Oricât ați căuta în DEX-ul cel cu scoarțe groase, ori în cel de pe internet, nu veți găsi termenul „talibanizare”. L-am adaptat pornind de la „talibani”, cuvânt ce desemnează membrii unei grupări fundamentaliste din Afganistan. Respectivele persoane promovează niște principii extremiste de aplicare a conceptelor islamului în viața politică, socială ș.a.m.d. Prin extensie, în vorbirea cotidiană a început să desemneze indivizii intoleranți.

Prin urmare, mi-am permis (au mai făcut-o și alții) să utilizez noțiunea de „talibanizare” cu sensul de stare de intoleranță, fie că ea se referă la tratarea unui concept anume, la modul de acțiune al unei comunități, ori la caracteristicile unui anumit tip de comunicare.

Observ tot mai des operarea prin sintagma deosebit de periculoasă a lui „dacă nu ești sută la sută cu mine, ești împotriva mea”. Genul acesta de slogan a fost întotdeauna apanajul dictaturilor și a organizațiilor extremiste. Paradoxal, acum tinde să devină exponentul democrației și al unei societăți ce, aparent, promovează libertatea exprimării.

Cu ocazia referendumului de anul trecut, am întâlnit adesea mesaje de înfierare a celor ce se dovedeau intoleranți cu egalitatea în drepturi a oamenilor indiferent de orientarea sexuală, demers urmat imediat de sintagma „Nu tolerez asemenea persoane în lista mea [de Facebook]. Ieșiți singuri până nu vă dau eu Block.” A spune „nu tolerez oamenii intoleranți” mi se pare un oximoron similar „forțelor de menținere a păcii”.

Similar, în ultima vreme, acceptarea simpatiilor/antipatiilor politice a ajuns și a depășit un prag critic. După ce a trecut prin desconsiderarea (adesea ironică) a partizanilor unui partid dintr-o parte sau cealaltă a spectrului politic, s-a ajuns la lucruri mult mai radicale. Apar tot mai des mesaje că, dacă mergi pe mâna partidului X, atunci musai ești manipulat. Sau că electoratul partidului Y e format doar din oameni needucați, hoți și criminali. Lucrurile au ajuns până la stadiul la care, chiar încercând să discuți (nu să susții, să discuți) despre un partid neagreat de interlocutor, lucrurile să meargă dincolo de firescul „nu vreau să discutăm despre asta” și să ajungă la „nu mai vreau să-mi ieși în cale niciodată”.

Din păcate, nu s-au oprit nici măcar aici. A atrage atenția că partidul susținut de interlocutorul tău are un derapaj sau n-a gândit bine o problemă îți atrage imediat fulgere și tunete. Ești de partea celorlalți, ești dușmanul, pupătorul de comuniști sau sorosiști, după caz. Uneori se ajunge la invective și mai urâte, iar discuțiile degenerează.

Dacă nu ești pro-, ești anti-. Sau idiot, asta e singura clemență acordată. Asaltat continuu de acest gen de retorică, am ajuns chiar și eu să pun botul la o postare care ironiza (subtil) acest mod de a aborda problema.

M-am referit aici la situații întâlnite pe plaiurile noastre, dar problema nu e doar una locală, ci devine tot mai acută la nivel mondial. Nu ești pro- ceva, automat devii anti- acel ceva. Nu se mai acceptă nuanțe, nu se mai permite folosirea logicii, analiza rațională a tuturor aspectelor unei probleme. Doar reacția extremist-emoțională.

Firește, există situații punctuale în care e nevoie să operezi astfel. În care unei extreme trebuie să-i opui o alta, pentru a o neutraliza. Dar observ cum ajungem să extindem acest mod de acțiune. Tot mai multe situații, concepte, devin ne-negociabile, ci tratabile pe principiul „prieten sau dușman”.

E un demers regretabil și, pe termen lung, periculos. Când nu mai există dialog, când nu mai vrei să accepți că orice lucru are părți pozitive și părți negative, când desconsideri pe cineva doar pentru că susține alte idei, valori – fără să conștientizezi că întotdeauna vor exista lucruri pe care le ai în comun cu un om și lucruri la care sunteți diferiți, iar diferența de azi poate deveni războiul de mâine – ei bine, când se ajunge în situația asta înseamnă că ne izolăm în turnurile noastre de fildeș. Azi, pe tema politicii, de exemplu, vom sta în același turn cu 100.000 de oameni, Mâine, mai ridicăm un perete, pentru că 50.000 dintre ei au alte idei pe teme religioase. Și tot așa, până ne vom trezi închiși fiecare singuri cu psihozele noastre anti-sociale.

Nu e greșit să fii împotriva unei idei, a unui concept, grupare etc., indiferent dacă motivele tale sunt subiective sau obiective. Eronat e să-i consideri dușmanii tăi pe toți cei care văd altfel lumea.

Talibanizarea nu-i închide pe „ei” afară. Ne închide pe „noi” înăuntru.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare