Cu un vot toți suntem datori!

Se făcea că era minunatul an 2000, când nu vom mai fi copii, iar eu tocmai împlinisem 18 ani. Țara mă chema să țin de ștampilă și să dau cu ea în ce-mi vine. Numai că, în bunul stil românesc, opțiunile erau de un rahat funest. Eram chemat să aleg între Corneliu Vadim Tudor și Ion Iliescu, într-un tur doi ce mirosea a masochism electoral spre un viitor răsucit. Am fost la vot și nu regret nici în zi de azi alegerea. Niște ani mai târziu, am avut șansa de a împărți cu el un lift, la coborâre, undeva în Casa Poporului. Eram doar noi doi și un SPP-ist mare cât 4 bodyguarzi. N-am avut curaj să zic nimic, deși în minte îmi urlau cuvintele: „cârpă kaghebistă, tu știi că te-am votat, mă?”. Mi-ar fi șters puțin din gustul rămas după acea zi în care am pus ștampila pe Ion Iliescu. Pentru că nu i-am zis nimic în lift regret puțin și azi. Nu regret însă că am fost la vot și am pus ștampila pe acel nefericit nume. A fost alegerea rațională, în acele condiții.

Am mai votat apoi prin 2004, când același Demiurg miștocar mi i-a scos în calea ștampilei, pe buletinul de vot, pe Traian Băsescu și Adrian Năstase. Am ales și-atunci rațional, și-am pus-o cu Petrov. Cu ăsta nici măcar nu m-am văzut în vreun lift ori vreo cârciumă, să-i pot zice, peste ani, ceva de dulce. Și, totuși, între acele două opțiuni, nu regret ce am ales.

De-atunci mi-am băgat însă mințile în cap. Am fost la fiecare tur de scrutin, chiar și la referendumuri de demitere, care-mi păreau o mânărie politică. Am mers la toate și am votat, fie în versuri, fie cu toți, fie nici nu mai știu cum. Am mers și în papuci de casă, din aceia sub formă de prezervative, ca să-mi exercit dreptul de a-mi anula votul. Așa am vrut eu. Pentru că am vrut să elimin riscul, fie și el infim, ca cineva să-mi folosească buletinul de vot și să aleagă pentru mine. Absenteismul e tot o formă de vot, un blam dat întregii clase politice. Votul anulat îmi părea însă o chestie mai serioasă decât statul acasă, un protest în sine.

Acum, la atâția ani distanță de când am votat ultima dată pe bune, voi merge la vot. Voi merge negreșit și voi alege un singur candidat.

Voi merge deoarece e pentru prima dată când, în Alba Iulia, există cu adevărat opțiuni. Poate nu-s cele mai bune, poate nu-s cele pe care ni le-am fi dorit, poate naiba știe, însă nu mai suntem în fața unor alegeri cu câștigătorul dinainte știut.

Pe vremea când am putut să merg prima dată la vot, la locale, Mircea Hava avea deja două mandate sub centură și devenise un fel de Dumnezeu al Primăriei, la care se închinau toți cei săraci cu duhul. Mersul la vot, la locale, era o chestie fără miză. Mergi, nu mergi, iese Mircea Hava. Practic, trăim într-un oraș în care există tinere familii, care au deja copiii lor, și care n-au avut niciodată o opțiune reală în ce privește administrația orașului. Nici măcar Ceaușescu, cu toată „epoca de aur”, n-a stat înșurubat atât de mult la conducerea țării, cum au reușit marele mustăcios de Alba și gașca lui de acoliți.

Acum e însă o cu totul altă situație. E un moment cu care pare că ne întâlnim o dată la trei decenii. Acum meciul se joacă. Ai ce alege, sau poate n-ai ce alege, însă un lucru e clar, la final de vot are să fie un altcineva în fruntea administrației. Și, de data asta, poți decide chiar tu cine e acel cineva.

Din păcate, avem un sistem de tot rahatul, într-un singur tur, făcut să-i favorizeze pe ghiolbanii în funcție, pe reprezentanții partidelor dinozaur. Marii luptători ai națiunii, politicienii de vârf ai marilor partide, s-au bătut și se bat cu pumnii în piept că ei vor încrederea cetățeanului, în slujba căruia – vezi Doamne – se jertfesc zi de zi. În fapt, ceea ce vor e o majoritate asigurată de o masă cât mai restrânsă și controlabilă de oameni. În condițiile în care, după 30 de ani de amăgiri și eșecuri ale clasei politice, simțul civic al românului e tot mai atrofiat, iar prezența la urne e una mai mereu redusă, nu putea să existe o porcărie mai mare decât votul într-un singur tur. În loc să creezi oportunități suplimentare pentru ca cetățeanul să-și exercite dreptul la vot, distinșii dinozauri ne-au băgat pe gât un sistem profund incorect, în care mici scoruri pot însemna mari victorii. Pentru că e mai ușor să controlezi o majoritate mică, decât tot orașul, județul sau țara.

Și, cu toate astea, meciul pentru Primărie se joacă! Planurile politicienilor pot fi date peste cap de o prezență mare la urne. Calculele unora pot fi stricate de simplul mers la vot.

Putem, prin simpla participare, să le stricăm deranjul multora. Mergând la vot, putem să ne asigurăm că mulți dintre cei care altfel, în condițiile unei prezențe reduse, ar rămâne agățați în funcții, vor pleca acasă.

Nu contează cu cine votezi sau de ce votezi. Chiar nu contează. Ceea ce contează e să mergi la vot. Pe 27 septembrie n-ai altceva de făcut. Pe 27 septembrie mergi la urne și dă-le cu ștampila în gură!

 

(Text publicat în revista SEMNE DE ÎNTREBARE, pe care o găsiți la chioșcuri sau la care vă puteți abona la adesa – www.semnedeintrebare.ro/abonamente )

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile