Am transmis o interpelare miniștrilor Sănătății și Afacerilor Interne prin intermediul căreia am solicitat includerea numărului de teste COVID-19 efectuate, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, în metoda de calculare a incidenței și, implicit, în impunerea restricțiilor, în contextul în care în prezent se ține cont doar de numărul de locuitori și de cazurile confirmate.

Această metodă inechitabilă de calcul face ca unitățile de învățământ din județele în care se testează mult să se închidă peste noapte, iar micile afaceri și unitățile din industria HORECA să aibă de suferit. Tot inechitatea acestei metode de calcul a dus comuna Ceru Băcăinți, cu doar două cazuri pozitive și mai puțin de 300 de locuitori, pe primele locuri la rata de îmbolnăvire.

De asemenea, am solicitat miniștrilor Sănătății și Afacerilor Interne să prezinte public fundamentarea care a stat la baza deciziei de excludere, apoi includere, în funcție de interes, a focarelor din calcularea incidenței cazurilor de COVID-19.

Timp de un an de zile Guvernul a ales să ascundă cifrele reale ale pandemiei, refuzând să includă focarele de COVID-19 în calculul incidenței răspândirii virusului. A procedat în acest mod pentru a ne minți înaintea campaniei electorale că pandemia este sub control, deși în același timp a distrus economia impunând restricții haotice de la o lună la alta, iar lipsa măsurilor de protecție pentru populație, pe de o parte și pentru agenții economici, de cealaltă parte, ne-a adus în pragul unui faliment național fără precedent.

Știm cu toții că lupii își schimbă părul dar năravul ba! Acesta este caracterul politicienilor liberali și useriști, odată ajunși la guvernare, au uitat de oamenii care se luptă zi de zi cu pandemia de coronavirus, au uitat că mii de oameni au pierit în această luptă și că mii de firme au intrat în faliment în ultimul an. Acești lupi moraliști vin acum în fața dumneavoastră mimând îngrijorarea față de modificarea metodei de calcul a ratei de incidență a răspândirii COVID, măsură impusă haotic de guvernul pe care în realitate îl sprijină.

A trecut mai bine de un an de când a fost confirmat primul caz de coronavirus în România, un an care ne-a obligat să ne schimbăm din temelii modul de viață, societatea și mai important economia, un an în care au murit 20.000 de români și peste 500.000 și-au pierdut locul de muncă. E timpul ca, în al 24-lea ceas, guvernul să ia măsuri clare de reducere a răspândirii îmbolnăvirilor și de susținere a mediului privat afectat.

Radu-Marcel Tuhuț,
Deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 1 – ALBA

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile