Aritmetica proștilor. Sau de ce USR – PLUS dă cu minus

În toată această conjurație a proștilor, deghizată în clasă politică, e greu să te mai dezamăgească ceva. Rezerva de proști și hoți a partidelor clasice e atît de mare încît singura certitudine cu care mai poți pleca într-o construcție logică e că se poate și mai rău. Și-apoi, e greu să te dezamăgească cineva de la care n-ai așteptări. Practic, de la toate partidele astea născute din seva și oamenii marelui Partid Unic, singura dezamăgire în raport cu așteptările ar fi să chiar facă ceva. Și, din păcate, nu prea mai dezamăgește nimeni.

De la USR aveam însă o oarecare pretenție. N-aș zice că mi-am pus frînă la scepticism și că am început să sper, să cred în vreo schimbare, dar aveam oarecare pretenții. Pretenții născute din ce am văzut în ultimii ani la ei, din modul în care au făcut opoziție – de altfel singurul partid care a chiar făcut opoziție în Parlament – și din faptul că, prin mecanismele interne, n-au permis să se umple partidul de lipitori, sinecuriști și proști. Desigur, au mai avut și ei proștii lor, care au claxonat în diferite momente, însă impresia generală e a unui partid (sau poate e prea mult și prea devreme să le zici partid?!) altfel. Sau, mă rog, a unui altceva.

De la partidului lui Cioloș aveam chiar și mai mici pretenții. N-am fost neapărat un fan al guvernului tehnocrat, însă – cel puțin prin comparație cu guvernele colorate politic – trebuie să admiți că a fost un altceva, un ceva mai curat, mai transparent și mai ok. Despre eficiență ori ineficiență e greu de spus, căci n-au apucat să stea prea mult în funcții pentru ca ceea ce au făcut sau n-au făcut să aibă cu adevărat efecte cîntăribile.

Așadar, de la aceste două construcții, USR și Cioloș cu al său PLUS, aveam oarecare pretenții. N-aveam pretenția că ei dețin rețeta fericirii, ori că au să vină cu te miri ce soluții miraculoase prin care o să ”ajungem din urmă și depășim” (eternul plan al comuniștilor în raport cu capitaliștii) țările bogate ale Europei și lumii. Ntz!  Aveam însă pretenția să nu fie niște proști. Aveam pretenția să știe că, în politică, 2 cu 2 nu fac 4.

Decizia celor două partide e a merge împreună în alegeri e o prostie atît de sublimă încît, cei care au decis lucrul ăsta, ar trebui – încă de mîine – cooptați în echipa Vioricăi Dăncilă.

Nici nu mai contează cine pe ce poziție a ajuns, că deschide Cioloș lista sau nu, că PLUS va avea 3 oameni în primii 5 sau 4 în primii zece. E irelevant. Și nu contează nici măcar faptul că, făcînd această alianță electorală, conducerile celor două partide au micționat pe votul propriilor membri de partid, care au fost chemați să îi aleagă pe cei ce vor fi trimiș să-i reprezinte la Bruxelles.

Desigur, toate acele acțiuni cu votul intern, cu care imitau oarecum alegerile interne de la americani, nu sînt în fapt decît un joc de imagine, un joc de PR. Cum a fost, de altfel, și toată acea campanie cu strînsul a 1 milion de semnături pentru a interzice celor cu dosare penale accesul la funcții publice. Ce prostie a fost și aia! Ce imbecilitate logică, dar care a prins totuși la public – ca exercițiu de imagine – mai ales în condițiile în care ceea ce avem acum, cu Viorica pe post de proxi a penalului Dragnea, e dovada irefutabilă a inutilității unei astfel de inițiative. Dar, cum ziceam, mai departe de toate aceste minciuni – căci și-au mințit proprii membri de partid că vor face ceva, cînd i-au chemat să voteze ceva iar ceea ce ei au votat nu se mai aplică acum  – e inexplicabilă prostia acestor două partide în ce privește matematica voturilor.

De ce să mergi pe liste comune cînd fiecare dintre partide ar trece pragul? De ce, în condițiile în care, mergînd separat, ar beneficia de redistribuiri fiecare din partide și nu unul singur? De ce să nu vezi cît electorat are, exact, fiecare dintre partide? De ce să nu faci o alianță mai apoi?

Alianțele electorale își au rolulul și rostul în cazul unor alegeri parlamentare cînd două partide, într-o alianță, deși ar primi mai puține voturi decît ar face-o separat, dacă ai aduna voturile fiecărui partid, obțin totuși cel mai mare număr de voturi – față de concurența directă, și prin urmare pot astfel forma – legal – guvernul. Altfel, singua logică în formarea unor alianțe electorale e atunci cînd unul dintre partide nu ar trece pragul însă, voturile pe care le-ar obține, ar da partidului principal un avantaj considerabil. Pratic, dacă PLUS ar fi cotat, să zicem, la 4% – netrecînd astfel pragul – ar merita, să zicem, să facă o alianță cu USR, primind un post eligibil – un post însemnînd 3,3% – și astfel USR cîștigînd un 0,7%. Căci, pentru USR, în cazul ăsta, ar fi de preferat alianța, căci nu doar că ar cîștiga cei 0,7% voturi – matematic doar – dar ar avea și un aliat ale cărui voturi nu s-ar redistribui. Cînd însă ambele partide trec pragul electoral, iar miza finală nu e obținerea celui mai mare număr de voturi – ca partid sau alianță electorală – pentru a putea forma guvernul, o alianță electorală e o imbecilitate.

Așadar, alianța electorală USR – PLUS e fix asta, o imbecilitate, o dovadă de prostie. Nu doar că vor intra la coșul cu redistribuiri cu un singur partid, în loc de două, dar fiecare dintre partide își va aliena o parte din susținători, care au mizat pe ei și nu pe un parteneriat cu alții. Asta ca să nu mai vorbesc de acei simpli membri de partid, cărora li s-a spus ceva dar care, acum, se trezesc cu altceva.

Și nu, nu-s dezamăgit. Căci nu aveam speranțe. Sînt puțin trist. Trist pentru mine, cînd văd așa prostie. Pentru cei din USR și PLUS n-am de ce să fiu trist. Poate că, pentru ei, dînd dovadă de prostie, e chiar bine. Pînă la urmă, dacă ne uităm la cine ne conduce acum, azi, putem conchide că drumul spre guvernare nu bazat pe logică, rațiune, viziune, corectitudine, programe sau alte cele. Și-n cazul ăsta problema celor de la USR și PLUS e nu că-s proști ci că nu-s proști destul.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile