Cunoașteți senzația aceea a dimineții de după? Nu contează după ce – un eveniment foarte important din carieră, un chef monstru, o întâlnire soldată cu o noapte de pomină, câștigarea unei competiții, un eșec răsunător etc. Toate sunt bune și frumoase până te pui la culcare. Ai un sentiment că, gata, fericirea a bătut în sfârșit la ușă, i-ai deschis și tot universul s-a așezat în ordine în jurul tău. Sau că mai râu de atât nu se poate.

Și vine dimineața de după. Te trezești, te uiți în jur, rememorezi ziua/seara/noaptea precedentă, apoi îți pui întrebarea cheie: „Și-acum ce?”

După caz, te poți trezi extrem de motivat și-ți faci planuri pentru ce va urma. Alteori, vrei să te ascunzi unde nu te mai găsește nimeni, sau, dimpotrivă, îți dai seama că lumea nu s-a sfârșit după dandanaua de ieri. Sau te scarpini în cap și-ți șoptești „Cât de beat/ă am putut fi aseară?”

Cam așa a fost și cu alegerile europarlamentare plus decapitarea de luni a PSD-ului. Unii au ridicat pumnul spre cer, triumfători, alții s-au trezit în patru labe, căutând un reazăm ca să nu rămână la podea. A venit apoi dimineața de după. Și când spun dimineața, mă refer, pe larg, la întreaga săptămână ce a urmat și care ne-a oferit mici semnale despre ce s-ar putea să urmeze. Ce-au învățat politicienii noștri multicolori din evenimentul cu pricina.

PSD-ul a tremurat serios la vidul de putere creat, dar pare să-și fi găsit destul de repede calea. Dovadă stă diferența între declarațiile ușor ezitante de luni ale unora dintre reprezentanți și siguranța afișată miercuri. Din păcate, n-a învățat nimic din prăbușirea suferită. Să-ți acuzi electoratul că e nerecunoscător fiindcă „i-ai dat” e ca și cum o firmă și-ar certa clienții pentru că nu-i apreciază produsele. E calea sigură spre faliment, indiferent dacă ai dreptate sau nu. Și, cum PSD-ul s-a obișnuit să trateze cu aroganță poporul (lucru vizibil de când a câștigat alegerile din 2016, dar, mai ales, în ultimele luni), e incapabil să-și asume propriile eșecuri și minciuni. „Realitatea e aia pe care ți-o spun eu!” ilustrează perfect motto-ul după care se călăuzește. S-a reorganizat, „s-a lepădat de Satana” (și, din păcate, unii chiar îl va crede, fără să-și dea seama că Dragnea n-ar fi făcut jocurile dacă nu era susținut de aceiași oportuniști care acum se dezic de el) și face o schimbare de cadre din mers, ca să revină la ceea ce știe. Incapacitatea de a învăța din greșeli îl va costa în continuare dacă (și numai dacă) opoziția va ști cum să gestioneze perioada care urmează.

Opoziție formată, teoretic, din PNL, USR Plus și PMP. Cel dintâi e în aceeași paradigmă precum PSD-ul. N-a învățat nimic. Se bucură că acum e sus, fără să-și dea seama că votul n-a fost unul pro-PNL, ci anti-PSD. Și că masiva creștere a USR Plus-ului a fost un vot atât anti-PSD, cât și anti-PNL. Sintagma „Ciocu’ mic la ei, nu la noi, că acum noi suntem la putere!” îi aparține și ea e cea care l-a dus la dezastru în 2016. Și-l va duce din nou dacă va refuza să iasă din bulă. Modul aroganto-sfătos cu care Orban le spune celor din USR Plus ce ar trebui să facă denotă faptul că nu-i privește ca pe niște posibil egali, ci ca pe unii pe care el, „marele și tarele în materie de opoziție”, îi tolerează în umbra sa. Cu asemenea atitudine, să nu ne mirăm dacă electoratul de dreapta va fi afectat din nou de probleme de micțiune la vot, iar PSD-ul se va trezi din nou sus.

Din „cârcotașul de serviciu”, USR Plus s-a trezit că alegătorii i-au pus cârma în mână și-i cer să scoată corabia României din apele tulburi. Repet, părerea mea este că votul din 26 mai a fost un vot anti-sistemul vechi de guvernare, așa cum l-au făcut timp de 30 de ani FSN/PSD, PNȚCD/CDR, PNL, PD, DA/PDL, PC, USL, UDMR și alte partide decedate între timp sau metamorfozate în altele. În condițiile astea, a spune că tu deocamdată stai pe margine și vei vedea ce faci reprezintă sinucidere. Cei care ți-au dat votul se vor convinge că n-ai (bip) și vor alege un alt partid dispus să-și asume riscuri. De acord, nu vrei să plătești oalele sparte de PSD, dar țara le va plăti oricum. Și nu va aprecia că tu n-ai încercat să salvezi ceva, cât se putea. Te lauzi că electoratul tău e ăla inteligent, deștept (nu ca al celor din PSD, spui tu). Atunci bazează-te că va înțelege dacă ieși să-i explici ce nu merge, ce greutăți urmează, cum și în cât timp estimezi că trebuie să strângem toți cureaua. S-ar putea să ai surpriza ca oamenii să-ți dea în continuare votul lor de încredere, dacă faci acea schimbare pe care o tot propovăduiești în politica românească. Adică să spui adevărul și să te ții de cuvânt, să recunoști când greșești și să încerci să repari. Când ai în spate girul a aproape un sfert din populația care a votat, trebuie să-ți asumi riscul de a conduce, nu mai merge să stai la pândă. Altfel, voturile se vor volatiliza la fel de ușor cum s-au coagulat în buzunarul tău. Și te vei trezi că vor merge iar la PNL, ori că lumea nu va mai vota și va ieși, din nou, PSD-ul.

Pentru că acel PSD are un bazin constant de votanți. Dacă acel număr relativ fix va duce la un procent de 22 sau de 46 depinde de prezența sau absența la vot a celor anti-PSD. Pe care, dacă PNL și USR Plus nu-i vor fideliza prin acțiuni făcute cu cap, îi vor determina să revină la blazatul „toți politicienii sunt la fel”, urmat de un abstenteism masiv la urne. Și degeaba veți acuza atunci că „românii sunt proști”, că nu la ei e buba.

Al treilea partid din opoziție, PMP, nu contează. E un fel de partid pe persoană fizică, menit să-i permită lui Băsescu să rămână viu în politică. Va conta doar în eventualitatea că mai trebuie câteva procente pentru o coaliție. Cât despre moralitate, am fi naivi să credem că lupul și-a schimbat părul din perioada PDL-istă.

La fel cum mi se par naivi cei care cred că Pro România e altceva decât PSD. Ponta a coagulat în jurul lui disidenții PSD-ului așteptând ocazia unei eventuale reveniri în partidul-mamă. Pe care-l va sprijini mai pe față sau mai pe ascuns, în funcție de cum bate vântul pe-acolo. Deocamdată, e într-o poziție ideală de unde poate negocia în favoarea lui. Exact ce și-a dorit.

UDMR-ul e subiectul unui caz hilar. Dacă a ajuns să planeze și asupra lui suspiciunea că fură voturi, înseamnă că e groasă. E de râs, dacă n-ar fi de plâns. Populația maghiară îl votează în continuare din lipsă de alternative, pentru că se teme că nu va mai avea cine s-o reprezinte, iar ea va fi lăsată de izbeliște și-și va pierde identitatea. Dar dacă și în aceste condiții UDMR-ul a ajuns să depășească pragul electoral cu cântec, înseamnă că lumea chiar se trezește și, cu cuțitul ajuns la os, e dispusă să riște orice numai să se schimbe ceva în țara asta. Sentimentul naționalist poate fi ușor zgândărit, iar UDMR se află acum într-o poziție vulnerabilă, fără o susținere clară din partea unui partid important. De urmărit.

Deși încă se mai află la guvernare, ALDE a ajuns pe tobogan. O eventuală sentință contra unui Tăriceanu lăsat expus de partenerii săi va grăbi un sfârșit care, cred eu, este previzibil oricum. Supraviețuitorii se vor îmbarca în alte formațiuni politice înainte ca vaporul să ia prea multă apă. Pentru că în politică e pe calcule, nu pe onoare.

Dimineața de după e una mahmură. Unii s-au îmbătat de bucurie, alții de necaz. Să vedem cine se trezește mai repede.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare