Oricât de priceput, inteligent, deștept, harnic, înalt, frumos sau blond ar fi, primarul Gabriel Pleșa nu le poate face singur pe toate. Astfel, pentru ca reforma și necontenitul drum spre bunăstare în Alba Iulia să meargă ca pe roate, edilul are pe lângă cei doi viceprimari și o echipă de consilieri personali. Sunt patru la număr și ei ar trebui să fie, teoretic, un fel de consiliu de consultanți, de specialiști în domenii prioritare pentru administrația locală.

Una din primele decizii ale primarului Pleșa a fost să-i angajeze pe acești consilieri. Este vorba de un proces de angajări directe, aflat la discreția primarului.

Cum îi stă bine unui edil din care emană userism altoit pe apucături peneliste, tot procesul ăsta de angajare a consilierilor a fost unul transparent. Pleșa a făcut un concurs public de CV-uri și a ales patru experți, oameni cu o vastă pregătire în domeniile lor, specialiști recunoscuți și bine pregătiți.

Am glumit, desigur.

Nu doar că nu și-a prezentat în mod public echipa de consilieri, însă nici la ora aceasta nu există CV-ul vreunuia dintre ei pe site-ul instituției. Că așa e cu transparența și profesionalismul, nu trebuie să știm noi cine-s oamenii pe care Pleșa se bazează atunci când ia cele mai importante decizii, ce pregătire sau experiență au.

Și, totuși, să vă spunem cine-s cei patru și ce fac ei.

Așadar, consilierii personali ai lui Pleșa se numesc Maria Buda, șef de cabinet, Bogdan Dogar, Lucian Morgovan și Flaviu Buta.

Maria Buda

Maria Buda, șefa de cabinet, este totodată și secretara Primarului. Cu alte cuvinte, omul cu care Pleșa se consultă în luarea celor mai importante decizii, și de a cărui opinie ține cont cel mai mult, este secretara. Maria a mai lucrat și pentru Ghiță Damian, la Ciugud, pe un proiect, chestie care aparent ține loc de CV. Chiar dacă a studiat Drept la Universitatea 1 Decembrie 1918, Maria a decis să urmeze o carieră de secretară și să-l ajute pe Gabriel Pleșa, pentru că e mai importantă iubirea de oraș decât cariera. Și, cum se întâmplă cu oamenii care se jertfesc prin bugetele publice, e și mai profitabilă.

Maria, secretara șef de cabinet, are un salariu de peste 6.500 lei lunar. Pe lângă cele 8 ore pe zi în care-l seretariat-consultă pe Pleșa, din antecamera biroului de primar, redecorată în roz, Maria a fost numită imediat și într-un proiect european, pe post de funcționar administrativ. Că așa e cu meritocrația pluseristă, cu oamenii pregătiți și cunoscători.

– funcționar administrativ în cadrul proiectului „EDINET – Introspecție în orașele de mâine”, pentru care primește 3.307 lei, adică 50% din salariu de bază

În total, 9.921 lei pentru secretara-șef de cabinet, ceea ce arată că uneori, chiar dacă ești absolvent de Drept, mai bine te faci secretară decât jurist.

Bogdan Dogar

Bogdan Dogar este, din ce zic sursele noastre, că nu există nimic public despre el pe site-ul Primăriei, consilierul lui Pleșa pe probleme de fonduri europene. Omul e absolvent de contabilitate și informatică de gestiune, la Babeș – Bolyai în Cluj Napoca, reiese de pe pagina lui de FB. Lider neînfricat al USR Alba, unde este vicepreședinte al filialei județene, Dogar s-a jucat, că așa e la pluseriști, cu consultanța pe fonduri europene. Omul deține, reiese tot din datele de pe Facebook, firma Bravia Consulting SRL, care are birouri în Alba Iulia și care, așa cum zice site-ul firmei, a fost înființată în 2009 și oferă o sumedenie de tipuri de consultanță pentru proiecte cu finanțare nerambursabilă, în special pentru agricultură. Fiind o firmă serioasă, are un site foarte colorat, din care lipsește însă portofoliul cu clienți, că așa e cu transparența la consultanții pluseriști.

Pe de altă parte, conform Ministerului Finanțelor, firma Bravia Consulting SRL a fost înființată în 2010, nu 2009, dar asta contează mai puțin.

În anul 2020 firma nu a avut angajați și a făcut o cifră de afaceri de puțin peste 27.000 lei, nici cât un salariu minim lunar, din care 18.000 au fost profit. Cu un an înainte, în 2019, firma avea tot zero angajați, sub 50.000 cifră de afaceri și nici 15.000 profit.

În anul 2018 firma avea un angajat, o cifră de afaceri de 20.000 de lei și pierderi de peste 50.000 de lei. Anul 2017 a mers cu un angajat, o cifră de afaceri mai mare, 191.000 lei și un profit de 3.000 lei.

Practic Dogar nu a avut, în consultanța pe proiecte europene, nici măcar cifra de afaceri a unui butic ori profitul unui liber profesionist care stă cu scaunul la stradă și schimbă gazul și piatra la brichetele vechi. Un veritabil profesionist, om de reale succesuri, fără de care s-ar fi blocat activitatea Primăriei în materie de fonduri europene.

(Later Edit: Bogdan Dogar mai deține și alte două firme, tot cu domeniul contabilitate și consultanță pe proiecte, cu care a realizat în ultimii ani profituri mai mari decât cu aceasta, găsită de noi pe pagina sa de facebook. Prin urmare, câștiga și înainte să ajungă în Primărie, doar că acum câștigă și mai mult)

De îndată ce, transparent și strict pe criterii profesionale, l-a angajat consilier personal, primarul Pleșa l-a numit și în două proiecte cu finanțare europeană. Adică, pe lângă salariul de 9.540 lei, Dogar mai încasează și:

– expert tehnic, normă de 4 ore pe zi, 4.770 lei lunar, în cadrul proiectului „Cargo Bicicleta, agent de schimbare a orașului”

– expert local, normă de 3 ore pe zi, 4.004 lei lunar, în cadrul proiectului „EDINET, introspecție în orașele de mâine”

În total, omul încasează 18.314 lei lunar și lucrează nu mai puțin de 15 ore pe zi. S-a înțeles? 15 ore pe zi!!! Curat legal, meritocrație, transparență, din-astea pluseriste. Practic, omul merge la muncă la 8 dimineața și pleacă de acolo la 10 seara, zilnic. Iar acasă, noaptea, pentru că angajații statului nu dorm ci se sacrifică pentru oraș, se ocupă și de firma privată.

Trebuie să menționăm o chestie, că a avut grijă domnul Dogar să ne explice, cele două proiecte nu sunt bani publici, în opinia sa. Adică, fiind vorba de granturi norvegiene, nu se pun. E drept, tocmai pentru că sunt granturi norvegiene, ele sunt bani publici, de la Guvernul Norvegiei, însă nu bani publici plătiți, nici măcar în mod indirect, de către contribuabilul român. Cu toate astea, nu-i ca și când dacă nu era consilierul Primarului Pleșa ajungea el să presteze, pardon, încaseze în acele proiecte, că doar n-a sunat tanti Norvegia să-l ceară pe el, special, pe nume, pentru acele posturi.

Lucian Morgovan

Lucian Morgovan este consilierul Primarului, din ce zic sursele noastre, pe chestiuni informatice și tehnice. Evident, nici în cazul lui nu există un CV public, pe site-ul Primăriei ori altundeva. Din declarațiile de avere găsite în portalul min. Justiției, reiese că Morgovan a lucrat până în 2019 la BCR, nu e clar pe ce poziție, după care a fost angajat în Primăria Alba Iulia, la Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor, pe post de inspector. Surse din Primărie ne-au confirmat că angajarea lui a fost făcută acolo cu binecuvântarea și susținerea lui Pleșa, la vremea aceea viceprimar din partea PNL.

Dacă din poziția de inspector la SPCLEP, Morgovan încasa 44.000 anual, nici cât nevasta, care lua peste 60.000 de la OCPI Alba, altă sublimă instituție penelist-căpușată, de îndată ce a ajuns consilier al lui Pleșa salariul său a sărit la 9.780 lei lunar.

Firește, în buna tradiție a meritocrației pluseriste, Morgovan a fost imediat numit și pe un proiect european

– expert tehnic, nu e clar câte ore pe zi, 4.890 lei lunar,  în <<Echipa de management – PROI-IMPL „SUMP PLUS >>

În total, 14.670 lei lunar pentru consilierul Morgovan. Bani pe care, desigur, îi merită, căci toată Primăria e informatizată și digitalizată, fix cum a promis Pleșa în campanie. Nu știm noi, fraierii care trăim în 2021, dar de fapt Primăria și Pleșa  sunt în anul 3.000 deja, că doar te poți programa online ca să stai la coadă, fizic, la orice ghișeu vrei, când vrei.

Flaviu Buta

Buta Flaviu Cristian este consilierul lui Pleșa pe probleme de comunicare. Nici el n-are un CV public, pe site-ul Primăriei. Din informațiile pe care le avem, omul a administrat o vreme un bar și o spălătorie auto, chestie care îl califică din start pentru postul de purtător de cuvânt, că aia prestează în Primărie, chiar dacă are ZERO experiență în comunicare. Este însă membru USR și un om care a lipit multe afișe pentru Pleșa în campania electorală, chestie care cu siguranță nu a contat atunci când Pleșa a decis să-l angajeze consilier. Că la pluseriști nu e cu pile, cu relații, e numai și numai pe meritocrație. Vasta experiență a lui Buta poate fi dedusă, însă, din salariul pe care-l încasează și care e unul rușinos de mic pentru o instituție în care până și șoferul Primarului e băgat la încasat pe fonduri europene. Așa se face că, la cei 4.686 lei, Buta a fost rapid numit și în două proiecte. Pentru că merită, e bun, experimentat și toate cele, cum zice manualul meritocrației pluseriste:

– funcționar administrativ – nu se știe câte ore pe zi – 2.343 lei lunar, în echipa de management a proiectului „Find Your Greatness”

– expert local – 2 ore pe zi – 2.145 lei lunar, în proiectul „EDINET – introspecție în orașele de mâine”

În total, cel mai amărât dintre consilierii lui Pleșa lucrează +10 ore pe zi și ia 9.174 lei. Pare că în primul proiect l-au pus chiar aiurea, că nicidecum nu și-a găsit „greatness”-ul lucrând în Primărie pe banii ăștia.

Numărul maxim de ore pe care un angajat le poate presta, conform legii, este de 48 de ore săptămânal. În timpul unei săptămâni, pot fi prestate mai mult de 48 de ore săptămânal, cu condiția ca media orelor de muncă, la o durată de 4 luni, să nu fie mai mare de 48 de ore săptămânal.

5 5 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
1 Comment
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile
pilu
pilu
9 septembrie 2021 13:06

Stau si ma intreb, nacadaii astia au facut scolile la zi sau la f.f ? Si nu cred ca Plesa avut o asa afinitate pentru astia, i-au fost bagati pe gat de papusarul din spatele lui. Auzi acolo : expert,rusinos !