Când pui căruța înaintea… pardon, boilor

Când nu te pricepi la ceea ce faci, vrei să impui reguli absurde. Asta se întâmplă sau pentru că te temi că oamenii mai destupați decât tine pot face lucruri pe care nici măcar nu știi de unde să le apuci, sau pentru că ești atât de limitat încât nici măcar nu conștientizezi că mai există și alte lucruri în afară de îngustul orizont pe care ești capabil să-l vezi.

Există și o a treia posibilitate. Ești un hoț prost. Pentru că există două tipuri în categoria aceasta. Hoțul deștept fură azi puțin, ca să aibă de unde lua și mâine. Mai mult, are grijă să-i facă viața cât mai bună și mai ușoară celui pe care vrea să-l păgubească – deoarece, cu cât îi va merge acestuia mai bine, va avea de unde lua mai mult și pentru o perioadă mai lungă.

La hoțul prost, lucrurile stau mai simplu. El ia azi cât poate, face pagubă, iar mâine fluieră a… pagubă, văzând că nu mai are de unde lua. Și-atunci ia măsuri după cât îl duce mintea.

În țara noastră vedem constant dovezi de acest gen, din care se nasc adesea situații cunoscute popular ca „a pune căruța înaintea boilor”. În care dintre categoriile de mai sus se încadrează, interpretează fiecare cum crede.

Nu de mult, ministrului finanțelor i-a venit năstrușnica idee de a limita la câțiva ani dreptul românilor de a lucra unde vor ei în lumea asta. Dacă mai luăm în calcul că omul se referea la piața Uniunii Europene, care e liberă pentru toți membrii, propunerea lui devine și mai… folosiți voi ce cuvânt doriți. Ca să nu mai spunem că, dacă e să luăm ad literam zisele domniei sale, atunci nici în România n-ai avea voie să muncești mai mult de 5 ani, după care ai fi obligat să te muți cu serviciul în altă țară UE. Regula ar trebui să se aplice peste tot, nu?

Ce nu înțelege ministrul este că, dincolo de încălcarea flagrantă a legislației europene și a dreptului fiecărui om de a munci unde vrea el, problema e alta. Oamenii ar rămâne să muncească în România dacă lucrurile ar sta altfel. „Am crescut salariile!” ar putea zice el. Da, cu pompa, încărcând și mai mult un sistem bugetar care deja înghite sume uriașe, în timp ce sectorul privat se zbate în lipsa unor măsuri fiscale coerente, a investițiilor, precum și din cauza unor funcționari din instituții publice a căror menire nu este de a fi în slujba cetățeanului, ci de a acționa ca un stat în stat.

Dacă am avea autostrăzi, aeroporturi, dacă trenurile ar circula cu viteze normale, dacă am avea un sistem sanitar funcțional, un sistem educațional performant, un mediu fiscal stabil și previzibil, care susține investițiile și afacerile locale, plus un sistem funcționăresc bazat pe competențe, nu pe corupție, oamenii ar rămâne aici, n-ar pleca să muncească dincolo. De ce? Pur și simplu pentru că, dacă ar fi îndeplinite criteriile de mai sus, economia s-ar dezvolta de la sine, iar salariile ar crește în mod natural, nu ca o pomană electorală nesustenabilă. Când trebuie să tai bani de la investiții, de la sănătate, de la educație (ori să împrumuți) ca să plătești salarii și pensii, înseamnă că ești un stat falimentar, oricare ar fi cifrele pe care le-ai arăta prin emisiuni televizate. Cifrele pot fi manipulate ca să arate ce vrei. Indicatorii reali – nu.

Altă năstrușnicie vine de la ANRE, care ar vrea să taxeze posesia centralelor de apartament, pentru că poluează. Trecem peste faptul că logic ar fi să impui niște condiții legate de standardele ce trebuie îndeplinite de centrale și instalațiile aferente (exact ca la mașini). Trecem și peste întrebarea „la ce ajută taxa cu pricina?” Dacă se plătește taxa scade poluarea? Sau banii vor fi folosiți pentru a se implementa niște măsuri de reducere a poluării? Și peste ideea (care a mai fost vehiculată și, dacă știu corect, în unele zone chiar e impusă) de a nu da voie omului să se debranșeze de la rețeaua de termoficare, lucru care încalcă dreptul lui de a alege furnizorul unui serviciu ori producătorul unui bun.

Și aici, la fel ca în cazul anterior, ne lovim de o neînțelegere a fenomenului. De ce vor oamenii aceia să se debranșeze și să-și pună centrale de apartament? E simplu: beneficiază de căldură mult mai multă vreme și (culmea!) plătesc mult mai puțin pe lună. Că, dacă ar avea beneficii similare din partea agentului de termoficare cu centrală de zonă, cine ar fi prost să bage o căruță de bani în debranșare, centrală, instalații, montare și service?

Al treilea exemplu vine de la ministrul sănătății și se referă la condiționarea plecării din țară a absolvenților de medicină. Aici consider că sunt niște nuanțe ce trebuie luate în seamă. De ce? Pentru că nu poți interzice așa, că vrei tu, dreptul cuiva de a munci unde vrea el (vezi discuția despre ministrul finanțelor). Pe de altă parte, poate fi o idee ca statul să-și protejeze „investiția”, în sensul ca, atâta vreme cât ai făcut facultatea „pe banii lui” (vorbim aici de o formă de învățământ care nu e obligatorie), să aibă pretenția ca tu să „plătești” lucrând în sistemul lui preț de X luni sau ani. E același lucru cu o firmă privată care-și cursează angajații. Dar…

Pentru că există și un „dar”. Condiția asta trebuie pusă când omul alege să meargă la facultate. Adică să aibă de ales între a plăti cursurile și a face ce vrea mai departe, sau a beneficia de gratuitate din partea statului, asta însemnând un contract ce stipulează că, după ce termină studiile, trebuie să lucreze în sistemul românesc o anumită perioadă. Atunci lucruri ar putea avea o logică.

Atâta doar că sistemul românesc de învățământ nu e chiar atât de gratuit pe cât se trâmbițează. Începând cu școala primară și terminând cu facultatea. Iar studenții de la medicină știu bine cât de adânc trebuie să le fie buzunarul ca să poată duce studiile la capăt.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile