Academicianul Nicolae Breban, invitat al Târgului de Carte Alba Transilvana, Alba Iulia, 6-8 iunie 2019

În perioada 6-8 iunie 2019, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, va avea loc ediţia a XII-a a Târgului de Carte Alba Transilvana. Edituri din întreaga ţară, instituţii şi asociaţii de cultură și învățământ, autori individuali etc. îşi prezintă oferta editorială, publicul având, astfel, oportunitatea de a alege cărţi din diverse domenii de specialitate, de a participa la evenimente artistice sau la activități interactive pentru adulți și copii.

Organizatorii ediției din acest an a Târgului de Carte Alba Transilvana, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, vă propun, alături de alte nume sonore ale scrisului românesc și de lansarea unor cărți importante, și o întâlnire cu academicianul Nicolae Breban și cartea sa Frica. Lansarea de carte va avea loc joi 6 iunie 2019, în spațiul de evenimente al Casei de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 13:00.

Academicianul NICOLAE ALEXANDRU BREBAN s-a născut în Baia Mare, la data de 1 februarie 1934, fiind scriitor, romancier, eseist, dramaturg şi un ilustru om de cultură român. A debutat literar în 1957 cu schița Doamna din vis. Decisivă pentru formația sa intelectuală este prietenia care îl va lega de Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu și Matei Călinescu, un adevărat nucleu al generației 60, care va demola falsele valori, promovate de realismul socialist, prin impunerea criteriului estetic. Locuiește o vreme la Paris iar după evenimentele din 1989 revine în țară. Este director al revistei „Contemporanul” și unul dintre cei mai importanți și prolifici scriitori contemporani, în egală măsură contestat și adulat de public. În 2009, Nicolae Alexandru Breban a devenit membru titular al Academiei Române.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile