Un bărbat din Galda de Jos a fost reținut de polițiști după ce și-a amenințat și agresat soția. Va fi cercetat pentru violență în familie. La data de 12 februarie 2020, polițiștii din Galda de Jos au fost sesizați de o femeie de 41 de ani, din comună, cu privire la faptul că a fost agresată de soțul său. În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că, în seara zilei de 12 februarie, în jurul orei 20,30, bărbatul în vârstă de 45 de ani, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii purtate cu soția sa, în locuința comună, ar fi amenințat-o cu moartea și ar fi lovit-o cu palmele peste față. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie, iar polițiștii l-au reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare