Începând cu anul 2019, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au inițiat proiectul 8.12 Monumentele literaturii române, un proiect menit să omagieze în fiecare an personalitățile cu un aport deosebit în dezvoltarea culturală și spirituală a județului Alba, merite recunoscute de comunitate prin amplasarea unor busturi în Parcul Mihai Eminescu din Alba Iulia.

Dacă în anul precedent manifestările culturale se desfășurau în cea mai mare parte pe Aleea Scriitorilor, în anul 2020, pentru prevenirea răspândirii pandemiei generate de Covid-19, activitățile menite să aducă un omagiu acestor personalități s-au mutat în mediul on-line, pe Aleea Scriitorilor având loc doar momentul solemn de depunere a unei jerbe de flori.

Luni, 23 noiembrie 2020, cele două instituții organizatoare ale proiectului 8.12 Monumentele literaturii române, îl vor omagia la 99 de ani de la naștere pe episcopul Emilian Birdaș, cel care a contribuit semnificativ la reînființarea în anul 1975 a Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia. Activitățile se vor desfășura după următorul program:

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Aleea Scriitorilor

Pagina de Facebook, ora: 9.00-16.00

– Medalion literar – Episcopul Emilian Birdaș
– Recomandarea zilei pentru adulți – „Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor”, autor Nicolae Iorga
– Recomandarea zilei pentru copii – „Din cetatea lui Tu în cetatea cerului”, Mersine Vigopoulou
– Citatul zilei din articolul „Episcopul Emilian Birdaș, patru decenii de la readucerea la viață a Scaunului Episcopal de la Alba Iulia”, autor pr. Ștefan Urdă
– Știați că…
– Poezia zilei: „Iisus în celulă”, autor Radu Gyr
– Ai vizionat filmul? Noi îţi recomandăm cartea! „Viața lui Ștefan cel Mare”, autor Mihail Sadoveanu
– Memoria culturală a locului – Emilian Birdaș, Episcop de Alba Iulia
– Aniversările zilei
– Bibliovaliza: Legenda Mănăstirii Putna.

Aleea Scriitorilor – depunerea unei jerbe de flori în semn de omagiu adus episcopului Emilian Birdaș.

Ioan Birdaș s-a născut la data de 23 noiembrie 1921 în satul Rohia, din județul Maramureș. La doar 14 ani a intrat ca frate în Mănăstirea Rohia, fiind tuns în monahism sub numele de Emilian și hirotonit ierodiacon și ieromonah.

A urmat cursurile Seminarului monahal de la Cernica, Seminarul „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea și Seminarul „Nifon Mitropolitul” din București. În 1952 a absolvit Institutul Teologic cu grad Universitar din București, unde a fost hirotesit protosinghel, în 1947. După absolvirea facultății, protosinghelul Emilian Birdaș este numit ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București (1953-1957), apoi devine vicar administrativ la Episcopia Romanului și Hușilor (1957-1963).

În anul 1958 a fost hirotesit arhimandrit. Ulterior devine preot-paroh al Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia (azi Catedrala reîntregirii Neamului;1963-1973). La 11 iunie 1973 a fost ales ca episcop vicar al Arhiepiscopiei de Sibiu și Alba Iulia, cu titlul „Rășinăreanul”, fiind hirotonit întru arhiereu la data de 12 septembrie 1973. Episcopul Emilian Birdaș a fost instalat în scaunul episcopal la 25 ianuarie 1976, în Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia (azi Catedrala Reîntregirii Neamului).

În noua sa calitate s-a ocupat de organizarea noii eparhii, de restaurarea unor monumente istorice, de ridicarea a numeroase biserici și de pictarea lor. S-a opus cu vehemență distrugerii bisericilor și mănăstirilor, pilduitoare în acest sens fiind implicarea sa în obținerea documentelor necesare restaurării vechii bisericuțe a Mănăstirii Râmeț, alături de care a construit o biserică nouă, a cărei zidire a durat până în anul 1986. A contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe și la repararea altor sute de lăcașuri de cult.

Pentru meritele sale deosebite a fost ales membru de onoare al Academiei Române. La 18 ianuarie 1990, episcopul Emilian Birdaș a fost acuzat de colaborare cu regimul comunist și a fost obligat să demisioneze din scaunul de episcop, într-un mod controversat, prin încălcarea canoanelor bisericești, nedreptate care i-a cauzat grave probleme de sănătate printre care un atac cerebral. În data de 4 aprilie 1990, episcopul Emilian Birdaș a fost reintegrat în Sinod, în calitate de arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului și Hălmagiului, cu titlul „Arădeanul”. La 12 iulie 1994 a fost ales episcop al reînființatei Episcopii a Caransebeșului. La Caransebeș a început construcția unei catedrale episcopale și a reluat tipărirea „Foii Diecezane” și a „Calendarului Românului”.

Episcopul Emilian Birdaș a trecut la cele veșnice la 5 aprilie 1996, în orașul Caransebeș.

Comunicat Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile