Se recomandă. Marius Daniel Popescu, Simfonia lupului

Am început să citesc romanul ăsta în urmă cu mai bine de jumătate de an cînd, la Alba Iulia, l-am primit în dar de la Marius Daniel Popescu. Sau, simplu, Popescu, cum îi zic amicii. Un om absolut minunat, la a cărui scriere m-am blocat însă. Asta doar din cauză că povestea începe cu alfarea morții tatălui personajului principal. Și m-am blocat, pentru că atunci cînd primisem cartea în dar eram la vreo două săptămîni după ce îmi îngropasem propriul tată. A fost nevoie să treacă ceva timp, poate mult, poate puțin, pînă să pot ieși din acel blocaj pe care pierderea cuiva drag îl produce oricui. Poate că nici acum n-am ieșit, și am ales doar să mă prefac că mi-a trecut. Poate chiar mi-a trecut. Pierderea cuiva e o realitate ce nu se va fi împăcat niciodată cu realitatea. Cert e însă că am ajuns la punctul în care am putut relua lectura. Și bine am făcut, căci Popescu are un scris absolut încîntător. E un maestru al detaliului, aș zice.
Simfonia lupului e un roman care reușește să împletească atît de frumos banalul cu profundul, chestiuni mărunte cu teme majore din viața unui om, încît e o adevărată aventură să te plimbi prin el cu gîndul, citindu-l.

Povestit fie ca o amintire a bunicului despre el, fie povestit de chiar el, personajul principal, romanul e o înșirurire de mici povestiri ce nu țin cont de o cronologie firească, ce sar din anii copilăriei în anii maturității, ce-l prezintă pe el, copilul, mergînd la pescuit ori pe șantierul tatălui, pentru ca în imediat paginile următoare el să fie tată și să povestească întîmplări banale sau importante, alături de soție și cele două fete ale sale.

Mai apoi, în scrisul lui Popescu te va surprinde, pe lîngă atenția la detaliu, dusă la exagerare, ușurința cu care poate descrie atît momente vesele cît și momente triste. Popescu reușește să te facă părtaș la prima iubire a puștiului ce era cîndva personajul principal, pentru ca mai apoi să îți răscolească prin suflet cu o poveste de la înmormîntarea tatălui, cînd acestuia îi privește cadavrul.
În Simfonia lupului vei găsi un om normal, cu o viață normală, și totuși atît de interesantă. Vei afla că pe lumea asta există cuvinte care nu ar trebui să existe și că Partidul Unic e un mare rău, poate chiar răul superm. Și asta printre alte și alte mici trăiri cotidiene, de la masturbare și pînă la numele corăbiilor din hîrtie pe care fetițele personajului principal, ajuns acum un om matur, le construiesc și cu care se joacă în vană.

Simfonia lupului e, dacă vreți, un adevărat concert al contidianului. E cîntecul vieții unui om crescut la țară, de bunică, departe de părținții despărțiți, plecat în străinătate și ajuns la maturitate, om în toată firea, alături de soție și cele două fete. E un cîntec al vieții normale, cu bucurii și tristeți, dar cîntat extrem de bine cu cuvintele pe care Popescu le așterne pe hîrtie.

Popescu, plecat din România în ’90, ajunge în Elveția, în Laussane, unde atunci cînd nu e scriitor e șofer de autobus. Pentru romanul Simfonia lupului, scris în franceză, primește premiul Robert Wasler în 2008.

Marius Daniel Popescu, Simfonia lupului, Editura Humanitas, București, 2008

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper