Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

În ultimele 48 de ore, au fost verificate 1.049 de persoane aflate în carantină, 1.038 aflate în izolare și au fost organizate 22 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 617 persoane. Alte 79 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 48 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 129 de terase, restaurante, fastfood-uri, iar reprezentanții acestora au fost informați în legătură cu regulile pe care trebuie să le respecte,  în contextul pandemic actual.

Au fost verificate 87 de mijloace de transport persoane, din care 33 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 57 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 5 care nu au respectat restricțiile de deplasare.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare care a avut loc, la data de 22 noiembrie, pe raza municipiului Blaj, au fost legitimate 180 de persoane, verificate 48 de mijloace de transport și 20 de localuri publice.

Au fost aplicate, în total, 29 de sancțiuni contravenționale, din care 9 la Legea 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

La acțiune, alături de polițiști, au participat și reprezentanți DSVSA.

Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Poliţiştii vor continua atât acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici, cât și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile