Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba atrage atenția că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, persoana cu certificat de încadrare în grad de handicap, persoana care are în îngrijire, supraveghere și întreținere un copil sau adult cu handicap are obligația să comunice DGASPC Alba, în termen de 48 de ore de la luarea la cunoștință, orice modificare cu privire la domiciliu sau reședință, preschimbarea actului de identitate, deces persoană cu handicap, stare materială.

Pentru evitarea sistării prestaţiilor şi facilităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare: plata indemnizației lunare de handicap și a bugetului personal complementar, bilete gratuite, roviniete, legitimații de transport, scutiri de impozite, dobânzi subvenționate, dispozitive asistive, etc., solicită persoanelor cu dizabilităţi, de pe raza administrativ-teritorială a județului Alba, a căror valabilitate a actelor de identitate, depuse la sediul DGASPC Alba, a expirat, să transmită copii ale noilor acte de identitate prin orice mijloace: electronice, servicii poștale ori de curierat sau să le depună la sediul DGASPC Alba, în atenția Biroului Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială.

    Pentru transmiterea copiilor noilor acte de identitate sau pentru orice informație ori sesizare și în vederea evitării deplasărilor inutile, se poate ține legătura cu serviciile cu atribuții în domeniu din cadrul DGASPC Alba prin intermediul adreselor de e-mail:

contaprestatiisociale@protectiasocialaalba.ro; dgaspc@protectiasocialaalba.ro; sec_adulti_ab@protectiasocialaalba.rosec_copii_ab@protectiasocialaalba.ro; sau telefonic la nr. 0258 – 833 230; 0358 – 401 448; 0735 – 406 580.

    De asemenea, reamintește persoanelor adulte cu certificat de încadrare în grad de handicap că sunt sprijinite să-și găsească un loc de muncă și pot beneficia, la cerere, de sprijin prin acordarea de subvenții sub formă de vouchere pentru achiziționarea de dispozitive și tehnologii asistive și tehnologii de acces, altele decât cele finanțate prin Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

    Voucherele au o valoare  maximă de  23.000 lei și sunt acordate în cadrul proiectului: ”Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”, implementat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

    Obiectivul general al proiectului este reprezentat de asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, în condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, informațional și comunicațional, în vedere creșterii șanselor de ocupare și a ponderii persoanelor cu dizabilități angajate pe piața liberă a  muncii.

    Beneficiarii de vouchere pentru tehnologie asistivă sunt persoanele adulte cu dizabilități, adică persoanele adulte cu certificat de încadrare în grad de handicap grav, accentuat, mediu sau uşor care cumulează, conform reglementărilor, următoarele condiții:

  • Au cetățenie română și locuiesc în România;
  • Au o dizabilitate atestată prin certificatul de încadrare în grad de handicap;
  • Sunt șomeri, persoane inactive și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă;
  •  Sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 18 ani și până la împlinirea condițiilor de pensionare.

    Tinerii peste 18 ani care nu au împlinit vârsta de 30 de ani pot beneficia de voucher doar dacă urmează o activitate de formare profesională sau se află in sistemul de educație (tineri non NEETs).

    În cazul unor deficiențe bilaterale voucherele pot fi folosite pentru achiziționarea a două dispozitive asistive prevăzute în Lista tehnologiilor și dispozitivelor asistive și tehnologiilor de acces prioritare pentru angajare, cu mențiunea că produsele asistive să fie cuprinse în recomandarea medicului specialist privind tipul de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces.

    Produsele asistive auditive și de mers pot fi însoțite, după caz, de accesoriile acestora, așa cum sunt prevăzute în Lista tehnologiilor și dispozitivelor asistive și tehnologiilor de acces prioritare pentru angajare, cu condiția ca acestea să fie cuprinse în recomandarea medicului specialist.

    Menționăm că:

  • Voucherul este nominal şi netransmisibil, având o perioadă de valabilitate în care poate fi utilizat de 6 luni. În cazul neutilizării voucherului în perioada de 6 luni, există posibilitatea eliberării, la cerere, a unui nou voucher cu aceeaşi valabilitate. Voucherul nou se eliberează doar după predarea celui vechi.

  • În cazul pierderii, distrugerii, furtului sau deteriorării voucherului, persoana cu dizabilităţi îl declară nul într-un cotidian şi solicită eliberarea unui alt voucher.

  • Voucherul este folosit exclusiv la achiziţionarea de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces recomandate de medicul specialist, care se regăsesc în Lista tehnologiilor şi dispozitivelor asistive şi tehnologiilor de acces prioritare pentru angajare. Dacă valoarea produsului achiziţionat este mai mare decât cea a voucherului, diferenţa este suportată de persoana îndreptăţită sau reprezentantul legal al acesteia, după caz.

  • Voucherul este utilizat exclusiv de către persoana îndreptăţită sau reprezentantul legal al acesteia, în baza actului de identitate, o singură dată, în perioada de valabilitate a voucherului.

    Documentele necesare pentru acordarea voucherului, alături de: Lista furnizorilor/producătorilor de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces, Lista tehnologiilor şi dispozitivelor asistive şi tehnologiilor de acces prioritare pentru angajare și  materialele informative cu privire la implementarea Proiectului „Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” – cod MySMIS 130164, sunt afișate pe site-ul DGASPC Alba, secțiunea: Informații de interes public – Acte necesare – Acordare vouchere tehnologii asistive.

    Mai multe detalii pot fi accesate pe site-ul ANPDPD (www.anpd.gov.ro) sau site-ul ANOFM (www.anofm.ro).

    Informații suplimentare pot fi obținute la sediul DGASPC Alba, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68 sau la numărul de telefon: 0258 – 818 266, int. 111 sau 122, de luni până vineri, între orele 8,00 – 16,00. 

     

 

Director general

Frăcea Valentin-Ioan

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile