Consiliul Local Sebeș pare să fie, pentru Dorin Nistor, nimic mai mult decît o adunătură din tagma lui era să aveți o scamă, niște băieți chemați să dea cu subsemnatul, să ridice mîna cînd și cum li se cere și să dea astfel aparența unui joc democratic în mica urbe.

În fapt însă, lui Nistor nici că-i pasă de aleșii locali, iar dovadă a acestui fapt stau apucăturile de stăpînache și modul în care le bagă proiecte de hotărîre sub nas, spre a fi votate.

Spre exemplu, ieri de la ora 14:00 a avut loc ședința lunară a Consiliului Local. Printre punctele de pe ordinea de zi se regăseau 12 proiecte de HCL, plus două informări. Nimic deosebit – cu excepția meșteșugirii și mai eficace a acelui schimb de teren între Primărie și Vasile Macarie, bunul prietenar al lui Dorin Nistor. Surpriză însă, pînă la ora ședinței și-au mai făcut loc, pe ordinea suplimentară, încă două proiecte.

Este vorba de un proiect de HCL prin care se operează o rectificare bugetară – chestie super importantă – plus un alt proiect de HCL privind acordarea a două licențe de taxi.

pr. buget

Ambele proiecte au fost puse pe ordinea suplimentară. Asta după ce ele le-au fost transmise consilierilor locali, via e-mail, la ora 10 dimineața.

Un procedeu cîte se poate de șmecheresc și, mai ales, ILEGAL.

Dacă proiectul cu licențele de taxi avea vreo 7 pagini, cel privind rectificarea bugetară – proiectul în sine, plus rapoarte și  celelalte documente – număra vreo 60 de pagini. Or, să le ceri unor consilieri să citească aproape 70 de pagini în cîteva ore e absolut absurd.

Asta ca să nu mai vorbim că e ilegal să trimiți un proiect de HCL, pus pe ordinea suplimentară, cu cîteva ore înainte de ședință. Mailul cu proiectele suplimentare a fost trimis consilierilor la ora 10:00 dimineața.

Și-apoi, e ilegal și prin prisma faptului că respectivele două proiecte au fost puse pe ordinea suplimentară. Adică, în conformitate cu noul Cod Administrativ, proiectele de HCL introduse pe ordinea de zi suplimentară trebuie să respecte condițiile de urgență, ca și în cazul Ordonanțelor de Urgență. Practic, ar fi trebuit să fie o situație de urgență care nu putea fi prevăzută de autoritate – spre exemplu o modificare legislativă care produce schimbări imediate în funcționarea administrației, o calamitate – pentru care se fac alocări, ceva ce e absolut urgent și neprevăzut. Or, o rectificare bugetară nu are cum să se încadreze în cazul situațiilor de urgență, așa cum nu are cum să se încadreze la urgențe nici eliberarea unor licențe de taxi.

Cu toate astea, Dorin Nistor – un om care e capabil să citează, în doar cîteva ore, echivalentul a 60 de pagini A4, cu condiția să fie vorba de etichete de sticle – le-a băgat sub nas consilierilor aceste proiecte. Iar ei le-au votat, că mna, ce să și facă? Dacă le-au citit, nici vorbă. Nu aveau cum, fizic. Dar le-au votat.

Acum, în mod normal, ambele HCL sînt lovite de nulitate. Asta pentru că nu s-au respectat procedurile premergătoare adoptării lor.

Însă cineva  – altcineva decît noi, presa – trebuie să constate nulitatea lor. Mai exact, onorabila Prefectură, a cărei treabă fix asta e, să verifice ca Primăriile să respecte legea.

Desigur, noi l-am informat pe Prefectul Dănuț Hălălai, l-am chiar și întrebat cum va acționa, însă am primit niște răspunsuri așa, în doi peri, via sms. Că vor verifica, că așteaptă să primească de la Primăria Sebeș, că să vedem și să auzim. Desigur, mari speranțe nu ne facem – deși avem pretenția de la un funcționar public – pardon, înalt funcționar public – să, voba aia, își facă naibii treaba.

Însă e vară. E cald. Bugetarii se joacă încă de-a concediile. Sau, dacă s-au întors din concedii, se joacă de chermezele publice, de-a cîmpeneștile, de-a fii satului și zilele orașului.

Șefimea PNL Alba, plus Ludovic Orban, la Zilele Sebeșului

Și, dacă e să ne luăm după pozele astea – sau după ce ne-au zis unii și alții – posibil ca ăsta să și fie motivul pentru care Nistor le-a băgat consilierilor sub nas proiectele în ultima clipă. Poate că n-a fost cu intenție iar omul a fost, pur și simplu, super obosit, extra surmenat după toată chermeza de la Zilele Sebeșului. Ceea ce e posibil, căci uite la el ce frumos strălucește în pozele făcute în weekend.

Dorin Nistor, în formă de zile mari, la Zilele Sebeșului.

Cu toate astea, însă, așteptăm provincia. Ăsta, așteptăm Prefectura. Domnule Dănuț Hălălai, aveți legătura.

P.S. Despre rectificarea bugetară, în care e vorba despre niște scoateri de bani din fondul de rezervă, despre niște credite și alte cele, o să vă zicem în alt text. Dacă e cazul, că mna, poate se mișcă Dănuț Hălălai mai cu talent și, vorba aia, ne lasă fără subiect.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare