Jandarmeria Alba continuă acțiunile executate pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus. În acest context în perioada 18 – 21 ianuarie 2021, echipajele de jandarmerie, alături de alte structuri și autorități, au actionat pe raza județului Alba.

Pe timpul misiunilor executate în vederea verificării respectării măsurilor impuse prin Legea nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost verificate de către jandarmi mai multe zone aglomerate, printre care supermarketuri, terase, mijloace de transport în comun și autogări. Au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție și încălcarea normelor privind circulația persoanelor în intervalele în care aceasta a fost interzisă.

Sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Alba, acțiunile vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora este unul preventiv și de informare a cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară. Pentru a evita creșterea numărului de infectări și a îmbolnăririlor, facem apel la cetațeni sa respecte cu strictețe prevederile legale incidente și să semnaleze cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară fie direct echipajelor de jandarmerie, fie prin apel la TelVerde 0800 800 165.

IJJ Alba

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile