Adian Simion: Parteneriatele cultural – educaționale pot fi o soluție pentru creșterea nivelului de educație

Dacă ne uităm la datele oficiale, putem observa faptul că în anul școlar 2019 – 2020 am avut în județul Alba în jur de 510 unități de învățământ de nivel preuniversitar, fie ele publice sau private. Cu toate acestea, nu toți copii au acces la educație de calitate, cea mai gravă problemă fiind, așa cum se știe, în mediul rural.

Analizând rezultatele școlare, absenteismul, abandonul școlar, promovabilitatea și, nu în ultimul rând, evaluările externe, constatăm o scădere a calității educației și instrucției școlare și o diminuare a interesului elevilor față de școală. Tot mai mulți copii consideră școala, prin oferta pe care o face și prin mediul pe care îl asigură, ca fiind neprietenoasă. O situație care se agravează, de exemplu, este cea a copiilor din mediile defavorizate și a unui număr important dintre copiii care trăiesc în mediul rural. Trebuie să ne gândim, de exemplu, că doar în jur de o treime din satele județului nostru au școli, iar dintre acestea mai puțin de jumătate au și ciclul gimnazial. Nu de puține ori, dotările acestor școli sunt insuficiente, unele cadre didactice sunt navetiste și/sau nu sunt calificate corespunzător, emulația școlară este destul de redusă, activitatea extrașcolară este și ea limitată, iar toate acestea fac ca aceste școli să fie mai puțin prietenoase pentru copii.

Această situație a fost generată de restructurarea, în timp, a rețelei școlare, datorată atât scăderii numărului de copii, cât și unor modificări de ordin legislativ. Este o realitate cu care ne confruntăm și este nevoie să găsim soluții pentru eficientizarea procesului educațional, în special din prisma nevoilor individuale ale elevilor.

Se știe că pe lângă procesul instructiv-educativ desfășurat în școală un rol important îl au și activitățile extrașcolare. Există, în Alba Iulia, Palatul Copiilor, care are cluburi în 7 orașe din județ; cumulat, cele opt instituții pun la dispoziția elevilor diverse cercuri în care ei își pot dezvolta abilitățile (dansuri, desen, electronică, informatică, jurnalism, karting, limbi străine, muzică, navomodelism, protecția mediului, teatru etc.).

Dar pe lângă această ofertă este nevoie de ceva în plus. Sunt necesare diverse parteneriate, astfel încât această ofertă să se diversifice, să fie făcută accesibilă în egală măsură tuturor copiilor și să fie atractivă, deoarece nevoile educaționale ale elevilor de azi sunt în contiuă creștere și diversificare. Iar în acest sens o implicare a Consiliul Județean Alba poate fi imboldul de care aceste parteneriate au nevoie pentru a fi realizate și implementate. Iar câteva dintre liniile directoare de implicare a Consiliului Județean Alba ar putea fi:

– Programe de tip „cultură pentru tineri” în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici, pentru realizarea unor tabere de vară pentru tinerii artiști în zone cu potențial turistic;

– Proiecte de tip educație non-formală pentru tineret, cu finanțare din partea CJ Alba, susținute de ONG-uri în domenii precum: cultură, mediu sau sănătate;

– Organizarea unor centre socio-cultural-educative unde elevii să-și realizeze sarcinile școlare, să-și dezvolte abilitățile individuale (artistice, sportive etc.) și unde să li se asigure condiții de hrană și igienă necesare;

– Programe susținute de CJ Alba, alături de alte instituții (Direcția Județeană pentru Cultură, Inspectoratul Școlar Județean, Agenţia Pentru Protecţia Mediului etc.) și ONG-uri, pentru educația culturală și ecologică în școli și în afara acestora; se pot organiza programe de reciclare și colectare selectivă, vizite de studiu în arii naturale protejate, excursii de documentare și promovare a patrimoniului cultural județean etc.;

– Organizarea de activități culturale pentru elevi, care să vizeze educația pentru conservarea monumentelor; iar aceste tipuri de activități se pot realiza inclusiv în mediul online.

    Sunt doar câteva idei la care ne putem gândi ca și la eventuale soluții. Adevărul este că nu ne putem permite ca unul dintre domeniile de bază ale evoluției societății (anume, educația) să se afle într-un climat de subfinanțare și sprijin insuficient din partea autorităților locale. Iar modelul parteneriatelor este unul care, implementat eficient, poate fi o soluție la problemele actuale pe care le întâmpină educația în județul Alba.

Prof. dr. Adrian SIMION,

Candidat USR PLUS pentru Consiliul Județean Alba

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile