7400 de măști de unică folosință au fost trimise de Primăria Alba Iulia la școlile și liceele din municipiu

Reluarea activității în unitățile de învățământ pentru pregătirea în vederea susținerii examenelor naționale și bacalaureatului trebuie să se facă în condiții de maximă siguranță. Setul de reguli stabilit de Guvernul României va fi respectat întocmai la Alba Iulia.

Suplimentar măștilor asigurate de Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar Județean Alba, astăzi Primăria Alba Iulia a transferat către unitățile de învățământ în care se va relua activitatea 7400 de măști de unică folosință. Rolul acestui transfer de materiale sanitare este de a asigura un stoc operativ suplimentar la nivelul școlilor și liceelor pentru situații speciale (ruperea măștilor, distrugerea lor, defecte de fabricație ș.a.).

„Vorbim despre copiii orașului, despre copiii noștri. Așa că înainte de a aștepta să vină sprijin de la nivel național (minister, guvern sau oricine altcineva), e obligația noastră locală și, mai mult, morală să îi protejăm cum putem mai bine. De aceea, Primăria Alba Iulia susține fiecare școală din oraș cu măști de protecție din stocul pe care, tot local, am avut grijă să ni-l asigurăm din timp. Examenele, evaluările și, în general, tot procesul educațional trebuie să continue ca și când nu am fi trecut prin nicio pandemie, elevii să se concentreze doar și doar la învățătură, iar noi, „oamenii mari” să le asigurăm tot restul, tot ce ține de logistică și siguranță.” Voicu PAUL, viceprimar cu atribuții de primar

Măștile pentru elevi, profesori și personal auxiliar suplimentează stocurile existente în cabinetele școlare (cantități asigurate tot de Primăria Alba Iulia).

Pentru desfășurarea în bune condiții, respectiv în condiții de siguranță a sănătății publice, a pregătirii în vederea examenelor, administrația locală a asigurat dozatoare cu senzor pentru dezinfectanți, dezinfectanți pentru mâini cu aviz biocid TP1, termometre non-contact de uz medical, dezinfecția tuturor spațiilor educaționale.

Totodată a pus la dispoziție teste SARS-CoV-2 pentru ca în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Alba și Inspectoratul Școlar Județean Alba să se asigure testarea gratuită a elevilor, profesorilor și personalului auxiliar care își reiau activitatea zilele acestea.

Robert ROMAN
Consilier, Cabinetul primarului

Purtător de cuvânt
Municipiul Alba Iulia

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile