Noul an școlar trebuie să înceapă în condiții de maximă siguranță, iar autoritățile naționale, județene și locale trebuie să sprijine eforturile pe care părinții și dascălii le fac în această perioadă pentru educație. Din păcate am observat că atât Ministerul Educației și Cercetării, cât și Inspectoratul Școlar Alba au dat dovadă în pregătirea noului an școlar de lipsă de profesionalism și responsabilitate. Aceste instituții parcă fac experimente pe copiii noștri și continuă să bâjbâie între planuri și recomandări pentru începerea școlii.

Pentru mine și colegii din echipa USR-PLUS educația este cel mai important domeniu și de a aceea am pregătit pentru a duce în Consiliul Județean programul „Investim în educație, investim în viitor!”. Acesta conține un set de măsuri și proiecte gândite pentru susținerea școlilor  din județul Alba.

Prima măsură este „Siguranță și sănătate pentru școala de la sat” și prevede acordarea unor finanțări pentru administrațiile locale din zonele rurale, astfel încât să realizeze investiții pentru modernizarea grupurilor sanitare ale școlilor și grădinițelor. Obiectivul USR – PLUS Alba este ca în anul 2021 să nu mai existe în județ nicio școală cu toaleta în curte, situație rușinoasă pentru învățământul românesc (în anul 2020 în România există, potrivit statisticilor, peste 2000 de școli în care elevii folosesc toalete aflate în curte, fără apă curentă și fără condiții igienico-sanitare). În județul Alba, în fiecare an școlar, zeci de școli și grădinițe își desfășoară activitatea neautorizate sanitar, principala problemă fiind grupurile sanitare fără apă curentă și fără condiții normale de igienă. Pentru susținerea tuturor școlilor care sunt neautorizate sanitar să ajungă la condițiile normale de igienă ar fi nevoie de un buget de până la 1 milion de euro, bani care înseamnă, spre exemplu doar 6% din cheltuielile cu salarii ale Consiliului Județean Alba.

Școala viitorului este școala care pregătește elevii pentru viitoarea piață a muncii, în meserii în care calculatorul și competențele digitale vor fi obligatorii. România este campioană europeană la analfabetism funcțional (persoane care știu să citească, dar nu înțeleg ce citesc), la abandon școlar, avem cea mai mare rată din UE în mediul rural (27%), și suntem pe locul 3 la părăsirea timpurie a școlii. Nu ne dorim ca România să devină campioană și la analfabetismul digital, fenomen despre care se discută tot mai mult la nivelul Uniunii Europene. Iată de ce propunem un buget anual de minim 1 milion de euro pentru susținerea unor concursuri de proiecte pentru  digitalizarea școlilor în zonele unde administrațiile locale nu pot susține astfel de investiții.

„Prima tabletă/ primul laptop” – proiect de susținere a elevilor care nu au acces la educație digitală va fi primul proiect pe care îl vom înainta Consiliului Județean Alba. Deși pare greu de crezut, în județul Alba peste 4.000 de elevi nu au avut acces în perioada închiderii școlii, din cauza pandemiei, la educație on-line. Mai trist este că o mare parte dintre acești copii nu au folosit niciodată un laptop sau o tabletă. Propunem un proiect județean prin care școlile în care învață acești copii să fie dotate cu laptopuri sau tablete, iar acestea să fie date în folosință, la fel ca și manualele școlare, copiilor pe perioada studiilor în acea școală. Bugetul unui astfel de proiect ar fi sub 1 milion de euro, sumă care reprezintă 10% din bugetul pe care Consiliul Județean Alba îl alocă anual pentru achiziționarea de bunuri și servicii.

„Cardul educațional” va însemna un program de acordare a unor facilități pentru accesul gratuit elevilor și studenților la evenimente culturale și pentru a vizita muzee sau instituții muzeale.

Suntem conștienți că investiția principală pe care trebuie să o facem este în pregătirea copiilor noștri astfel încât satele și orașele noastre să poată avea un viitor. Educația este singura șansă pentru a salva și schimba cu adevărat România în BINE.

Acest articol a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România – Organizația județeana Alba , parte a alianței electorale “Alianța USR PLUS”, cod mandatar financiar: 21200251

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile