Lista lui pesedilo. Lista albaiulienilor

Mare conferință mare la sediul PSD Alba, după plecarea lui Ovidiu Jidveian la ALDE (un partid, cică).
Călin Potor, Ioan Dîrzu, Horațiu Clepan și Corneliu Mureșan au transmis, sau au încercat să transmită, un sentiment de unitate a partidului, în ciuda dezertării a chiar președintelui organizației municipale. Dar, despre Ovidiu Jidveian și plecarea lui o să vorbim într-un alt text, un interviu - șuetă care se așteaptă scris.

Principala temă a conferinței a fost, se pare, lansarea unui mare proiect politic, gîndit de grupul de cercetători britanici ai PSD Alba, “Lista albaiulienilor”.

“Principiul acestei liste este să reflectăm asupra dorințelor albaiulienilor”, a ciripit deputatul Ioan Dîrzu, moment în care eu deja eram în ceață. A urmat, cu explicații pe alocuri agramate, Corneliu Mureșan, șeful organizației de tineret și responsabil de proiect.
Proiectul, intitulat lista albaiulienilor e o chestie, “cum se face și în Statele Unire”, vorba lui Horațiu Clepan. Hă hă hă.
Sanchi, băieții de la PSD ar vrea să implice oamenii simpli, să-i aducă spre partid și să-i pună chiar consilieri.

“Facem împreună lista de consilieri” sună, simplist, proiectul ăsta. Care, ca orice prostie, nu-i deloc simplă. Aflăm, de pe chiar pagina de deschidere a www.listaalbaiulienilor.ro că “fiecare albaiulian care nu a mai făcut politică pînă acum poate să candideze pentru Consiliul Local”. Ceea ce nu doar că e o prostie, dar sună și așa, a epitaf. Odată că nu orice albaiulian care nu a mai făcut politică poate să candideze pentru Consiliul Local, pen’că e o limită de vîrstă, se cer niște semnături, trebuie să nu fi colaborat cu securitatea ca poliție politică și așa mai departe. Mai apoi, afirmația e invalidă pentru că, în fapt și de drept, pot candida pentru Consiliul Local și albaiulieni care au mai făcut politică. Dar, să nu facem exerciții de logică, să nu căutăm silogisme în ideile băieților din PSD. Nu de alta, dar ar însemna să-i suspectăm că ar fi capabili de logică și raționamente ori silogisme.

Să revenim la ce vor ei. Ei ar vrea ca oamenii din Alba Iulia, cetățenii care n-au mai făcut politică, să meargă la ei și să intre într-o morișcă din care s-ar putea trezi pe lista de candidați a PSD. Un fel de cîștigați la loz în plic, dai cinci lei și iei nimic.

E un “proiect”, zic ei, gîndit pe etape. Un întreg proces. Începînd de azi se fac înscriei, pînă pe 3 aprilie. Condițiile de înscriere sînt astea:

1. Să nu mai fi făcut politică pentru un alt partid în județul Alba. (n.r. dacă ești traseist venit de prin alte județe e în regulă, te spală PSD Alba)

2. Să nu fi cercetat, anchetat sau condamnat penal. (n.r. între cercetare, anchetă și condamnare e o distanță luungă, în sensul că în cazul primelor două prezumția de nevinovăție e în vigoare, în timp ce în cazul condamnării ești vinovat dovedit de justiție)

3. Să nu fi făcut poliție politică (n.r. condiția asta e cam inutilă, să nu zic tembelă, pentru că e cerută de însăși legislație)

4. Să îndeplinești criteriile legale pentru a candida și a fi ales în Alba Iulia (n.r. doh! captain obvious plînge! și, cum adică pentru a candida și a fi ales? nu implică una pe alta? cum ziceam însă, e de la logică)

5. Să ai o pregătire profesională solidă și să respecți criteriile de integritate și moralitate ale partidului. (n.r. nici nu vreau să comentez pe marginea criteriilor de moralitate și integritate ale unui partid condus de un condamnat, ale unui partid care a dat țării ăsteia atîția scriitori de succes de după gratii. Totuși, ce naiba e aia “pregătire profesională solidă”? Dacă am o pregătire profesională lichidă, ori gazoasă, nu se pune? Dacă ai o școală profesională solidă e bine?)

Ei, cam asta ar fi condițiile pentru a intra în horă. Ah, și mai e una, care zice că trebuie să ai minim 50 de semnături de susținere. Adică, să le arăți celor din PSD că ești de un potențial succes electoral. Firește, semnăturile vor fi verificate și dacă mai mult de 30% din semnatari nu își recunosc susținerea, ești exclus din joacă.

Apoi urmează fel și fel de alte etape, într-un fel de proces electoral intern, cu campanie și susțineri și alea alea.

Mai departe de o primă senzație de concurs de Miss și Mister, de fii satului, mă văd obligat să fac cîteva remarci.

Odată că e cam tîrziu pentru un astfel de proces, că mai sînt două luni pînă la alegeri.

Apoi, totul, dar absolut totul, pare un fel de vrăjeală, de retorică subțire, căci se știe foarte clar cum se fac listele de candidați. Or, să ieși la joacă acum, cu două luni înainte de alegeri, cînd tu nici candidatul pentru funcția de primar nu-l ai stabilit, cu un astfel de proiect, e un gest de sublimă impotență.

Și, încă ceva, ați observat cum cer ei vîrstă, integritate, liste cu susținători, să nu fi făcut poliție politică, să ai o “pregătire profesională solidă”, dar nu cer măcar o idee de proiect pentru Alba Iulia? Să fii, băi boule, înalt, frumos, cu trei doctorate solide la seral, cu 500 de susținători, și te facem consilier local! Că n-ai vreo idee despre nimic, nu contează. Pînă și Dan Tudor ori Mircea Trifu ar putea ajunge pe lista celor de la PSD în așa condiții. Atîta numai că ăștia doi se văd în papucii de primar.

Asta e, oameni buni, ultima găselniță a PSD Alba Iulia: un fel de avorton al gîndului, ieșit din dorința împreunată cu incapacitatea de a avea idei.

Aștept, sincer, cu interes și preocupare, vorba unuia dăștept de a prostit o țară să-l voteze, ziua în care cineva, în funcție ori doritor de funcție, va avea un plan real pentru Alba Iulia. Un proiect clar, cu idei bune pentru diverse domenii, de la economie și cultură pînă la sport și spații verzi ori infrastructură. Ceva care să mă facă să vreau să merg și să votez pe cineva pentru că-i mai bun decît contracandidații, și nu pentru că-i mai puțin prost ori pentru că “măcar a făcut ceva”, cînd el de fapt ar fi putut fura tot.

 

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper