A trecut deja aproape o lună de când autorizația de mediu pentru funcționarea rampei de stocare temporară a deșeurilor, cea din Bărăbanț, a fost suspendată, pe 16 ianuarie. Peste ceva mai bine de o lună, va expira și termenul celor 60 zile în care – după un balet complice al instituțiilor – s-a permis funcționarea în continuare a rampei, până când Primăria Alba Iulia va găsi o altă soluție. La orizont nu se vede însă nimic….

Puteți citi aici cum a început tămbălăul.

Cum a anunțat Paul Voicu rezolvarea problemei.

Cum se prezenta prima variantă de lucru, cea din Partoș.

Vă povesteam în urmă cu câteva zile că ar exista o variantă, pe șoseaua de centură. Adică, pe terenul deținut de Petre Constantinescu, unde își făcea omul transbordări de deșeuri pe vremea când Salprest presta serviciul de colectare a deșeurilor.

Puteți citi aici despre varianta aceasta, luată în calcul de Primărie.

Ei bine, varianta asta – care altfel e una ok, în sensul că e un teren împrejmuit, e la distanță de locuințe și tot ce trebuie – e totuși una destul de complicată. Căci, fiți atenți aici:

Din informațiile noastre, respectivul teren este deja închiriat de către Petre Constantinescu – total sau doar parțial – unei alte firme de salubritate, Financiar Urban. Adică, un fel de Polaris, dar din Pitești. Firma asta e deținută de un super bugetofag, Gheorghe Vasâi, tot cu ascendent în PSD – ca și Polarisul familiei Martin – și tot băiat trecut prin birourile DNA, fiind băgat în dosarul fostului primar din Pitești, Tudor Pendiuc. Mă rog, n-avem aici timp și spațiu să scriem tot ce se poate scrie despre combinațiile firmei ăsteia, însă să știți că și ei sunt niște super combinatozauri.

Ei bine, băieții ăștia de la Financiar Urban operează la Blaj. Și, spre deosebire de Polaris, care duce gunoaiele la Târgu Jiu, cei de la Financiar Urban le duc undeva în Argeș. Că acolo au ei rampa.

Și, ce să vezi surpriză, ar vrea ca – înainte să le ducă la Pitești – să le depoziteze temporar la Alba Iulia. Fix pe terenul lui Petre Constantinescu. De altfel, zic sursele noastre, au și cerut deja aviz de la Mediu, dar nu li s-a dat încă, pentru că mna, situația e mega nasoală la Alba Iulia.

Pe de altă parte, cei de la Mediu zic – despre varianta asta, cu terenul de pe centură, a lui Constantinescu – că ar fi ok. Sigur, ar mai trebui investit ceva, mai turnat niște beton, mai ridicat un al doilea gard, cu plasă, dar locul e ok.

Acum, e drept, și Primăria deține acolo, în zonă, vreo 40 de hectare de teren. Numai că, dacă a fi să facă ei un nou spațiu, să-l amenajeze, ar dura o grămadă de vreme. Că e la șoseaua de centură și ar avea nevoie de bandă de accelerare și decelerare, ceea ce înseamnă minim un an de așteptat după avize de la CNAIR, lucrări și toate cele.

Iar Alba Iulia e în criză. Chiar suntem în groapă și Paul Voicu pare că vrea să dea la lopată în continuare. Căci și-a asumat omul că rezolvă problema și, sincer, pare departe de o soluție normală, ok.

Acum, normal că băieții de la Financiar Urban au mirosit criza asta. Că mna, ați mai văzut voi bugetofag în libertate care să fie prost? Ntz!

Așadar, cum amenajarea altei rampei pică – că nu e timp – iar cei de la Financiar Urban au deja luat acolo chirie, în cazul în care cei de la Mediu dau ok pentru rampa temporară în combinația Primărie – Polaris, în varianta asta – înseamnă că trebuie să dea ok și pentru cei de la Financiar Urban. Și, pe lângă deșeurile colectate din Alba Iulia, ne vom trezi că le vom stoca și pe cele din Blaj, în drumul lor spre Argeș.

Și apoi, ar mai fi și o chestie – prețul! Căci, zic sursele noastre, ar fi în discuție o sumă destul de frumușică. Și, domnul Petre Constantinescu are tot dreptul să profite. Mai ales că relația lui cu administrația nu s-a încheiat tocmai cu calde îmbrățișări.

Ar fi vorba – zic sursele noastre – de vreo 250.000 de euro anual. Pam Pam! Care bani, dacă se bate palma pe varianta asta – înseamnă că se vor regăsi în prețul colectării deșeurilor. Acum, din ce am înțeles noi, cei de la Polaris au refuzat treaba asta. Adică, au refuzat prețul ăsta și ideea de a crește tarifele. Mai ales că nici nu prea ar vrea să intre în așa o combinație, cu cei de la Financiar Urban. Ceea ce e de înțeles și ok.

Însă, cumva trebuie rezolvată problema. Și, dacă nu acolo, atunci unde? Că, s-a văzut foarte clar, variante imbecile precum alea propuse în cartiere nu funcționează. Că oamenii au învățat să zică și nu.

Așadar, spre exemplu, o variantă ar fi să facă așa cum fac ceilalți. Și să ducă gunoaiele în rampe neautorizate. Că, vorba aia, dacă nu ai autorizație, atunci n-are cum să ți-o suspende APM-ul, nu? Căci, sigur, e vina administrației că suntem unde suntem, dar în tot județul de duc gunoaiele în rampe aiurea, neautorizate, insalubre, făcute așa, pe sistem temporar – merge și așa. Păi, din ce informații avem noi, o singură astfel de rampă temporară este avizată și funcționează legal. Restul sunt așa, pe sistem românesc, ne descurcăm cum putem până dă Dumitrel drumul la rampa de la Galda.

Una peste alta, situația e tot mai mișto. Dacă se acceptă varianta asta – care altfel e ok – o să ne trezim că gunoaiele din Blaj se vor odihni la Alba Iulia, în drum spre Argeș. Și că o să plătim un purcoi de bani. Căci, așa se întâmplă cu orice chestiune pe lumea asta românească. Indiferent ce fac sau nu fac cei care ne conduc, cetățenii plătesc mereu factura!

P.S. Rămâneți în zonă, că o să vă mai povestim noi despre gunoierii milionari care spoiesc bugetele, bazați pe complicitatea și prostia celor care ne conduc/administrează.

2
Lasa un raspuns

avatar
2 Subiecte de comentariu
0 Rasunsuri
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
1 Autorul comentariului
Petru Constantinescu Comentarriu recent al autorului
  Aboneaza-te  
cele mai noi cele mai vechi cele mai votate
Notificare
Petru Constantinescu
Guest
Petru Constantinescu

Mai fraților de ce publicați minciuni vorbiți de sute de mii de euro iar eu nu am cunoștință de așa ceva ???? consider că nu este în regulă să dezinformați…

Petru Constantinescu
Guest
Petru Constantinescu

Cei care mi-au pomenit numele sunt niște mincinoși eu personal nu am înaintat nici o sumă cu nimeni ci numai o deschidere de a ajuta și am cerut multă seriozitate în cazul în care se ajunge la un acord între firme !!! Va rog să nu îmi mai pomeniți numele dacă nu stați de vorbă cu mine…mulțumesc.