La mai bine de un an de când și-au luat funcțiile și salariile în primire, a devenit deja o obișnuință pentru actuala administrație locală să spună ceva și să facă cu totul altceva.

Bugetarea participativă, altfel o idee bună în ce privește implicarea directă a cetățenilor în cheltuirea banului public, a fost transformată de administrația Pleșa într-o glumă, cel mult. Cu toate că, dacă privești mai atent la întreg procesul a ceea ce ei numesc „bugetare participativă”, începe să miroasă a nepricepere, ba chiar să pută a șmen în toată regula.

Așadar, să vă explicăm. Pentru că, după ce am citit laudele pompoase ale edilului, după ce am privit la pagina dedicată bugetării participative, am mers la consilierul de 18.000 pe lună al lui Pleșa, cel care e cumva responsabil de bugetarea asta participativă, și ne-am lămurit. Adică, după tot ce ne-a zis Bogdan Dogar, e clar că tot procesul ăsta de bugetare participativă, în Alba Iulia, e nimic mai mult decât un plan de combinații, poleit în prostie cât casa.

Teoretic, doar teoretic, bugetarea participativă presupune un concurs de proiecte depuse de către cetățeni. Adică vine cetățeanul X, identifică o problemă unde consideră că Primăria trebuie să intervină, să angajeze o cheltuială, face un proiect și-l depune spre aprobare.

Cu alte cuvinte, cheltuirea unei părți din bugetul orașului, un procent infim, dar totuși UN MILION de lei, ar urma să fie decisă în mod direct de către cetățeni, și nu indirect, prin intermediul aleșilor local.

Toate „proiectele” pot fi găsite aici, ba chiar votate, deși votul contează și nu prea, cum o să aflați mai jos în text.

NU e un concurs de PRIECTE ci unul de IDEI

Asta ne-a explicat expertul consilier al lui Pleșa, Bogdan Dogar. Adică bugetarea participativă nu e un concurs de proiecte, cum am fi crezut, ci unul de idei. Toate „proiectele” depuse spre a fi finanțate nu sunt, de fapt, proiecte. Sunt cel mult un fel de exercițiu de părerologie.

Administrația Pleșa, în nețărmurita ei inteligență, a gândit că nu e cazul să pună niște norme, niște criterii pentru tot acest proces. Ca să nu-și complice existența ei au spus doar că „proiectele” – deși NU SUNT PROIECTE – trebuie să se încadreze în anumite domenii și să nu existe deja în planurile de finanțare ale Primăriei. Iar domeniile astea au fost stabilite atât de lax, că numai zborurile spațiale sau cercetarea efectului razelor gama asupra anemonelor nu s-ar fi încadrat.

Când am întrebat cum e posibil așa ceva, să ai un concurs de „proiecte” care nu-s proiecte, și care nu trebuie să îndeplinească niciun criteriu din ceea ce înseamnă un proiect, Bogdan Dogar, consilierul de 18.000 pe lună al edilului Pleșa, și totodată patron de firmă de consultanță pe fonduri europene în timpul liber, ne-a spus că logica a fost aceea că orice condiție impusă ar fi fost o barieră și mulți n-ar mai fi depus „proiecte” dacă li s-ar fi impus/cerut criterii. Deși nu-s proiecte!

Nimic din ce s-a depus nu deține elementele minime ale unui proiect.

Grupul țintă, căruia proiectul i se adresează, nu e clar definit ori condiție. Adică, am văzut unele proiecte care au trecut la rubrica asta, cui i se adresează, „albaiulienii și turiștii”. Practic, întregii fucking planete, cu excepția celor care vin la Alba Iulia în interes de serviciu.

Nu există componenta de sustenabilitate. Adică, unele dintre propuneri implică niște cheltuieli multianuale. Or, în lipsa unei sustenabilități demonstrate, se presupune că dacă ele ar fi finanțate anul acesta, ar urma să fie finanțate și anii următori. Or, din ce? Cum?

Nu există un buget clar! Adică nu exista o condiție ca „proiectul” să aibă un buget clar, un plan de cheltuieli. Or, cum căcat poți altfel estima valoarea unui proiect în lipsa unui plan de cheltuieli? Aici explicația consilierului de 18.000 pe lună a fost absolut halucinantă, în sensul că dacă ar fi cerut un buget, din nou, mulți n-ar mai fi depus „proiecte”. Și că, așa, avem de-a face cu niște estimări, după ureche, pe care însă le-au verificat ei, comisia lui pește prăjit, care a analizat proiectele depuse. Și unde au considerat (tot după ureche, că n-au făcut un audit, nici n-aveau cum) că sumele nu-s realiste, au respins. Fa-bu-los!

Cu alte cuvinte, avem un concurs de proiecte, care nu-s proiecte, și nu dețin elementele minime ale unui proiect, respectiv buget de cheltuieli evidențiat în mod clar, grup țintă bine stabilit, plan de rezultate ori sustenabilitate. Avem însă un concurs „de idei”, în urma căruia niște unii stabilesc cum se vor cheltui un milion, UN MILION, din banii orașului. I shit you not!

Alte aberații. Un concurs la care participanții nu-s participanți

Nu doar că nu este un concurs de proiecte, ci de „idei”, cum ne-a explicat consilierul de 18.000 pe lună, însă cei care au depus „proiectele” nu sunt și cei care le vor implementa. Desigur, există unele proiecte în care nici nu au cum să fie implicați – cum ar fi amenajarea unui loc de joacă – însă există altele care presupun continuitate. Evident, ele – proiectele idee – nu dețin date despre personal implicat, cine le va administra, cum și în ce condiții.

Tot procesul este o aberație absolută, iar explicațiile consilierului dau cu ridicolul de pământ.

Spre exemplu, există un proiect numit „APVLVM PARC – Parc tematic interactiv”, depus de bunul prieten al consilierului și al noii administrații, Lucian Pralea. E cel cu „Mălai Viteazul”, despre care am mai scris noi aici. Ei bine, trecând peste scandalul iscat în online de acest proiect, de acuzele ce i se aduc inițiatorului, cum că ar fi folosit poze care erau ale celor de la Garda Apulum (am verificat și noi, și așa e), toată tărășenia ridică mari semne de întrebare. Căci, spre exemplu, ne-a explicat domnul Dogar, dacă proiectul câștigă nu înseamnă că domnul Pralea și primește imediat organizarea acelui parc tematic. Cum? Cum adică? Da’ cine primește? Cine o face? Cum adică să depui un „proiect”, acesta să câștige, iar tu care ai depus proiectul să rămâi pe dinafară? Păi, zice consilierul Dogar, de la înălțimea salariului de 18.000 pe lună, în caz că acel proiect câștigă, Primăria doar va achiziționa bunurile necesare, recuzita. După care va căuta să vadă cui le dă. Adică ce? – îți vine să te întrebi, ascultând cu se scurge ridicolul din ce zice consilierul. Cum adică, va scoate Primăria la licitație folosirea recuzitei? Va duce Poliția Locală să facă reenactment? Va merge Pleșa și va trage cu arcul? Absolut ridicol. Ce se va întâmpla dacă nimeni nu va vrea, să presupunem, să opereze acest parc tematic? Păi, bunurile vor fi donate la Muzeu, zice Dogar.

Adică, vă dați seama cât îi duce mintea pe bugetar-troglodiții ăștia din Primărie? Sunt gata să bage jumătate de milion într-un proiect, pardon – idee, care ar putea să se nască la fel de moartă ca planurile și promisiunile lui Pleșa. Fa-bu-los! Bașca, mai sunt și alte probleme, nu doar cu ăsta ci și cu altele, vă explicăm mai la vale.

Un alt proiect de genul ăsta, care implică o continuitate și administrarea lui de cineva este „Vitrina cu artă”. Un spațiu, sanchi, interactiv și expozițional. Frumos, nu zice nimeni. Numai că spațiul vizat este Caponiera Apor, unde există deja un alt proiect finanțat prin Bugetarea Participativă, anul trecut, și ale cărui rezultate sunt cam zero. Vă zicem altă dată. Însă, și proiectul ăsta, ca și altele, presupune că cineva se ocupă de acel spațiu cultural, de galeria de artă. Cine? Cum și în ce condiții? Să fie oare încă un „spațiu cultural” în Cetate, despre care – după ce e dat în administrarea cui trebuie – să aflăm că e crișmă? Că mai sunt altele, despre care v-am zice în versuri, dar n-avem Ryma.

Un alt proiect aberație, deși pare o „idee” bună, pe care l-am zărit pe pagina cu proiecte este unul prin care se vor cheltuiți 500.000 de lei pentru transportul elevilor. Adică, să cumpere Primăria niște microbuze care să fie folosite exclusiv pentru transportul elevilor din anumite cartiere la și de la școală. În teorie ideea e chiar bună. În practică, însă, Primăria deja subvenționează transportul elevilor, prin intermediul autobuselor STP. Cu toate astea, domnul Dogar ne-a zis că a vorbit cu domnii de la STP iar ei zic că e ok. Și de ce n-ar zice? Bașca, zice domnul consilier de 18.000 pe lună, nu ar fi vorba de o dublă subvenție/cheltuială, pentru că cei care ar merge cu noile microbuze n-ar mai merge cu autobusele STP, deci nu există dublă cheltuială. Ceea ce este o tâmpenie absolută, căci subvenția nu înseamnă strict decontarea unui bilet, că autobusele nu-s taxi. În acest calcul intră, pe lângă numărul de utilizatori/pasageri, și numărul de km efectuați – care în cazul STP ar fi același, indiferent că mai sunt două microbuze, benzina consumată, cheltuieli cu amortizarea precum și salariul șoferilor. Te-ai fi așteptat de la unul care ia 18.000 pe lună să înțeleagă că dacă pui patru elevi într-un singur autobus e mai ieftin decât să pui patru elevi în patru autobuse. Dar nu, pentru el e logic, simplu și posibil. L-am blocat însă, totuși, la partea cu șoferii, unde răspunsul a fost mai mult un non-răspuns, ceva de genul o să vedem, o să calculăm, de zici că tocmai băuse apă după Pleșa. Pentru că, dacă Primăria achiziționează unul sau două microbuze, cineva trebuie să le opereze/conducă. Asta înseamnă unul, doi, trei angajați. Iar angajări nu poți face decât dacă schimbi organigrama. Pe care nu o poți schimba decât prin HCL. Or, chestia asta contravine însăși ideii de bugetare participativă, care se vreau proces prin care cetățenii decid direct, nu prin intermediul Consiliului.

Boii din Primărie înaintea carului cu bani

Încă o imbecilitate. Bugetarea participativă e un proces prin care, cum ziceam, cetățenii decid î mod direct anumite investiții. Adică trec peste Consiliul Local. Dar, trec ele de fapt? Căci în realitate nu trec. O sumedenie dintre proiectele – pardon, ideile – acceptate în concurs sunt strict legate de Consiliul Local. Închirierea/concesionarea domeniului public pe care ar urma să-și desfășoare activitatea parcul tematic APVLVM PARC nu poate fi făcută fără acordul Consiliului Local. Nici concesionarea/închirierea/darea în administrare a unei eventuale galerii de artă care ocupă un spațiu în Cetate. Și nici angajarea de șoferi pentru eventuale microbuze școlare.

În plus, pe lângă asta, deși ziceau că nu se pot încadra la concurs proiecte care sunt deja în planurile de investiții ale Primăriei, ori care deja există, au fost acceptate se pare și proiecte, pardon, „idei”, reciclare. Parcul tematic APVLVL e unul dintre ele. E fix ce făceau oamenii și voluntarii de la Muzeu, doar că o făceau cu sume muuuult mai mici decât a estimat celebrul domn Pralea, părintele spiritual al și mai celebrului „Mălai Viteazu”. Un alt proiect visează colectarea selectivă, ceea ce există deja în Alba Iulia, în teorie cel puțin, căci în practică ne-a ținut Pleșa sub gunoaie de ne-a ieșit pe nas. Un altul vrea o fanfară, cu toate că avem deja așa ceva.

În toate administrațiile normale și eficiente, bugetarea participativă duce acei bani în investiții la nivelul unei mici comunități. Adică, ceva fizic, palpabil, cu termen de garanție și exploatare: parcări, loc de joacă, parc etc. Banii nu se duc pe o cheltuială banală, de genul unui eveniment, cu atât mai mult cu cât există precedente și surse de finanțare clare pentru așa ceva.

Desigur, există printre toate proiectele depuse, probabil și printre cele respinse, idei lăudabile și absolut necesare. Există însă și unele care te fac să ridici o sprinceană. Adică, de ce să dăm bani din bugetul orașului ca să organizăm un Campionat Național la nu știu ce disciplină sportivă. Și apoi, și dacă dăm banii, dacă nu-i de acord federația să țină concursul aici?

Concurs de proiecte. Pardon, de idei. De fapt de miss

Acum, mai departe de toată tărășenia asta, de lipsa criteriilor, de lipsa unei logici, de lipsa a orice care să semene cu responsabilitate din partea administrației, trebuie lăudat și modul în care au ales ei să stabilească ce proiect – fuck, idee, ideee! – intră la finanțare. Adică, nu e o analiză, pe bază de punctaj, că nici n-avea cum să fie în lipsa unor minime criterii. E pe bază de vot, ca la miss, dai click de acasă și cine are mai multe click-uri câștigă. Practic, dacă – să zicem – 1.000 de voturi ar fi suficiente pentru a lua primul loc, am putea să ne strângem 1.000 de oameni care să depunem o idee – mă rog, proiect – prin care cerem Primăriei să ne dea fiecăruia câte 200 de euro, să ne încadrăm în milion, bani pe care-i vom folosi pentru, plm, să ne creștem gradul de cultură. Nu pentru nave spațiale, că ăla nu-i domeniu acceptat. Da’ iaca, ne culturalizăm fiecare cu 200 de euro. Să fie bine, ca să nu fie rău.

Însă, stați așa, că nu-i chiar așa, ne-a explicat domnul consilier de 18.000 de lei pe lună, Bogdan Dogar. Numărul de voturi obținut nu înseamnă nimic. Adică, degeaba obține proiectul X cele mai multe voturi, că asta nu se traduce direct în finanțare. Ntz. Cel cu cele mai multe voturi doar intră primul la analiză. Adică tot la domnul Dogar, împreună cu ceata de minți luminate, care vor analiza iar și vor decide. Deci, nici măcar concurs de Miss nu e. Tot șmecherii din Primărie vor decide cine, ce și cum. Prietenii știu de ce.

Hai, că deja ne-am cam lungit cu textul ăsta, însă nici nu aveam cum scrie în trei rânduri la câtă prostie înglobează el, la câte mârlănie, tupeu și poftă de șmen au „oamenii noi” din administrație.

Probabil că o să mai revenim la subiect, să vă zicem și altele. Că mai sunt destul de zis….

5 3 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile