă a unui regulament făcut pe după ureche, au apărut cazuri cel puțin stranii, în care solicitări similare au primit răspunsuri diferite. Iar straniu e doar până când justiția va da niște verdicte, căci numărul sesizărilor și plângerilor făcute pe numele noilor tătuci ai urbanismului local se adună.

Și uite așa, în tot haosul ăsta pe care Pleșa & Co îl ignoră public și se străduiește să-l țină ascuns, Primăria a decis să cumpere niște cursuri de urbanism.

În 13 martie Primăria a plătit, achiziție directă, 16.150 lei pentru ca niște angajați să participe, la „programul de perfectionare Documentatiile de urbanism„, în Alba Iulia, între 28 martie și 1 aprilie, organizat de Institutul de Formare Profesională Timișoara. Care institut nu-i tocmai un institut, cum îi spune numele, ci un ONG care face bani în principal cu statul.

Desigur, nu-i tocmai rău că angajații Primăriei merg să se pregătească pe tema documentațiilor de urbanism, însă poate că era mai bine să facă asta înainte să pună scrie și adopte un regulament nou și prost, înainte să aprobe și respingă zeci de autorizații pe spețe identice, înainte să creeze un haos în urma căruia, în afara unor plângeri penale și posibile dosare ce-i vizează pe câțiva șefulici din Primărie, nu va rămâne nimic bun.

5 2 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile