Sunt de părere că trebuie să ne preocupe schimbările prin care trece clima. Și chiar că trebuie să luăm măsuri mai ferme și mai rapid decât o facem în momentul actual. Am vorbit despre asta și în articolul intitulat Puțină responsabilitate. Dacă aceste schimbări ni se datorează în mod covârșitor, e datoria noastră să reparăm ce-am stricat. Dacă nu, ci totul este doar unul dintre ciclurile prin care trece planeta de sute de milioane de ani, merită oricum să punem la bătaie tot ce am dobândit mai bun în evoluția noastră pentru a găsi o cale de a merge mai departe.

Zilele acestea, în lumina reflectoarelor s-a aflat suedeza Greta Thunberg, cu discursul ei extrem de radical cu privire la faptul că ne aflăm în ceasul al doisprezecelea. Nu e la prima acțiune de acest gen și nici măcar nu e primul adolescent care trage un semnal de alarmă. Totuși, deși sunt de acord că trebuie să luăm măsuri, rămân extrem de rezervat în a fi de partea Gretei și a modului în care-și duce „războiul”.

Îmi e greu să accept cearta că „i-a fost distrusă copilăria” venită din partea unui adolescent crescut într-o țară dezvoltată din punct de vedere economic, cu telefon, calculator, sistem educațional și de protecție socială. Îl pot accepta de la un copil provenit dintr-o țară subdezvoltată, ori din vreo periferie în care scapă cine poate. Acel „cum îndrăzniți?” adresat celor care i-au permis ei să aibă parte de o educație și de confortul modern nici nu mai are sens să-l cataloghez. Nici isteria melodramatică.

Bine, firește că acela care muncește pentru a trăi de pe o zi pe alta nu are nici timpul, nici educația ori oportunitatea necesară de a porni campanii. În cel mai fericit caz, când chiar va simți că nu mai suportă, va pune mâna pe ce are la îndemână și va stârni o revoltă. El are nevoie de un simbol, de cineva care să vorbească în numele lui. De un copil care vede nedreptatea și vrea s-o schimbe. Până la urmă, schimbările sociale ce au dus la îndepărtarea inechităților n-au venit de la cei discriminați, ci de la persoane aflate în rândul discriminatorilor, oameni care și-au dat seama că nu e corect ce se-ntâmplă.

Totuși, există două mari probleme în schimbarea unui sistem. Prima: cu ce-l schimbi? A doua: care sunt etapele schimbării, astfel încât efectele adverse generate de schimbare să fie minime? Să-mi spui că nu mai călătorești pe distanțe lungi cu avionul, ca să nu poluezi, ci vei folosi navigația, o consider o soluție doar dacă vei merge cu o corabie ‒ nici aia prea mare, ca să nu consumi cantități mari de lemn. Și aștept să-mi spui cum ai călăfătuit-o și ce faci cu deșeurile organice și de altă natură produse de echipaj. Dacă doar ai schimbat un avion pe un vapor, îmi permit să rămân circumspect. Iar dacă mai și spui că nu te interesează ce vor face cei ale căror meserii sunt legate de zborul cu avionul, atunci devin și mai rezervat. Îmi amintesc de o campanie pornită împotriva celor de la H&M, pentru că ieșise la iveală că exploatau persoane din țări sărace, care munceau pe sume mizere ca să creeze haine ce se vindeau apoi extrem de scump, îmbogățind firma. Nobila inițiativă (dați în exploatatorul cel bogat) nu ținea cont de un element al ecuației: cel exploatat risca să moară de foame. Așa exploatat cum era, banii ăia însemnau pentru el diferența dintre a mânca și a muri azi. Pedepsindu-l pe bogat, îi luai singura sursă de venit pe care, în sărăcia lui, o găsise. O campanie făcută cu cap ar fi presupus presiuni asupra firmei de a oferi condiții decente de muncă acelor muncitori și/sau intervenții la organizațiile naționale și internaționale care să demareze programe menite să ajute acele comunități ce trăiesc la limita subzistenței.

Nu poți înlocui peste noapte toate industriile poluante. S-ar prăbuși tot sistemul pe care se bazează omenirea la ora actuală. Și n-am mai apuca să reconstruim, pentru că tsunami-ul social care ar urma unui asemenea eveniment ar fi devastator. Nu putem nici să oprim brusc consumul. Efectul de domino propagat prin toate economiile din toate țările globului ar fi devastator. Îmi permit o glumă sinistră și remarc că, în acest caz, poate că luptele de stradă și războaiele între state la care s-ar ajunge ar distruge în așa hal populația, încât puținul care ar mai supraviețui n-ar mai ridica probleme privind poluarea sau epuizarea resurselor planetare.

Pe de altă parte, schimbarea asta extrem de complexă de sistem trebuie, poate, accelerată. Din punctul acesta de vedere, poate fi util un mesaj de genul „hai odată, nu mai e vreme de tergiversări!”. Politicienii sunt experți în a se învârti pe după cireș și a da impresia că iau măsuri, când de fapt nu prea iau. Pentru că în spatele lor sunt tot felul de interese. Cum, mai mult ca sigur, se află și în spatele unora care o susțin pe Greta. Nu sunt naiv să cred că nu există unii oameni de afaceri suficient de ingenioși încât să-și dea seama că e un os de ros la masa asta și se vor folosi de naivitatea unei tinere care nu cunoaște aceste dedesubturi. Și nici nu știu dacă e capabilă să le înțeleagă.

Pentru că Greta suferă de o afecțiune care o face aibă anumite probleme privind empatia și nu-i permite să sesizeze anumite aspecte subtile. Mai simplu spus, judecă un pic mai în alb și negru, fără nuanțe. Nu consider că asta face mesajul ei mai puțin valabil, doar mă tem că lipsa de empatie care rezultă din el va fi preluată de habotnici și folosită ca literă de lege. Avem numeroase exemple în istoria omenirii în care, chiar și când mesajul a fost de iubire, s-a ajuns la atrocități în numele acelui lucru.

Nu-mi doresc radicalism, chiar dacă e pentru o cauză bună. Isterie cu atât mai puțin. În plus, dacă e făcut heirupist, fără a căuta rezolvarea tuturor aspectelor implicate de schimbare, părerea mea e că va înlocui un rău cu un alt rău. Nu știu dacă mai mare sau mai mic ‒ după părerea mea, când discutăm la nivel global, orice rău e foarte mare.

Ca să concluzionez, deși sunt de acord că trebuie să fim mult mai responsabili (de la consumul excesiv la deșeuri, la distrugerea naturii etc.), nu sunt pro-Greta Thunberg. Prefer mesajele raționale, nu cele isterice.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare