Ca orice oraș care se respectă, și Blajul se pregătește de plantat panseluțe și plante ornamentale. Vorba aia, să simtă oamenii că vine primăvara, atunci cînd va fi să vină.

Pe 30 ianuarie, Primăria Blaj – prin Serviciul de Gospodărire Comunală – organizează o licitație – procedură simplificată, să nu fie probleme și bătăi de cap – pentru achiziția respectivelor plante. Se negociază cu un singur ofertant, SC Oleander Garden SRL și se bate palma pentru suma de 360.475 lei. Firma asta din comuna Sântana de Mureș, județul Mureș, nu-i chiar la prima colaborare cu o instituție publică.

Spre exemplu, în urmă cu vreo cîțiva ani, Oleander Garden au avut un contract cu Aeroportul din Târgu-Mureș, contract pentru care au fost și dați în judecată, pe motiv că au angajat aeroportul la cheltuieli pentru amenajări florale și spații verzi fără documente justificative care să confirme că au chiar prestat respectivele lucări ori că acestea ar fi fost recepționate. Asta neînsemnînd însă că oamenii sînt neapărat niște neserioși, căci sînt și șefi de instituții care i-au lăudat pentru munca prestată.

Pe de altă parte, 360.000 pentru plante ornamentale e o nimica toată, dacă e să comparăm cu ce cheltuieli angajează alte orașe sau municipii din Alba.

Alba Iulia, care – e drept – e ceva mai mare, bagă milioane grele în spații verzi și panseluțe. Spre exemplu, doar la amenajarea parcului din Cetate – aia făcută în super viteză, înainte de Centenar, și la super preț  – 3 milioane de euro – cu super firma preferată – Elis Pavaje – se spune că boscheții și plantele ar fi costat undeva la 300 de mii de euro. Că mna, au fost cumpărate și aduse– de către firma contractoare, la sugestia instituției care a dat banii de contract – taman din Italia, de la o firmă prietenă a domnului edil. Dar despre astea o să vorbim altă dată.

Momentan să-i urăm panseluțe înflorite domnului Rotar și să sperăm că nu pățește ca cei de la aeroportul din Târgu-Mureș.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare