Istoricii români sunt de acord că unirea Basarabiei cu România, țară ocupată la începutul anului 1918, a fost un gest politic și istoric.

Profitând de Revoluția rusă și de anarhia creată, rezultată din răsturnarea regimului țarist, românii din Basarabia, sub coordonarea membrilor Partidului Național Moldovenesc, decid să acționeze în vederea obținerii autonomiei.

Sfatul Țării (parlamentul) de la Chișinău s-a reunit în ședință la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, fiind alcătuit din 105 români, 15 ucrainieni, 14 evrei, 7 ruși, 2 germani, 2 bulgari, 2 găgăuzi, câte un polonez, armean și grec.

La 2 decembrie/15 decembrie 1917, Sfatul Țării a adoptat o Declarație prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească, ca parte componentă a Republicii Federative Rusești.

La fel ca în toată Rusia, în această perioadă teritoriul Basarabiei era dominat de anarhie. Rusia făcuse pace cu Germania, anarhia cuprinsese tot imperiul, iar tensiunile sociale au explodat.

În Basarabia, soldații ruși nu-și mai ascultau superiorii, jefuiau, comiteau crime, violuri, erau un pericol permanent pentru populația civilă.

La acestea se adăgau pretențiile noului stat creat, Ucraina, care ar fi dorit să anexeze Basarabia.

În aceste condiții, la solicitarea Sfatului Țării de la Chișinău, în 10 ianuarie/23 ianuarie 1918, armata română intra în Basarabia pentru a restabili ordinea.

Trupele româno-franceze, conduse de generalii Ernest Broșteanu și Henri Mathias Berthelot (un mare prieten al României) au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918 reușind eliberarea Chișinăului de jefuitori la 9-16 ianuarie 1918, pentru ca în câteva zile să elibereze complet Basarabia.

Populația civilă, în majoritatea ei, a primit cu satisfacție intervenția militară aliată româno-franceză.

Guvernul bolșevic de la Petrograd a reacționat și a decis să rupă relațiile diplomatice cu România. De asemenea, a decis confiscarea Tezaurului României, trimis la Moscova în decembrie 1916. Cu excepția unor piese, tezaurul românesc nu a fost retrocedat niciodată.

Populația Basarabiei era în majoritate pentru unirea cu România, iar dorința politică a oamenilor de rând a dus la actul istoric de la 27 martie/9 aprilie 1918. Sub conducerea lui Ion Inculeț, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea cu România.

Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, în special în rândurile deputaților germani, bulgari și ucraineni, 13 deputați fiind absenți.

În declarația Sfatului Țării se menționa că „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA”. Declarația de unire se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea și totdeauna!”. În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pantelimon Halippa, vicepreședinte, și Ion Buzdugan, secretarul Sfatului Țării.

Condițiile unirii, puse de majoritatea românească, menționate în declarația specifică a Sfatului Țării, au fost următoarele:

1.Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, după nevoile și cererile norodului; aceste hotărâri se vor recunoaște de guvernul român

2.Basarabia avea să-și păstreze autonomia provincială, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot universal, egal, direct și secret

3.Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale

4.Recrutarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale

5.Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate de parlamentul român numai cu acordul reprezentanților locali

6.Drepturile minorităților din Basarabia urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român

7.Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării

8.Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de reprezentanți proporțional cu populația regiunii

9.Toate alegerile din Basarabia aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal

10.Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin constituție

11.Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerii din urmă sunt amnistiate.

În 27 noiembrie/10 decembrie 1918, după ce Bucovina a decis unirea cu România, urmată apoi de Transilvania, Sfatul Țării de la Chișinău a declarat unirea necondiționată a Basarabiei cu România, dizolvându-se. Unirea din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia nu a făcut decât să confirme dorința populației majoritare (populația românească) din Transilvania, Banat, Bucovina și Basarabia de a se uni cu Regatul României.

Ce a urmat, din păcate, știm: după doar două decenii în cadrul României Mari, Basarabia și partea de nord a Bucovinei au fost ocupate de trupele sovietice, în urma unui ultimatum, în iunie 1940.

5 1 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile