Ce naiba e ăla un Smart City? De o bună bucată de vreme, sintagma asta e fulturată peste tot și pare să fi devenit un fel de marotă a administrației locale. Dar ce înseamnă acest Smart City, de fapt?

Știm că Bucureștiul – că așa zicea doamna Firea – e Smart City pentru că are oameni smart. Adică oameni deștepți, aia e Smart City. Desigur, nu e așa. Și, totuși, ce e ăla un Smart City și ce caută Alba Iulia în toată povestea asta?

Vrem să le dăm cu tehnologia în cap japonezilor sau doar vrem să prindem și noi prezentul din urmă? Vrem să inovăm sau pur și simplu vrem să începem și noi, de mîine, să folosim tehnologica în mod eficient, așa cum o fac alții de ieri și de demult? Cît sînt de aplicabile soluțiile tehnologice de ultimă generație într-un oraș precum Alba Iulia? Cît costă ele și care e orizontul de timp rezonabil pentru a ne deștepta și a deveni un SmartCity?

Am vrut să aflăm, în cîteva cuvinte, toate astea de la Nicolaie Moldovan, city-managerul municipiului. Ne-am întins însă cu discuția pe mai multe zeci de minute. Pentru că, deși SmartCity poate fi explicat, în teorie, extrem de scurt, drept un oraș care utilizează în mod eficient tehnologia, în practică lucrurile sînt mereu mai complicate. Așadar, să purcedem, alături de Nicolaie Moldovan..

(în continuarea primei părți a interviului, pe care o puteți citi AICI)

Nicolaie Moldovan: Nu căutăm doar formula nerambursabilă, pentru că altă decizie inteligentă pe care noi am luat-o și pe care o urmăm în prezent este să nu ne mai bazăm exclusiv pe finanțările nerambursabile. Orice instituție de tip primărie trebuie să își creeze în structura sa o echipă de oameni, capabilă să atragă și alte tipuri de resurse. Sînt tipuri de resurse ce nu trebuie neapărat suprapuse pe finanțările din programele operaționale la care România are acces în calitate de stat membru. Bani pot să ofere și alte state care sînt mai bogate, prin diferite agenții de dezvoltare, sînt și fundații, există și politica de CSR (n.r. politica de responsabilitate socială corporativă) a unor companii, pe care ar trebui să o apropiem mai mult în viața orașului, sînt și o serie întreagă de parteneriate care se pot încheia și care ar putea să aducă o serie întreagă de resurse în oraș.

Alex Cristorian: Dă-mi voie să te întrerup. Sună bine ce spui, dar haide să coborîm cu discuția aici jos, în piață, la tanti Florica și nea Vasilică, oameni care sînt și ei din Alba Iulia. Practic, ce se vrea prin SmartCity-ul ăsta înseamnă că o să folosim – primăria, instituțiile, tot ce înseamnă orașul ăsta – calculatorul. Și nu doar pentru solitaire, facebook și comunicare. Adică, ceea ce se numesc soluții…

Nicolaie Moldovan: Haide să luăm, de exemplu, telefonul tău, care este un telefon inteligent. Să zicem că astăzi te deplasezi, pe jos, de la apartamentul unde domiciliezi, spre Primărie. Și în drumul tău întîlnești o groapă în troturar. I-ai făcut o poză, ai reperat locul, prin geolocalizarea permisă de telefonul smart pe care îl folosești și ai trimis-o în dispeceratul primăriei. Ca să ajungi pînă la primărie folosești o stație a operatorului local de transport și, în stația respectivă, pe un panou îți este afișat numărul de minute în care autobusul ajunge în stație. Îți cumperi biletul cu ajutorul unei aplicații instalate pe telefonul tău ori prin sms. În autobus vei avea acces la interenet. Respectivul autobus îți permite, de pildă, să interacționezi și cu un mic chestionar, în care să îți exprimi opinia cu privire la o problemă aflată pe agenda orașului – taxăm parcările sau nu le taxăm? Vrem suraveghere video în fiecare curte de școală sau nu? Lăsăm oamenii să mai crească animale în oraș sau nu?

Cînd ajungi în fața Primăriei vrei să îți cumperi ceva de la un magazin alimentar aflat în prozimitate. Prin intermediul telefonului ai putea să faci plata pentru ce ai cumpărat. Ai intrat în Primărie și vrei să obți o serie de informații pe telefon. Primăria să poată  fi în situația în care să îți ofere imediat, și nu după 30 de zile, în baza unei solicitări, aceste informații. Sau pur și simplu să îți spună avem portalul de date deschise intitulat așa, unde găsești toate informațiile. Cît consumăm, cît cheltuim cu operatorii economici, cîți locuitori sînt în oraș, o serie întreagă de informații.

Alex Cristorian: Toate soluțiile astea, pe care noi le numim inteligente sau smart, nu-s niște invenții ale noastre. Chestiile astea se întîmplă în altă parte iar noi, România în general, ne străduim să-i ajungem pe alții din urmă. Iar mare parte din aplicațiile astea despre care vorbești se întîmplă deja, de mult timp, în alte părți. Și nu se întîmplă din inițiativa primăriei ci din inițiativă privată. Ori din inițiativa școlii, că vorbeai de catalogul digital. Se întîmplă din inițiativa unei instituții care a găsit că poate îmbunătăți modul ei de funcționare folosind aceste tehnologii.

Nicolaie Moldovan: Îți mărturisesc că mi-ar face o deosebit de mare  plăcere  ca noi, ca oraș, să fim mult mai pro-activi în toate domeniile de activitate pe care le-ai menționat înspre a folosi tehnologia. Și dinspre mediul privat – și există pași importanți făcuți de unii în oraș – și dinspre școli, și dinspre societatea civilă.

Primăria nu și-a asumat oficial, astăzi, un rol mobilizator și nici nu ne dorim să fim un tătuc pentru rezolvarea dezvoltării inteligente a orașului pe termen mediu și lung. Pentru că nu putem să fim. Viața unui oraș inteligent e atît de complexă și te obligă la atît de multe interdependențe cu tot felul de entități încît este cît se poate de clar că, în primul rînd, nu Primăria poate să rezolve toate aceste lucruri ci doar un parteneriat. În egală măsură e nevoie de un cadru legal care să permită acelui parteneriat să funcționeze. De un cadru în care acel parteneriat să fie eligibil pentru a obține diferite finanțări. Sau pentru a încasa o serie întreagă de bani taxînd anumite servicii pe care le furnizează comunității. Este absolut firesc și măă bucur de ceea ce ai spus tu, că aceste lucruri se întîmplă de foarte multă vreme în lumea civilizată, pentru că, din această chestiune, ceea ce trebuie să învățăm este să nu ne mai focalizăm prea mult în a tot dezbate și a discuta despre orașul inteligent, ci a ne uita repede la ce au făcut alții bine, să ne uităm cît de potrivit este pentru mediul nostru local și a căuta cît mai repede resursele necesare: bani, oameni, implementatori, pentru a le pune în practică.

Evident că m-aș bucura, în egală măsură, să evolueze și zona de inovație în România, care să genereze ea o serie întreagă de produse și servicii, pe care să putem cumpăra de aici. Să nu mai fim furnizori de materie primă în zona de IT, să nu mai exportăm brut tehnologia, pe care ulterior o împachetează frumos deștepții lumii și ne-o revînd mult mai scump. Trebuie să sprijinim noi zona de produs finit și cu valoare adăugată și pe care-l putem vinde, ca țară mă refer aici.

Alex Cristorian: Totuși, Primăria și-a asumat într-o anumită măsură acest proiect pilot de SmartCity. Inevitabil, Primăria se află într-o permanentă interacțiune, nu doar cu cetățenii ori cu spațiul pe care-l administrează, ci și cu tot ce înseamnă utilități și companiile care acționează în domeniu, învățămînt, celelalte instituții publice – așa zisele deconcentrate. Există, în proiectul ăsta, o deschidere din partea acestor instituții înspre folosirea eficientă a tehnologiilor pe care le avem? Că nici nu trebuie, de fapt, să inventăm noi aplicații, ci practic SmartCity, la nivel de Alba Iulia, își propune să folosească niște tehnologii deja existente.

Nicolaie Moldovan: În primul rînd, cea mai mare parte din serviciile, produsele sau aplicațiile pe care noi le-am folosit aici sînt produse recente de tehnologie. Și, pentru relația cu operatorii economici pe care i-am menționat mai devreme, cei 38, sînt argumente recente pe care ei le teastează și vor să vadă dacă merg, nu merg, dacă le pot scala într-un model de business  și le pot comercializa în alte orașe și unități administrativ teritoriale. Mai puține sînt acele produse și servicii care s-au dezvoltat și se produc pe durata proiectului pilot. Avem, de pildă, un exemplu, un start-up din Alba Iulia care și-a propus să creeze, în interiorul proiectului pilot, o aplicație de tip chat-piper, care i-ar permite cetățeanului să chatuiască cu dispeceratul Primăriei și să-i sesizeze o serie întreagă de neajunsuri pe care le trăiește în relația cu orașul. Același start-up a gîndit și o aplicație pentru monitorizarea consumului pe care îl ai pe facturile plătite, nu doar clasic, la utilități, dar pe toate facturile, care printr-o scanare îți permite agregarea informațiilor în, să spunem, un buget de cheltuieli, pe care ulterior, punîndu-l în onglindă cu cel de venituri, te ajută să îți administrezi mai bine cheltuielile și veniturile.

Alex Cristorian: Am putea discuta despre aplicații pînă mîine. Îmi ziceai, totuși, la începutul discuției, că ne-ar mai trebui cîteva sute de milioane de euro pentru a deveni SmartCity. Și că există și o problemă de resursă umană. În mod realist, sau chiar optimist, cam cînd crezi că vor fi rezolvate problemele astea? Și, există în acest proiect pilot un deadline, un termen la care se dorește ca Alba Iulia să devină un SmartCity?

Nicolaie Moldovan: Orice proiect pilot are o fază clar determinată, începe cîndva și se termină cîndva. Noi am început în luna noiembrie 2016 și ne-am asumat că vom finaliza pilotul în 2018, după sărbătoarea Centenarului, pentru că a existat și un argument simbolic, fiind dedicat anului Centenar și sărbătorii din 2018. Pe parcus, însă, firmele ne-au cerut să continuăm relația, ori unele au intrat în proiect mai tîrziu și au cerut o perioadă mai lungă pentru a-și testa produsele. Iar noi am fost de acord, normal, de ce se ne oprim? Evident că nu o să continuăm într-o fază de testări și încercări mai mult decît anul viitor. Este cît se poate de clar că anul viitor vom anunța, spre finalul anului, concluzii, evaluări, feed-back, ratinguri și așa mai departe.

Revenind însă la întrebarea ta, la ce înseamnă să trecem de la testări, de la perioada în care vedem ce merge și nu, de la pregătit documente, caiete de sarcini și strategii, la o implementare la scară – la scara orașului, cartierelor, consumatorilor mari din oraș – e nevoie cît se poate de clar de, am spus cîteva sute de milioane de euro, și în mod clar un orizont de minim 10 – 15 ani de acum înainte.

Nu mă sperie problema banilor. Vorbești cu un om care, de-a lungul celor 16 ani de cînd fac administrație locală am căutat să fac rost de bani în echipele cu care am lucrat – că nu am făcut-o singur, dar am fost parte din echipele care au scris proiecte și atras fonduri – și nu mă sperie gîndul că nu putem face rost de bani. Și, sincer să fiu, nu mă sperie nici gîndul că, în timp, nu o să putem să creștem și din punct de vedere al capacității administrative. Așa cum, în urmă cu cîțiva ani buni, s-a născut o echipă de scriitori și implementatori de proiecte în Primăria Alba Iulia, tot așa se poate naște, în oraș, un parteneriat de oameni capabil să conducă inteligent orașul. Pentru că, subliniez încă o dată, un oraș inteligent nu va fi condus exclusiv de Primărie. Asta este o chestiune despre care putem discuta foarte mult, însă cred cu tărie că un oraș inteligent poate fi condus doar de un parteneriat. Și am dat exemple de cine trebuie să fie obligatoriu în acest parteneriat.

Evident că țara asta, pentru a permite orașelor – și nu doar municipiului Alba Iulia – să evolueze inteligent, trebuie să se hotărască, acolo la km 0, la București, să emită o serie de acte normative care să ne permită să ne organizăm. E nevoie de legi care să îi oblige pe furnizorii de utilități să îți pună la dispoziție informațiile pe care le au în legătură cu rețelele pe care le administrează, cu consumurile pe care le au – atît în mediul public cît și privat. În egală măsură, o serie întreagă de resurse aflate la nivelul bugetului central, la nivelul bugetului administrat de Guvern, să fie îndreptate către investiții care se derulează în orașele care doresc să evolueze inteligent.

Un exemplu, în acest sens, am să menționez două categorii de programe.

În primul rînd, m-aș bucura ca PNDL – Programul Național de Dezvoltare Locală să sufere o reformă a domeniilor și locurilor unde merg sume importante de la buget. Domenii interesante unde pot fi alocate acele sume sume de bani sînt înspre municipiile reședință de județ, apoi spre muncipiile de rang secundar și spre orașe, unde pot fi sprijinite investiții subsumabile conceptului de oraș inteligent. PNDL nu mai trebuie să fie un argument pentru a cheltui bani pe investiții care, de multe ori, nu se justifică. De pildă servicii de alimentare cu apă și canalizare în comune care se depopulează și unde șansele ca cei vizați de o astfel de investiție să consume serviciile de apă și canalizare sînt foarte mici.

O a doua categorie de programe sînt programele operaționale, în special Programul Operațional Regional, care pe viitoarea perioadă de programare, 2021 – 2027, trebuie să prioritizeze finanțări adresate orașelor pe zona de SmartCity. De pildă, Finlanda, pe programul lor operațional 2014 – 2020, finanțează investiții în SmartCity, digitalizare servicii publice și cloud, respectiv date deschise, în principalele mari orașe. Sînt 6 mari orașe care au stabilit o alianță, cu o strategie comună elaborată pentru aceasta și o negociere cu Guvernul Finlandez și Comisia Europeană, pentru ca mai multe sute de milioane de euro să se îndrepte spre domeniul respectiv.

Noi încă discutăm de proiecte de autostrăzi, de reabilitări de școli, discutăm de investiții în modernizarea străzilor – și aici se duc sume foarte mari de bani – în condițiile în care alții investesc sume similare pentru digitalizare, pentru aplicații, platforme de open data. Asta e o diferență pe care noi trebuie să o recuperăm.

Alex Cristorian: Pe scurt, trebuie să ajungem să folosim calculatorul, telefonul și internetul și pentru altceva decît chat și facebook.

Nicolaie Moldovan: Exact.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare