Liceul Economic – mă rog, Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” – din Alba Iulia se află într-un minunat proces de reconstrucție. Investim în școli – o să-i auziți pe gogomanii partidului ce controlează Primăria, în timp ce tăntălăii partidului de guvernămînt au să chițăie că ei sînt cei care investesc în școli, dat fiind că banii vin de la Guvern, prin PNDL.

Numai că din tot acest talcioc politico-administrativ, rămâne în urmă o realitate deloc roz: cei aproximativ 650 de elevi ai Colegiului Economic învață, de peste jumătate de an, într-un mare șantier. Curtea școlii e un depozit de moloz, pe la geamuri li se plimbă muncitoreni, în sălile de clasă se aud vioioase bormașini iar întreaga școală e un laborator de chimie aplicată în care se studiază efectele poluării asupra omului. Iar elevii și profesorii sunt nimic mai mult decît niște cobai lipsiți de vină, victime colaterale ale procesului politic și administrativ orchestrat de oameni de tot rahatul, de la niște partide și instituții publice așișderea.

Pentru a ajunge la clasă trebuie să ocolești un șantier improvizat în chiar curtea școlii. Praf și mizerie, ca pe un șantier. Întreaga clădire e înconjurată de schele pe care se plimbă harnicii muncitoreni ai firmei de construcții. Într-un colț, nici măcar într-un perimetru împrejmuit, un muncitorean sudează. Elevii își văd de drum, spre și dinspre clasă, printre muncitori, pe după gardul șantierului, pe lîngă scînteile aparatului de sudură. Haosul ăsta în care s-ar putea face multe, dar nicidecum ore de clasă, a devenit un status-quo, normalul în care 650 de  elevi, plus cadrele didactice, trebuie să facă ”educație”.

Pînă terminăm noi textul despre toată situația asta aberantă, inacceptabilă – că e mai lung – priviți aici cum arată locul în care aproape 700 de elevi ai Colegiului Economic fac şcoală. Educație în 2019, într-un smart city!

Publicată de abnews.ro pe Marţi, 5 martie 2019

Și se prea poate că pe unii elevi nu-i deranjeaz prea tare. Cînd i-am întrebat pe vreo doi, în curtea școlii, cum naiba se mai pot ține ore în așa condiții, au zîmbit și mi-au zis un simplu ”asta e”. Însă acest ”asta e” poate fi acceptat din partea unui puștan. Faptul că școala funcționează în acel haos, în interiorul unui șantier, e poate motiv de amuzament pentru unii elevi. Poate că unii pot să învețe de la acei muncitori și uneltele lor, care au devenit fondul sonor al orelor de curs. Poate că bormașina și mistria stă ascunsă în destinul altora. Și cu siguranță că unii își vor fi îmbunătățit repertoriul de înjurături doar ascultîndu-i pe șantieriști cum dezbat probleme filosofice, cum îi opun pe Hegel lui Heidegger și pe Derrida lui Kierkegaard. La fel cum, desigur, există și mulți elevi care sînt realmente dernjați de condiții, de praf, mizerie sau de faptul că orele de curs nu se pot ține în condiții normale. Dar n-au ce face, nici cei care privesc situația zîmbind și nici cei care o privesc încruntat. Pentru că sînt elevi și treaba lor e să învețe și atît.

 

Cum s-a ajuns însă aici? Cu intenții bune, desigur

Prin vara anului trecut, Primăria – prin vocea lui Mircea Hava – anunța marele proiect prin care 1,6 milioane lei urmau să fie investiți în reabilitarea și extinderea liceului. Iuhuu! Ce frumos. Ba chiar au fost fluturate prin presa locală și niște machete cu viitoarea clădire, cu ce se va face acolo frumos. Nu, nu e o școală din Norvegia, ci pur și simplu anticiparea a cum va arăta Colegiul Economic Dionisie Pop Marțian din Alba Iulia – scria cu mîndrie primarele Hava pe facebook prin septembrie 2018, cînd îi parveniseră machetele.

În prealabil însă Primăria se mișcase cu talent. Obținuse aprobarea finanțării proiectului prin PNDL și chiar organizase, în viteză și stil românesc, o licitație prin procedură simplificată la care – ce să vezi surpriză?! – s-a înscris un singur participant, SC Ben Oni Loghin SRL. Firmă care a și cîștigat contractul pentru reabilitarea și extinderea clădirii Colegiului, în valoare de 4.564.995 lei, dar despre cine e firma asta și care-s legăturile ei cu Primăria o să vă zicem mai la vale.

