Adoptă un câine de la adăpostul din Alba Iulia sau donează pentru a-l salva de la eutanasie. Galerie foto

Peste 50 de cîini așteaptă să fie adoptați de la Adăpostul public pentru câini fără stăpîn al Primăriei Alba Iulia, din strada Rogozului (intrare din strada Viilor, la stînga înainte de fabrica de porțelan Apulum).

Cu toate că în ultimii 2 ani niciunul dintre cîinii aflați în îngrijirea adăpostului nu a fost eutanasiat, pentru o parte dintre ei există acum acest risc.

Pînă în urmă cu puțină vreme, Adăpostul din Alba Iulia a beneficiat de sprijinul mai multor cetățeni din Germania, care au și adoptat – prin intermediul unei alte asocțiații – Arc he Noah Transilvania – mai mulți cîini, dar au și finanțat întreținerea mai multora aflați în adăpost.

Dat fiind că în prezent nu mai beneficiază de susținerea financiară venită din Germania, conducerea Adăpostului a decis să ofere doritorilor, pe lîngă posibilitatea adopției clasice, și aceea a adopției la distanță. Cu alte cuvinte, cei care doresc să adopte un cîine, dar nu îl pot lua acasă și nu se pot îngriji de el, pot opta să-l adopte la distanță, plătind 6,8 lei pe zi pentru îngrijirea și supravegherea lui medicală în Adăpostul Primăriei.

Sorin Tomuș, tehnician veterinar și responsabil de îngrijirea cîinilor, ne-a confirmat că există deja două persoane care au plătit pentru îngrijirea a cinci, respectiv patru cîini din Adăpost, pentru o lună de zile. În total, un număr de 20 de cîini din Adăpost pot fi adoptați la distanță.

Dar fiind că suma de 200 de lei pe lună este una destul de mare pentru mulți dintre cei care și-ar dori să ajute cîinii, Primăria a creeat și un cont în care doritorii pot dona orice sumă, urmînd ca atunci cînd se strînge suma necesară adopției la distanță a unui cîine, acesta să fie desemnat de către unul dintre voluntarii de la adăpost.

De asemenea, cei care doresc și pot, atît persoane fizice cît și juridice, pot ajuta nu doar prin donații în bani ci și cu hrană.

Pentru alte informații ori pentru a afla noutăți despre cățeii aflați în Adăpost, puteți accesa pagina de facebook Ecarisajul Alba Iulia.

Donațiile în bani se pot face la:

Cont adopții cîini la distanță

Municipiul Alba Iulia

CF 4562923

Cont RO32TREZ24A705000200130X

Trezoreria Alba Iulia

Cu specificația ”adoptie la distanta caini”.

3 1 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

1 Comment
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile
Marius toaca
Marius toaca
6 ianuarie 2022 13:02

Vreau un nr de telefon sau sa fiu sunat la nr 0744299386