Cum a transformat Gabriel Pleșa domeniul public în cadouri ilegale pentru câțiva milionari

La finalul anului trecut, înainte de sărbătorile de iarnă, Primarul Gabriel Pleșa transmitea o scrisoare către „cinci cei mai importanți oameni de afaceri” din oraș, pe care-i invita să-și amplaseze reclame pe spațiul public al orașului.

Edilul făcea asta fără să aibă acordul Consiliului Local pentru a da în folosință spațiul public al orașului. Totodată, el oferă amplasarea respectivelor reclame fără autorizație de construcție și fără un contract, doar în baza unei scrisori și a faptului că EL este Primar.

Iată scrisoarea trimisă de către Pleșa milionarilor. Se poate observa în mod clar că, deși inițial pare o invitație deschisă oricui – „ne-am dori să dăm șansa tuturor de a participa la înfrumusețarea…” – câteva rânduri mai jos edilul vorbește despre „primii cinci oameni de afaceri importanți” din Alba Iulia, semn că ținta clară a acestuia au fost doar cei câțiva milionari.

Scrisoarea trimisă de primarul Pleșa câtorva milionari din oraș

Pentru a și-i apropia pe cei câțiva milionari bine țintiți, primarul Pleșa decide că o RECLAMĂ este, în fapt, parte din iluminatul festiv de sărbători. Ba mai mult, Primăria ar fi urmat să plătească și consumul de curent pentru respectiva reclamă. Și, ca să fie clar că edilul hălăduiește pe culmile delirului, totul e cu „iubire”, ori „de la suflet la suflet” și, cel mai delirant, „o răsplată pentru albaiulieni”. Adică, niște milionari își amplasează gratis construcții publicitare pe domeniul public, în mod ILEGAL, iar asta e răsplată pentru albaiulieni. Tino-nino!

POVESTEA

În prag de sărbători, constatăm că în sensul giratoriu de la intersecția străzii Cloșca cu bulevardul Revoluției a apărut o construcție publicitară a companiei FLOREA GRUP.

O construcție care, altfel, încălca legislația în vigoare, dat fiind că obtura vizibilitatea conducătorilor auto în intersecție.

„Iluminatul festiv” din giratoriul de la intersecția străzii Cloșca cu bulevardul Revoluției

În data de 20 decembrie, am adresat Primăriei Alba Iulia o solicitare de informații, nr. 149582, în baza Legii 544/2001, cu privire la construcția publicitară apărută în respectivul giratoriu.

La câteva zile după solicitarea noastră, construcția a fost demontată, ca și când nimic nu s-ar fi petrecut acolo. Probabil că domnii de la Florea Grup și-au dat seama, într-un final, că au fost atrași de Primar într-o ilegalitate, căci o astfel de reclamă nu poate fi amplasată pe spațiul public fără acordul prealabil al Consiliului Local, fără o licitație pentru spațiu, fără autorizație de construcție sau fără măcar un contract, fie el și de dare gratuită în folosință. Care dare gratuită în folosință nu poate fi făcută fără acordul Consiliului Local.

După fix 30 de zile de la înregistrarea solicitării noaste, am primit și un răspuns din partea Primăriei. Câteva informații ce puteau fi oferite pe loc și câteva rânduri ce puteau fi scrise în două minute. Și, totuși, Primăria Alba Iulia a avut nevoie de 30 de zile!!!

Iată întrebările puse de noi și răspunsurile primite.

În conformitate cu prevederile Legii 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, vă rog să îmi comunicați următoarele informații:

  1. Copiile documentelor ce stau la baza aprobării și autorizării documentației pentru amplasarea, la data de 17.12.2021, a unei construcții publicitare ce combină elemente de identificare a brand-ului Florea Grup, în giratoriul situat la intersecția Bulevardul Revoluției – Strada Cloșca.

RĂSPUNS: Construcția publicitară a fost amplasată în urma unei invitații făcute către mai multe companii din oraș, înregistrată cu numărul 130170/9.11.2021 (n.r. scrisoarea semnată de Pleșa, pe care o găsiți mai sus)

  1. Menționați și transmiteți copiile documentelor ce justifică procedura și criteriile de atribuirea a amplasamentului de pe domeniul public, cu scopul funcționării acestui ansamblu publicitar. De asemenea, indicați sumele pe care compania le va plăti la bugetul local drept taxă de ocupare a domeniului și publicitate, precum și criteriul de stabilire a valorii de taxare, inclusiv pe ce durată.

RĂSPUNS: Aveți anexat documentul. Pentru amplasarea casetei luminoase nu au fost percepute taxe.

  1. Menționați compania care a realizat alimentarea cu curent electric până în mijlocul insulei de tip giratoriu, în baza cărei comenzi s-a executat lucrarea, cu ce costuri, și transmiteți copii după documentele realizate de compartimentul de specialitate, care justifică oportunitatea lucrării. (ex. referat necesitate, notă justificativă, etc.)

RĂSPUNS: Alimentarea cu energie electrică a fost făcută din aceeași sursă de la care a fost alimentat și iluminatul festiv din acel sens giratoriu, iluminat festiv amenajat de către Florea Grup.

  1. În situația în care s-a încheiat un contract direct între municipiul Alba Iulia și Florea Grup, menționați obiectul, durata, valoarea, și persoana responsabilă de întocmirea acestuia.

RĂSPUNS: Nu este cazul.

  1. Care e legea/legile care permit amplasarea unui astfel de ansamblu publicitar într-o intersecție, pe o insulă de girație.

RĂSPUNS: Caseta luminoasă a fost parte a iluminatului festiv din acel sens giratoriu.

  1. Vă rugăm să ne specificați ce document a stat la baza acestui demers, ex. solicitarea companiei și data de înregistrare a solicitării de amplasare a construcției.

RĂSPUNS: Aveți documentul anexat.

Așadar, 30 de zile pentru a răspunde, în acest mod, unor întrebări formulate în baza legii.

Sub pretextul iluminatului festiv, Primarul Gabriel Pleșa le-a oferit spațiul public, în mod gratuit, fără acordul Consiliului Local, fără o licitație și fără un contract, ba chiar a permis și încurajat o construcție ilegală – fără autorizație, unor milionari aleși pe sprânceană. Toate acestea în baza unei simple scrisori, adresate către doar „cinci cei mai importanți oameni de afaceri”, scrisoare care aparent ține loc de HCL, licitație, contract sau autorizație de construcție.

Or, nu suntem noi procurori ca să încadrăm fapta asta, de înstrăinare a domeniului public fără respectarea prevederilor art. 297 din Codul administrativ, însă tare ne miroase a delapidare. Plus puțin abuz în serviciu, chestii pentru care o să-i lăsăm pe procurori să se pronunțe și stabilească în mod exact încadrarea.

4.8 4 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
2 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile
Cornel
3 februarie 2022 10:11

Interesant ca nimeni nu poarta masca. Numai plesa poarta masca!

Cetateanul
6 februarie 2022 11:51

Ia întreabă de ce nu se mișca DNA la Alba iukia