Mai trebuie menționat aici faptul că Primăria începuse tot proiectul ăsta încă din luna MAI a anului trecut, anunțul privind scoaterea la ”licitație prin procedură simplificată” a contractului purtînd data de 8 mai 2018 și fiind înregistrat în Sistemul de Achiziții Publice la data de 13 mai 2018.

Ei bine, cu toate că proiectul fusese aprobat spre finanțare, ba chiar se semnase contractul pentru execuție a lucrărilor încă dinainte de începerea vacanței școlare, onor Primăria, împreună cu conducerea Colegiului Economic și a Liceului Dorin Pavel – unde se dorea relocarea temporară a Colegiului Economic, împreună cu celelalte instituții implicate, precum Inspectoratul Școlar Județean, n-au reușit să facă toate aceste mutări în perioada de vacanță școlară. Cum ar fi fost de altfel normal, astfel încît elevii să nu ajungă în situația de a se muta cu clasele în timpul școlii, ori mai rău, de a ajunge să învețe într-un șantier. Adică FIX așa cum se întîmplă azi, și cum se întîmplă de jumătate de an.

Desigur că, după ce s-au semnat contracte, după ce s-au lăudat prin presa locală și au fluturat machete, reprezentanții administrației și ai partidelor și-au văzut de alte treburi. Aici mai trebuie menționat că în timp ce Primăria – adică PNL – se lăuda că investește 1,6 milioane de euro, băieții de la PSD se lăudau și ei cu același lucru, că doar banii urmau să fie dați de la Guvern, prin PNDL.

De parcă de la primărie ori guvern, de la puleții din PNL ori PSD, banii ăștia sînt orice altceva decît bani publici, adică bani proveniți din impozite și taxe luate tuturor albaiulienilor și românilor. Dar deh, gargara politică.

Ei bine, cum ziceam, după ce prins momentul și au punctat la imagine, toată lumea s-a culcat pe o ureche. Că a fost vară, că au fost concedii, că alea alea.

Marea mutare și marele circ din jurul marii mutări

Planul inițial, care oricum a venit cam tîrziu, și nu înainte ori în timpul vacanței de vară, era ca elevii Colegiului Economic să fie mutați în clădirea Liceului Dorin Pavel iar aceștia din urmă în clădirea Generalei nr. 9, care e chiar în vecinătate. Desigur, de aici a început un întreg circ, un întreg meci în care peste interesele copiilor – care nu au contat vreodată și nu par să conteaze nici acum – au primat interesele profesorilor, șefilor de școli și, mai ales, meciurile politice.

Pe scurt, situația stă cam așa. Cei de la Economic cereau clădirea celor de la Dorin Pavel pe motiv că ei sînt 650 de elevi de liceu, în timp ce Dorin Pavel are doar vreo 300 de elevi de școală profesională. Și pentru că cei de la Economic nu încap în clădirea Generalei 9, în timp ce elevii de la Dorin Pavel ar încăpea. Cei de la Dorin Pavel nu doreau să facă mutarea asta în timpul anului școlar, ba mai ziceau că au și ei nevoie de anumite clase din clădirea principală, fără de care nu-și pot desfășura activitatea.

Despre unde a ajuns situația prin octombrie 2018 puteți citi mai multe aici.

Cert este că tot procesul ăsta, din care n-ar fi trebuit nici măcar o clipă pierdut din vedere interesul elevilor, a ajuns un meci între conducerile celor două școli. O bătălie surdă, preluată și la nivel politic, în Consiliul Local, între Primăria – PNL pe de-o parte și Inspectoratul Școar Județean și Prefectuă – PSD – pe de alta.

Și toată cearta, tot procesul ăsta de adoptare de hotărîri, de contestare, de adrese de la ISJ și de păreri de la Primărie, a făcut ca pînă în ziua de azi elevii și profesorii de la Economic să rămână tot pe loc, în școala și în clasele devenite șantier.

Modificarea schimbării și Prefectura și Consiliul Local

Cum ziceam mai sus, inițial Consiliul Local – căci școlile (clădirile, spațiile în site) sînt în administrarea Primăriei – a decis ca elevii și profesorii de la Economic să se mute în clădirea celor de la Dorin Pavel iar aceștia din urmă să se mute în Școala nr. 9. Cum însă Prefectura a atacat în contencios hotărîrea Consiliului Local – chestie care ar fi dus la o amînare a mutării elevilor cu încă cel puțin cîteva luni, în ședința de Consiliu Local de săptămîna trecută a fost schimbată modificarea și s-a votat o nouă hotărîre prin care s-a decis mutarea elevilor de la Economic în Școala Generală nr.9.

De ce s-a ajuns pînă azi, în martie 2019, cu tot acest proces? Cum vor încăpea cei de la Economic în clădirea Generalei 9? De ce nu au reușit – pentru numele lui Dumnezeu – ca măcar în cazul ăsta, în care e vorba de 1.000 de elevi de la 2 licee, să treacă onorații politicieni peste meciurile și șicanele în care își consumă mizerabila existență? Nu vom afla probabil.

Cert este că, se pare, elevii de la Colegiul Economic se vor muta în noile clase începînd cu săptămîna viitoare. E o situație de compromis. E mai bine decît în șantier, dar se putea și mai bine. Dacă ar fi existat o minimă voință, un minim respect din partea politicului față de elevi, s-ar fi putut rezolva problema cu mult timp în urmă și în condiții mult mai bune.

Firma, banii și combinațiile

Vă ziceam mai sus că firma care a cîștigat contractul de peste 4,5 milioane se numește Ben Oni Loghin SRL. Ei bine, firma asta este una de casă a Primăriei Alba Iulia, patronul ei fiind un bun prieten cu onorabilul domn Paul Voicu, viceprimar.

De altfel, firma reușește să cîștige contracte cu Primăria Alba Iulia pe bandă rulantă, fie că vorbim de lucări interioare în Primărie, lucrări la Bazinul Olimpic sau alte lucrări. Nu punem la socoteală lucrările făcute la casa domnului viceprimar, că alea-s altceva. Și nici lucările de la Spitalul Județean, că alea au fost date de altă instituție, condusă de oameni de la același partid.

Dacă ne uităm însă pe chiar panoul amplasat la șantier, putem vedea că data de începere – aia oficială – a lucrărilor – adică autorizația, momentul în care șantierul a devenit și în mod legal șantier – e data de 21 iuanuarie 2019. Asta în condițiile în care acolo se lucrează încă din toamna anului trecut.

De altfel, poate că mai țineți minte cu plîngeau cei din Primărie că au fost sistate plățile prin PNDL II și că, vai, vor trebui să sisteze lucrările? Ei bine asta se întîmpla anul trecut cînd, după cum se vede și pe panou, băieții n-ar fi trebuit să aibă șantier acolo. Asta ca să nu mai vorbim că, deși plățile prin PNDL II intraseră într-un stand-by, firma preferată a domnului viceprimar Paul Voicu își primea banii la timp, fără întîrzieri, din bugetul Primăriei. Așa, ca să fie bine.

Și-apoi mai umblă vorba că la șantierul cu pricina au fost nu mai puțin de 3 controale de la ITM Alba. Care controale au găsit, ați ghicit, nimic în negerulă. Măi să fie!

Dar despre minunatele aventuri ale acestei firme, despre parandărături și voturi ale unui cult religios date unor politicieni, o să vă povestim noi în alte texte.

Una peste alta, în tot timpul ăsta, în care politicienii de la PNL – puterea locală – și PSD – care au Guvernul – își dădeau în freză prin comunicate și se luau la pumni din cuvinte, elevii și profesorii Colegiului Economic făceau școală în șantier.

3
Lasa un raspuns

avatar
3 Subiecte de comentariu
0 Rasunsuri
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
1 Autorul comentariului
Anonim Comentarriu recent al autorului
  Aboneaza-te  
cele mai noi cele mai vechi cele mai votate
Notificare
Anonim
Guest
Anonim

Nici măcar scoala in care ne-au mutat nu e mai buna. Arată deplorabil cu mucegai gândaci si borcane cu cine stie ce…

trackback

[…] Despre întreaga tărășenie cu investiția, șantieru, mutatul școlii, meciurile politice și lipsa de interes/prostia/delăsarea/durerea la bască a autorităților, am mai scris aici și aici. […]

trackback

[…] și profesorii școlii au ajuns victimele colaterale. Despre toată tărășenia am mai scris noi aici. Iar în urmă cu ceva vreme, imediat după ce s-au mutat în noua clădire, am mai scris […]