Acasă Actual

Alexandru Brașovean este candidatul PRO România la primăria Sâncel

În vârstă de 44 de ani, Alexandru este căsătorit, are doi copii și lucrează ca și coordonator transport și șofer profesionist. A decis să intre în lupta pentru primăria Sâncel fiind convins că poate să aducă un plus în administrația locală.

“Ca orice localitate, nici a noastră nu este lipsită de probleme, generate de ineficiența celor care ne-au condus până acum. Sistemul de canalizare, construirea unui parc, a unei baze sportive, reabilitarea drumurilor sau renovarea căminului cultural sunt doar câteva dintre punctele pe care le am în atenție și pe care sunt convins că le pot trece la capitolul “rezolvat”. Nu se poate ca în 2020 oamenii, plătitori de taxe și impozite ori copiii din localitatea noastră să nu se poată bucura de un minim de confort în viața de zi cu zi”, a declarat Alexandru Brașovean

Comuna Sâncel mai are în componență localitățile Iclod și Pănade.

“Sunt convins că echipa PRO România de la Sâncel poate să schimbe fața localității, prin implicare, seriozitate și profesionalism. E un lucru demonstrat că “omul sfințește locul” așa că e timpul ca sâncelenii să fie reprezentați, în sfârșit, de oameni care fac o administrație eficientă și în urma cărora se văd lucruri rezolvate, nu doar vorbe.”, a transmis Horațiu Florea, coordonatorul filialei Alba a PRO România

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile
0
Daca doriti, va puteti spune parerea aici!x
()
x