Dintr-un comunicat de presă transmis de Prefectura Alba – ăsta de aici – aflăm că onorabilul domn Nicolae Albu a făcut un “control inopinat la DN 67C”. Adică s-a dus el, inopinat sanchi, să viziteze un drum. De parcă drumul ăla e vreo instituție, o clădire, cu șefi care ar fi putut fi anunțați de vizita Prefectului.

Și-apoi, ce să vezi, a vizitat fix drumul ce duce spre Oașa, spre stațiune. Că ăla e mai circulat și voia el să vadă ce și cum. Hai na, să muriți dumneavoastră? Fix așa, duminică, ai mers matale până la pârtie, după care te lauzi la presă că ai făcut o vizită inopinată drumului? Băi, ce șmecherie!

Evident că n-ar fi făcut o „inopinată” vreunui drum de pe la, să zicem, Șpălnaca sau Vama Seacă. Ntz. A mers el la Oașa, duminică după-masă.

Adică, s-a dus el așa până la pârtie și hop, a băgat că e în interes de serviciu.

Și-apoi, fiți atenți la acest absolvent de facultate ajutătoare, uns Prefect de Alba, ce bine le zice cu cuvintele, ca cum în gura lui ar fi o carte: Am dorit să constat la fața locului, starea drumurilor în această zonă turistică, care este des tranzitată în perioada sărbătorilor. S-a circulat în condiții de iarnă, echipele de intervenție făcându-și datoria, intervenind cu utilaje și materiale antiderapante.

Mor milițienii de invidie, nu alta. Probabil că, atunci când vorbește acest Nicolae Albu, lăcrimează de emoție până și copiii nenăscuți ai boactărilor de pe la miliția locală.

Și, bineînțeles, pentru ca meniul logic să fie complet, Nicolae Albu anunță că în viitorul apropiat va mai face astfel de inopinate. Băbăiatule!!! Poate că e cazul să te ia Dumitrel – altfel și el un mare orator și jongleur al cuvintelor – să te bată puțin cu DEX-ul în cap. Că, ce să vezi, Gogule, dacă anunți că te duci, dacă plănuiești să te duci, nu mai e inopinat! Știi cum zicem?

Ei, dar bine că avem un super Prefect, care muncește până în ultima zi a anului. Ce contează că are pregătirea unui prelucrător prin așchiere, care recită versuri din manele la bodegă, în speranța că tufe și el ceva. Important e să creadă lumea că muncește. Apropo, nenea Prefectul, sigur nu plănuiți o inopinată și de Revelion, la vreun restaurant de 5 stele, ceva? Că mna, doar nu vreți să lăsați lumea să creadă că v-a pierit avântul ăsta pionieresc…

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare