Procurorul general, Augustin Lazăr, a depus la CSM o cerere prin care solicită ieșirea la pensie, anunță hotnews.ro. Mandatul de procuror general al acestuia se încheie pe data de 27 aprilie.

Augustin Lazăr, pe care ministrul Justiției, Tudorel Toader, a încercat – fără succes – să-l schimbe din postul de procuror general, își depusese candidatura pentru încă un mandat în fruntea instituției. Dosarul acestuia a fost însă respins.

Agustin Lazăr a fost, în ultima perioadă, în centrul unui scandal care a privit activitatea sa din perioada regimului comunist, cînd, din anul 1982, a activat ca și procuror. Mai exact, ca urmare a unor documente făcute publice de CNSAS, Augustin Lazăr a fost acuzat că a făcut parte dintr-o comisie care, la mijlocul anilor 80, a refuzat eliberarea condiționată a disidentului Iulian Filip, încarcerat la Penitenciarul Aiud pentru că ar fi criticat, prin intermediul unor scrisori pamflet, conducerea PCR și pe Nicolae Ceaușescu.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare