Sincer, cred că mai enervant decît postacul de partid – care mă cam duce pînă spre culmile disperării – e postacul civic. Ăsta din urmă mă coboară pînă în abisul logicii și, precum o picătură chinezească, îmi inundă tot spațiul vital cu sofismele sale, cu labăideile de bine. E grav nene, îmi zice postacul civic! E momentul zero! E critic! E musai! Se termină lumea dacă nu faci cum zice el. Cum a zis bunica. Și cum zic și alte sute de postaci, fie că-s de partid fie că o ard în spiritul civic-patriotic-pecuniar. Să merg la vot! Să votez! Orice, pe oricine, dar să votez! Neapărat!

Căci există, se pare, specia asta de căcat neutru – sanchi, de gînditor spre binele comun, de om care luptă, înarmat doar cu conștiința binelui, pentru binele general, al întregii societăți. Hă hă!

Iar acest postac – de regulă un oengist care, pam-pam, n-are vreun parti-pris și face totul din suflet – însă pe ascuns e mare iubitor de lovele publice, ei bine acest postac știe mai bine! Știe ce trebuie!

Lipsa mea de la urnă echivalează cu sfîrșitul lumii. Dacă nu ies să votez cîștigă ei, whoever the fuck sînt acei ei. Oricare. Dacă nu ies eu la vot cîștigă răul.

Și, dacă ies la vot și are să cîștige tot răul? Atunci ce facem, onorabile postac civic?

Păi, a zis bunica nene! Așa a zis bunica și atunci așa trebuie. Că cei de pe vremea bunicii nu avea de ales iar tu ai, și dacă ai trebuie obligatoriu să alegi.

Acum, or fi avînd bunica și postacul civic partea lor de dreptate. Însă nicidecum nu-s ei deținătorii adevărului absolut. Nici măcar a adevărului logic, care poate fi explicat rațional. Căci bunica asta pentru care mersul la vot e o obligație nu-i decît o bunică pe a cărei logică s-a întipărit irecuperabil cusurul partidului unic.

Sigur, avem dreptul de a vota. Un drept pentru care unii au suferit, luptat și chiar murit. Însă același drept de a alege între 2, 5 sau 20 de candidați, îmi conferă și dreptul de a nu merge la vot. Dreptul de a mă declara totalmente nemulțumit de toți candidații, de toate ofertele și de a le ura MUIE prin lipsa mea de la urne. Ori – căci există orișicînd riscul ca votul tău, sau mai degrabă lipsa lui, să fie speculat, ciordit și folosit de niște unii – să mă duc la urne și să îmi anulez votul, punînd șampila pe toate siglele tuturor șmecherilor și bugetofagilor, muiștilor și căcănarilor care se vor ajunși la Bruxelles.

Poate că pur și simplu m-am săturat să tot fiu chemat spre a alege răul cel mai mic. Poate că pur și simplu am ales să mă uit la slogane, la mesajele electorale, la promisiuni, și să zic: băi, știi ce, să vă fut mumele în cur de mincinoși jegoși, nici unul nu merită votul meu!

E dreptul meu! Și e opțiunea mea dacă să merg sau nu la vot! Iar faptul că niște pulifrici cu pretenții civice îmi zic acum că, văleu, dacă nu mă duc eu la vot vine sfîrșitul lumii, mi se pare o logică la fel de libidinoasă precum a activistului de partid, care e gata să-mi promită și luna de pe cer.

Iar tu, bunico, dacă după 50 de ani de comunism n-ai reușit să mori cu demnitate la Canal, în vreo pușcărie, ori luptînd cu buncii jegoșilor care azi ne conduc, dacă n-ai fost vreun disident care a suferit sub comuniști, dar ai reușit în schimb să-mi lași moștenire o țară de căcat, în care PCR-ul s-a revopsit în te mici ce culori iar foștii activiști comuniști își zic acum social democrați, liberali, populari sau mai știu eu ce, tu bunico ar cam trebui să taci în plm!

Așa că mergeți la vot dacă vreți. Și votați cu cine vreți, dacă vreți. Sau nu mergeți la vot dacă nu v-a convins nimeni. Sau mergeți și vă anulați votul. Faceți cum credeți voi, însă gîndiți cu mințile voastre. Gîndiți rațional și acționați în consecință! E simplu.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare